Banii din conturile românilor au ajuns la un nivel record: au depășit pragul de 300 de miliarde de lei

×
Publicitate

De teama unor vremuri tot mai grele și încurajați de bănci cu dobânzi generoase, românii economisesc. Banii din conturile populației au ajuns la un nivel record, de peste 300 de miliarde de lei, arată datele Băncii Naționale.

De la începtul anului și până în prezent, sumele din conturile românilor au crescut constant. Au depășit pragul de 300 de miliarde de lei, iar în luna martie, așa cum arată cifrele BNR, au ajuns la peste 307 miliarde de lei. Dacă analizăm graficul pus la dispoziție de Banca Națională, este cea mai mare valoare înregistrată până acum, cu aproape zece procente peste aceeași perioada a anului trecut. În martie, 2022, în conturile populației suma ajungea la puțin peste 280 de miliarde de lei.

Spre deosebire de anii trecuți, s-a schimbat și felul în care românii economisesc. Mulți dintre ei nu mai țin banii în conturile curente, acolo unde primesc salariu, de exemplu, și îi plasează în diferite depozite. Valoarea depozitelor în lei și în valută ajungea în luna martie la 147 de miliarde de lei, cu 38 la sută mai mult față de anul trecut, când a depășit ușor pragul de o sută de miliarde. Cele mai multe depozite, așa cum arată datele BNR, sunt în lei. Sunt urmate de depozitele în euro, dar și în alte valute.

Depozitul bancar este cea mai la îndemână soluție pentru a păstra economiile strânse, iar băncile au început să crească dobânzile în ultimul an. Așa se explică, spun economiștii, sumele strânse până acum.

Christian Năsulea, profesor de economie mondială: „Băncile oferă dobânzi destul de mari, dobânzi care pentru depozite la termen se apropie de estimarea pentru inflația anuală pe care ar trebui să o atingem la sfârșitul acestul an, este interesant pentru oameni să își constitue aceste depozite astfel încât să își păstreze valoarea banilor”.

Bărbat: „Ăsta e trendul în piață și cumva economisim. Depozite lunar”.

Reporter: Cât economisiți din venit?

Bărbat: „10 la sută”.

Reporter: Faceți economii, aveți depozite la bănci?

Bătrân: „Nu, nu facem nici economii, nu avem nici depozite la bănci, nu avem din ce, și suntem foarte linistiți. Nu prea reușim să acoperim cheltuielile curente, dar ne descurcăm, nu o să murim de foame”.

De exemplu, pentru un depozit de 5.000 de lei pe an, puteți avea un câștig maxim de 380 de lei, cu o dobândă de 8,45%. La 1.000 de lei, sumă depusă într-un depozit pe un an, cu aceeași dobândă, o să câștigați în jur de 76 de lei. Specialiștii ne recomandă să fim atenți însă și la comisioanele pe care băncile le percep în astfel de cazuri. În paralel, și titlurile de stat oferite populației au randamente bune, însă sunt puțini românii care împrumută statul.

Mihai Roman, profesor de macroeconomie: „Este o tradiție a poporului român să trăiască prin a economisi și să trăiască apoi din economii și mai puțin din a cheltui din creditele pe care le-ar face la bănci. Dacă ne uităm pe situația creditelor dată de gospodăriile, acestea se situează undeva la 45 la sută din nivelul depozitelor, asta înseamnă că în România nu se trăieste pe credit, ci din economiile pe care le fac românii”.

La finalul anului trecut, peste 14 milioane 400 de mii de români aveau cel puțin un cont deschis în bancă.

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
62336541
Prețurile petrolului, iarăși în scădere, după majorările de dobânzi așteptate de la Rezerva Federală

Preţurile petrolului sunt din nou în scădere, după așteptările din economia SUA că Rezerva Federală ar putea majora în continuare ratele dobânzilor, în încercarea de a combate inflaţia. Scăderile au atins 2% în tranzacții volatile.

62258848
BNR a păstrat dobânda de politică monetară la 7% pe an

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a hotărât miercuri menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an, informează banca centrală.

62346593
Ce dobânzi are cea mai nouă bancă din România, deținută 100% de statul român, care și-a lansat oferta astăzi

Exim Banca Românească se lansează miercuri oficial pe piața de banking ca bancă universală, oferind servicii de creditare și depozit pentru populație. Până acum, fosta EximBank se adresa exclusiv persoanelor juridice.

Recomandări
Gettyimages 2264414936
De ce e blocată în continuare centrala de la Cernavodă. „Nu s-a gândit nimeni la această soluție”

Centrala nucleară de la Cernavodă rămâne nefuncțională și nu poate furniza nici acum energie, iar autoritățile speră ca nivelul Dunării să crească suficient pentru a permite repornirea celor două reactoare abia în luna noiembrie.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Copii batuti
Patru copii mici, bătuți și ținuți fără mâncare, în Alba Iulia. Erau obligați de părinți să cerșească

Se face o anchetă la Alba Iulia, după ce patru copii cu vârste între 1 și 6 ani ar fi fost obligați de părinți, luni la rând, să cerșească pe stradă.