„Ar trebui ca mâine să discute ei între ei și vineri să vină la mine cu concluzia”, a spus șeful statului, subliniind că așteaptă seriozitate din partea formațiunilor politice.
„Legat de desemnarea premierului, am avut, după cum știți, o rundă de discuții ieri (marți, n.r.), s-a concluzionat că o să avem o guvernare pro-occidentală, minoritară, și acum partidele sunt în perioada în care și-au asumat că vin cu condițiile pentru a susține, fără a face parte din guvern, a susține guvernul minoritar”, a explicat Nicușor Dan, conform News.ro.
„Cam aici suntem și sper să fie serioși să închidem cât de curând”
Președintele a precizat că speră ca partidele să își respecte angajamentele și să finalizeze discuțiile cât mai repede. „Cam aici suntem și sper să fie serioși să închidem cât de curând”, a declarat el.
Întrebat dacă Sorin Grindeanu are o șansă să fie desemnat premier, Nicușor Dan a răspuns: „Haideți să vedem ce agreează partidele”.
PSD își asumă guvernarea cu Grindeanu premier
PSD a decis, în Biroul Politic Național, în unanimitate, să își asume răspunderea guvernării, iar președintele partidului, Sorin Grindeanu, să fie propunerea de premier, a anunțat miercuri liderul social-democrat.
PNL, USR și UDMR negociază un pact pentru guvernarea minoritară
În același timp, liderii PNL, USR și UDMR s-au întâlnit miercuri pentru a discuta despre pactul pe care intenționează să îl prezinte președintelui. Președintele USR, Dominic Fritz, a anunțat hotărârea de a asuma un guvern minoritar în formula PNL – USR – UDMR, menționând că România are nevoie de un guvern serios care continuă reformele și livrează pentru oameni.
”De partea corectă a istoriei. Modernizarea României nu poate fi amânată încă o generaţie”, a scris preşedintele USR, Dominic Fritz, pe Facebook.
Liderul USR arată că ”România are nevoie de un guvern serios care continuă reformele şi livrează pentru oameni”.
”Suntem hotărâţi să ne asumăm un guvern minoritar în formula PNL - USR - UDMR”, precizează Fritz.