Ce trebuie să facă România pentru a-și reveni rapid din criză. Anunțul făcut de Cîțu

62113101
Agerpres

Ministrul Finanțelor a declarat că cea mai bună măsură pe care trebuie să o luăm pentru ieşirea din criza economică declanşată de pandemia de coronavirus este să ne asigurăm că există lichiditate în sistem şi că sistemele de plăţi funcţionează perfect.

"Cea mai bună măsură este să ne asigurăm că există lichiditate în sistem şi că sistemele de plăţi funcţionează perfect. Statul să-şi plătească la timp facturile. Vom avea în continuare proiecte de investiţii, nu vrem să renunţăm la ele. Statul să-şi plătească facturile, să ramburseze TVA, să plătească pensii, salarii, ajutoare sociale la timp şi să oferim acces la linii de creditare pentru capital de lucru pentru companii, ieftin, pentru această perioadă, ca să rămână în viaţă'' a transmis ministrul Finanțelor, Florin Cîțu.

''Dacă reuşim să menţinem capacitatea de producţie în viaţă în această perioadă, după aceea ne vom reveni foarte rapid. Dacă nu vom reuşi acest lucru, apoi va dura mai mult. Eu cred că vom reuşi", a dat asigurări ministrul la un post de televiziune.

Întrebat dacă România ar putea trece printr-o criză economică mai dificilă decât cea din 2008, şeful de la Finanţe a răspuns că doar dacă nu va aplica lecţiile acelei crize.

"Eu vă spun că de asta este important să menţinem toate capacitatea de producţie. Bineînţeles că s-ar putea ca unele companii să nu reziste, dar trebuie să menţinem cât mai multe din aceste companii să rămână în viaţă, pentru ca după aceea să avem capacitatea să ne revenim. Problema în 2008 a fost că multe din reacţiile guvernului au venit prea târziu, s-a injectat prea târziu lichiditate şi multe companii nu au putut să fie salvate. Noi deja asta am făcut. De când am văzut primele semne, am rambursat TVA-ul mai devreme, rambursăm TVA şi în martie şi în aprilie mai devreme - e vorba de 10 miliarde de lei aproape - deci trebuie să ţinem sistemul lichid, să fie bani în sistem, să circule banii", a explicat el.

În altă ordine de idei, Florin Cîţu a făcut referire şi la deciziile Ford şi Dacia de a-şi trimite salariaţii în şomaj tehnic, pe fondul crizei provocate de coronavirus, spunând că acestea nu au impact economic, deoarece companiile îşi susţin angajaţii din propriile costuri.

"Aceste companii îşi susţin angajaţii din propriile costuri. Suntem în contact permanent cu aceste companii, vedem ce putem să facem. Cred că cel mai important este să asigurăm pentru aceste companii materia primă şi să livrăm culoare ca să poată fi importate piese, materie primă, ca să poată să funcţioneze companiile, că aici este problema. Trebuie să ne asigurăm că există materia primă şi aceste companii să funcţioneze chiar pe stocuri, că pot să facă asta pe stocuri, şi vedem mai târziu", a menţionat acesta.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62113101
Cîţu: Statul poate suporta două luni şomajul tehnic în cazul companiilor afectate de măsurile luate
Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a declarat, miercuri seara, că statul poate suporta două luni şomajul tehnic în cazul companiilor afectate de măsurile luate de guvern.
62115925
Ce este ''clauza de coronavirus" și cum influențează mediul de afaceri
În contextul în care pandemia de COVID-19 se extinde pe tot globul, în Marea Britanie au apărut noi prevederi în contractele de credite, ce îi ajută pe clienţi să facă față şocurilor cauzate de evenimentele recente.
62115921
Zeci de mii de români au fost trimiși în șomaj tehnic din cauza epidemiei de coronavirus
Câteva zeci de mii de angajaţi au aflat miercuri că de joi intră în şomaj tehnic. Mai multe companii au anunţat că opresc producţia.