Cele 2 amnistii fiscale pregătite de Guvern. 300.000 de firme și persoane sunt vizate

×
Publicitate

Ministrul Finanţelor pregăteşte o nouă campanie de ştergere a datoriilor.

Eugen Teodorovici a prezentat un proiect prin care datornicii la stat ar putea plăti doar jumătate din restanțe. Sunt vizate peste 300 de mii de firme, instituţii de stat, dar şi persoane fizice, care au de dat peste 60 de miliarde de lei.

Măsura ar fi bună dacă ar revigora o parte dintre firmele care n-au putut face faţă taxelor, spun economiştii, însă le lasă un gust amar celor care au fost corecţi şi au plătit la timp.

Oficialii din Ministerul Finanţelor iau în calcul două măsuri. Firmele, de stat şi private, precum şi instituţiile publice care au acumulat, până la 31 decembrie 2018, datorii de peste 1 milion de lei, să fie iertate chiar şi de jumătate din sumă. Pentru asta, trebuie să-şi facă un plan de restructurare şi să-şi achite restanțele în tranşe, sub stricta supravegere a Fiscului.

În acest caz, aproape 2.800 de firme ar putea beneficia de această ''amnistie''. Dintre acestea, 31 sunt companii de stat.

Reprezentanţii mediului de afaceri spun însă că măsura avantajează companiile de stat sau firmele incorecte.

Florin Jianu, președintele Consiliului IMM: ”Nu mai vrem modificări care îi ajută pe unii în detrimentul altora. De fapt, este o amnistie fiscală mascată pentru companiile de stat. Mediul economic nu a cerut acest lucru.

Cei care nu sunt corecţi trebuie scoşi la un moment dat de pe piață. Ce facem cu companiile de stat? Facem amnistii fiscale la 4-5 ani de zile?

A doua măsură pregătită de Finanţe este pentru persoanele fizice şi firmele care au restanțe de sub 1 milion de lei şi care vor putea beneficia de tăierea la jumătate a dobânzilor şi a penalităţilor. Pentru asta, trebuie să-şi achite datoria principală până la 30 noiembrie 2019. Suma acumulată de aceste firme şi persoane este impresionantă: peste 37 de miliarde de lei.

În această categorie s-ar putea încadra 312 mii de datornici, din care mai puţin de 10% sunt persoane fizice şi cei care lucrează independent. Marea majoritate sunt firme private - peste 285 de mii, cu datorii de peste 25 de miliarde de lei.

Adrian Benta, specialist fiscal: ”O amnistie fiscală aduce mai mulţi bani la buget şi o şansă firmelor care nu şi-au putut plăti datoriile, dar făcută cu mult zgomot lasă un gust amar celor care şi-au făcut plăţile corect.''

Deocamdată, măsurile sunt doar în faza de proiect. Potrivit estimărilor făcute de cei de la Finanţe, doar 5% dintre datornicii cu peste 1 milion de lei restanțe ar putea alege variantele de restructurare.

Articol recomandat de sport.ro
Rușii se bat cu pumnii în piept după ce au luat fața Occidentului în Japonia: „Nimeni în lume nu mai face asta”
Rușii se bat cu pumnii în piept după ce au luat fața Occidentului în Japonia: „Nimeni în lume nu mai face asta”
Citește și...
Deşi avem cele mai ieftine alimente din UE, 1 din 4 familii nu face faţă cheltuielilor

Țara noastră avea anul trecut cele mai mici prețuri la mâncare din toată Uniunea Europeană.

Observatoarele de animale sălbatice, o afacere de succes. Cât costă să vezi un urs în natură

Observatoarele de animale sălbatice au devenit o afacere de succes, iar unii dintre proprietari se laudă cu o creştere de 40% a numărului de vizitatori.

Investitorii americani, speriați de economia, infrastructura și politica României

Ultimele evoluții din economia și politica României i-au pus pe gânduri pe investitorii americani. 

Recomandări
Statul degeaba. O primărie are 7 angajați la mai puțin de 100 de locuitori. Milioane de lei, într-o comună aproape pustie

Statul nostru este sufocat de instituții și birocrație. Iar puținii bani care mai sunt în buget, de multe ori, sunt cheltuiți aiurea. În toată țara, sunt peste 3.000 de primării, mai toate susținute cu fonduri de la centru, ca să nu intre în faliment.

Cele trei nume de premier care ar fi pe lista scurtă a președintelui Nicușor Dan. UDMR este gata să voteze un guvern „roșu”

Trei nume de premier ar fi pe lista scurtă a președintelui Nicușor Dan, care ar putea face anunțul în această săptămână: Sorin Grindeanu, Alexandru Nazare și Siegfried Mureșan.

Cum arată acum sistemul de învățământ. În 2026, în băncile școlilor sunt cu 27.000 de copii mai puțin decât în 2025

Un nou an școlar a început, cu emoțiile celor mici, care au ajuns prima dată în clasă, bucuria adolescenților care și-au revăzut colegii și grijile părinților.