Cadourile de Moș Crăciun din acest an, importate, vor fi mai scumpe decât anul trecut

×
Publicitate

Moș Nicolae și Moș Crăciun vor trebui să facă eforturi financiare pentru a aduce cadourile în acest an. 

Costul unui transport de marfă este de zece ori mai mare față de perioada de dinainte de pandemie, iar efectele se resimt în cea mai mare parte a lumii.

În unele locuri, livrările întârzie sau nu mai ajung deloc. Comercianţii din Statele Unite și Marea Britanie se așteaptă ca prețurile să crească cu aproximativ 25 la sută.

Mai sunt aproape două luni până la Crăciun, dar magazinele din Marea Britanie au început să îmbrace haine de sărbătoare. Proprietarii sunt îngrijorați că s-ar putea confrunta cu o penurie majoră de jucării brazi sau alte decoraţiuni de iarnă, pentru că lanțurile de aprovizionare din Regatul Unit au fost afectate de pandemie. Așa că, mulți comercianți și-au reorganizat strategia de marketing.

Victoria Kay, șefa de achiziții a magazinului Hamleys: "Am revenit la seturile de jucării de rol, la jucăriile de pluș, și am pus pe plan secund jucăriile inspirate din desenele animate."

În Belgia, prețul jucăriilor importate din Asia este în creștere, de până la 6% față de anul trecut.

Delphine Simoens, managerul unui magazin de jucării: "Această jucărie a costat 18 euro anul trecut şi acum preţul ei a crescut la 22,99 euro."

O explicaţie pentru această mărire este creşterea preţului materialelor şi a transportului. Un container adus din China în Belgia costă 6.500 de euro, faţă de 1.900 de euro în urmă cu 2 ani, o diferenţă ce va fi transferată în cele din urmă consumatorilor.

Moş Crăciun menţine, totuşi, tonul optimist şi îi asigură pe cei mici că vor avea parte de surprize pe 25 decembrie.

Mos Crăciun: ”În Laponia avem propriul lanţ de aprovizionare, pentru că noi ne realizăm jucăriile. Avem tot felul de ateliere unde spiriduşii asamblează jucăriile după ce primesc scrisorile de la copii. Nu depindem de vreo sursă externă. Şi, în plus, avem propriul nostru serviciu de livrare, care îi are în prim-plan pe reni. "

Dacă nu puteţi plasa o comandă din timp, vă puteţi orienta către alte jucării. Cele fabricate în Europa scapă de o creștere bruscă a prețurilor și de probleme de stoc.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62221680
Orașele mari din România, afectate de scumpirile anunțate de ANRE. Există două scenarii pentru subvenționare

Scumpirea gazului aduce majorări uriașe la încălzirea centralizată din toată România. ANRE a anunțat deja creșteri de până la sută la sută a costurilor de producție a agentului termic.

62204426
Cîțu: România a depășit Ungaria la PIB pe cap de locuitor și va depăși Polonia

Premierul interimar Florin Cîțu afirmă că România are ”cea mai bună redresare economică din Europa”.

62221466
Românii care consumă energie până în 300 kW şi gaze până în 200 m cubi lunar vor plăti facturi comparabile cu cele din 2020

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, afirmă că toţi consumatorii casnici care au consum între 30 şi 300 kW vor primi o compensaţie de 0,291 lei/kW, reprezentând tariful de transport, de distribuţie, acciză şi certificat verde.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.