BNR va aplica măsuri drastice la împrumuturile bancare, ca să frâneze ritmul creditării

×
Publicitate

Apar avertismente tot mai serioase pentru cei care iau credite fără să-și calculeze riscurile. Mai mult, din primăvară, Banca Națională vrea să frâneze ritmul creditării, adică să impună limite, până la care românii să se poată îndatora.

O varianta discutată este ca ratele să reprezinte cel mult jumătate din venituri.

Măsura vine după ce, în ultimul an, români cu salarii mici s-au supraîndatorat, iar acum sunt în mare pericol, odată ce dobânzile au început să crească.

După o perioadă cu dobânzi minime, în care românii au luat credite pentru orice, economiștii se tem că mulți datornici nu vor mai putea să-și achite ratele. Dobânzile au început să crească, iar în mare pericol sunt cei care câștigă puțin.

Situația a devenit îngrijorătoare în ultimul an, arată și datele Băncii Naționale.

O treime dintre românii cu credite ipotecare câștigă mai puțin de 2.300 de lei, iar jumătate din această sumă ajunge, lunar, la banca. Ei sunt românii cei mai vulnerabili, din punctul de vedere al Băncii Naționale, în fața creșterilor de dobânzi.

În acest context, în interiorul BNR se vorbește despre plafonarea gradului de îndatorare la 55%, măsură care ar putea fi aplicată din primăvară. Alte voci susțin un prag de îndatorare mai strict, de până la 35%, în cazul creditelor de consum, la care dobânzile sunt mai mari decât cele pentru împrumuturile ipotecare.

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR: ”Lumea se schimbă, ne schimbăm și noi cu ea și încercăm să facem lucrurile să meargă mai bine. Dacă se vor lua asemenea măsuri, probabil prin primăvară".

În prezent, pentru românii cu venituri mai mari de 2.000 de lei, băncile acceptă un grad de îndatorare și de 65%, iar pentru cei cu salarii mici în jur de 50%.

Dar fiecare banca are propriile limite, pe când BNR vrea să impună un prag general.

Alexandra Smedoiu, specialist PwC: ”Pentru anumite categorii de populație și anume cei cu salarii minime, gradul de îndatorare urcă spre 60%. Orice mic dezechilibru în rata dobânzii poate să-i ducă pe acești oameni în imposibilitatea de a-și plăti ratele și, cu efect de rostogolire, poate să afecteze întreagă economie”.

De exemplu, o persoană plătită cu salariul mediu pe economie, care are un credit de tip Prima Casă și un grad de îndatorare de 55%, plătea în vară o rată de 1.070 de lei.

Dacă dobânda inițială se dublează, persoana va ajunge să achite 70% din cât câștigă!

Lucian Anghel, Bursa de Valori București: ''Românii ar trebui să se gândească din ce în ce mai mult să ia credite cu dobânzi fixe și nu cu dobânzi legate de ROBOR.''

Conducerea Băncii Naționale mai trage un semnal de alarmă: locuințele s-au scumpit într-un ritm care depășește pragul de alertă stabilit la nivel european - de peste 6%.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61933164
Analiști: România se îndreaptă spre o zonă de risc. Prețurile vor exploda în următoarele luni

Urmează o iarnă și o primăvară cu scumpiri în masă: la alimente, produse nealimentare, servicii, și bunuri. Asta avertizează analiștii financiari, care susțin că după ani de zile de stabilitate, România se îndreaptă spre o zonă de Risc.

61914998
Țara din UE care are prea mulți bani și nu știe de unde. Surplus bugetar dublu față de estimări

Creşterea veniturilor din taxe a făcut ca surplusul bugetar înregistrat în 2017 să fie dublu faţă de ceea ce preconiza Agenţia de Gestionare a Datoriei Statului.

61931831
Leul pierde teren în fața euro. Cursul BNR, aproape de maximul istoric de la finele anului trecut

Banca Națională a României a anunțat, marți, un curs de 4,6571 lei/euro, în creștere cu 0,48% față de ședința precedentă și foarte aproape de maximul mistoric de la sfârșitul anului trecut.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.