Un alt proiect de hotărâre vizează completarea articolului 3 din HG nr. 30/2024 privind tipurile de informaţii şi formatul actelor de studii care vor fi eliberate absolvenţilor şi personalului didactic din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar.
Executivul va aproba şi un proiect de hotărâre privind declasificarea documentelor elaborate de Ministerul Afacerilor Externe în perioada 1 ianuarie 1990 - 31 decembrie 1992.
Pe agenda şedinţei figurează şi un memorandum privind scoaterea la concurs a posturilor vacante ca urmare a predării creşelor care urmează a fi recepţionate în cadrul Programului guvernamental construire creşe "Sfânta Ana", finanţat prin PNRR, în cadrul componentei 15 - Educaţie, investiţia 1 - Construirea, echiparea şi operaţionalizarea a 110 creşe, respectiv prin Programul naţional de construcţii de interes public sau social.
Printr-un alt memorandum va fi aprobată autorizarea Ministerului Energiei pentru mandatarea reprezentanţilor statului în adunarea generală a acţionarilor Societăţii Naţionale Nuclearelectrica S.A pentru a exercita dreptul de vot cu respectarea propunerii de repartizare de dividende într-o cotă de 50% din profitul repartizabil aferent exerciţiului financiar al anului 2025, conform prevederilor articolul 1 alineat (23) din O.G. 64/2001. Un alt memorandum vizează autorizarea Secretariatului General al Guvernului pentru mandatarea, prin ordin al secretarului general al Guvernului, a reprezentanţilor statului în Adunarea Generală a Acţionarilor Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale "TRANSGAZ" S.A. în vederea aprobării repartizării unei cote de 65% sub formă de dividende din profitul repartizabil al anului 2025 determinat după deducerea sumelor aferente destinaţiilor stabilite prin acte normative special prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001.
Bugetul pentru programul Rabla, majorat
Programul Rabla va continua în 2026, cu 100 milioane de lei în plus faţă de valoarea iniţială a programului, propusă de Ministerul Mediului, a anunţat miercuri, ministrul interimar al Finanţelor, Alexandru Nazare.
„Am majorat bugetul AFM pentru anul acesta, pentru ca mai mulţi români să îşi poată schimba maşinile vechi şi să susţinem în acelaşi timp economia. Am avizat bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu pentru 2026, cu o alocare în plus de 100 de milioane de lei pentru programul Rabla faţă de bugetul iniţial. Bugetul AFM acomodează atât programele aflate deja în derulare, cât şi finanţări noi pentru investiţii publice şi proiecte cu impact direct: Rabla Clasic şi Rabla Plus, panouri fotovoltaice, eficienţă energetică în clădiri, staţii de încărcare, iluminat public eficient, reciclare, apă, canalizare şi gestionarea deşeurilor", a scris acesta, pe pagina sa de Facebook.
Ministrul a precizat că pentru Rabla alocarea a fost majorată deoarece programul are efect direct pentru oameni, pentru piaţa auto şi pentru economie, în condiţiile în care susţine înlocuirea maşinilor vechi, stimulează achiziţiile şi menţine un flux de finanţare predictibil pentru un sector important.
„În acelaşi timp, bugetul include finanţări pentru proiecte preluate din PNRR şi investiţii în infrastructură locală, centre de colectare, insule ecologice digitalizate şi capacităţi de reciclare. Este o decizie de buget responsabilă în contextul actual: menţinem şi susţinem programele care funcţionează, finanţăm investiţii concrete şi direcţionăm resursele acolo unde pot produce efecte concrete în economie şi pentru populaţie", a adăugat Alexandru Nazare.