Azuga, în stare jalnică din cauza ruinelor. ”Preţurile sunt de Austria şi ce oferim clienților?”

×
Publicitate

Deşi trecutul poate să ajute la renaşterea unei staţiuni turistice, pentru oraşul Azuga înseamnă de fapt o groapă.

Cel puţin aşa se plâng autorităţile, care spun că turiştii evita zona, din cauza fostelor fabrici aflate în ruină, ori a construcţiilor abandonate după criză.

Azuga este renumită pentru pârtiile de schi omologate, însă arată jalnic. Aşa că edilii au decis supraimpozitarea cu 500 la sută a clădirilor lăsate în paragină.

Când treci pe DN1, prin staţiunea Azuga, vezi fostele fabrici închise de zeci de ani care stau să se prăbuşească iar imaginea de ansamblu este dezolantă.

George Barbu, primarul oraşului Azuga: "Dacă vor veni cu un plan de redresare, vor începe să mişte ceva, îi aştept cu drag, de cei care vor cumula datorii la bugetul local vor fi executaţi."

Chiar la baza pârtiei Sorica, omologata de Federaţia Internaţională de Schi, situaţia este deplorabilă. În loc de restaurante, centre de închiriat echipament, ori cabane tronează trei clădiri fantomă. Scheletul unui hotel bântuie zona din 2009 de când lucrările au fost oprite.

Vlad Adrian, investitor din Azuga: "În toată lumea civilizată a schiului aceste locaţii sunt cele mai pline şi vizate de clienţi. În fiecare an pierdem turişti din ce în ce mai mulţi, celelalte staţiuni merg inainte şi noi stăm pe loc de 10 ani."

Turist: "Afecteza, normal că afectează din moment ce sunt nişte ruine şi nu sunt date în folosinţă, autorităţile ar trebui să facă ceva să schimbe faţada staţiunii."

Localnicii sunt conştienţi că ei au de pierdut.

Localnic: "Preţurile sunt de Austria şi ce oferim clienților? Nu oferim nimic."

Exemplul că se poate, vine chiar de la un hotel de 5 stele, vecin cu cel lăsat în paragină. Are 50 de camere cu vedere spre pârtii şi spre munţii Bucegi, spa, restaurant cu un meniu sofisticat şi loc de joacă pentru copii. O cameră dublă costă 150 de euro pe noapte, cu mic dejun inclus. Proprietarii abia fac faţă cererilor de cazare.

Sunt 7 pârtii de schi care se întind pe 7 km. De versanţii pitoreşti ai Caraimanului şi Costilei au parte şi cei care locuiesc aici, în noua zonă rezidenţială.

Investitorii au fost atraşi de această zonă pentru că este una liniştită la 2 km depărtare de Drumul Național 1, dar este şi foarte aproape de pârtie. Aici metrul pătrat se vinde cu 900 de euro.

Rămâne de văzut dacă pe viitor supraimpozitarea proprietăţilor în ruină va rezolva problemele din Azuga. O măsură similară a dat totuşi roade în Oradea. Până acum în bugetul local s-au adunat o sută de mii de euro din suprataxări, iar banii sunt folosiţi pentru reabilitarea clădirilor din centrul istoric. Anual numărul de turişti creşte cu 20 la sută în oraşul de pe Criș.
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Antonella Roccuzzo a făcut furori, iar Georgina Rodriguez a reacționat: ce i-a spus soției lui Messi
FOTO | Antonella Roccuzzo a făcut furori, iar Georgina Rodriguez a reacționat: ce i-a spus soției lui Messi
Citește și...
Un sfert din județe a cerut Guvernului bani în plus pentru plata salariilor

Un sfert din consiliile județene solicitaseră Guvernului, până la finele anului trecut, fonduri suplimentare pentru plata salariilor, după ce primăriile au primit libertatea de a le majora, iar multe dintre acestea și-au cheltuit bugetele.

Lovitură pentru zeci de fermieri. Una dintre cele mai mari fabrici de zahăr din România se închide

Lovitură grea pentru zeci de fermieri din Vestul ţării. Una dintre cele mai mari fabrici de zahăr din România, cea de la Oradea, cu 200 de angajaţi se închide anul acesta.

Controverse aprinse pe Legea amnistiei fiscale. I-ar avantaja pe ”rechinii” imobiliari

O lege de amnistie fiscală publicată în Monitorul Oficial a declanşat controverse intense, inclusiv între foştii şi actulii şefi ai Fiscului.

Recomandări
Surse: Călin Georgescu a fost reținut în dosarul de înșelăciune cu prejudiciu de peste 1,1 mil. de euro

Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost adus, luni, la sediul central al DIICOT, pentru a fi audiat în dosarul de înșelăciune. După câteva ore, acesta a primit ordin de reținere pentru 24 de ore, conform unor surse Știrile PROTV.

Lovitură pentru Siegfried Mureșan: ”PSD a decis astăzi să NU voteze Guvernul Bolojan 2.0”. Anunțul lui Sorin Grindeanu

Biroul Permanent Naţional al PSD a decis în urmă cu puțin timp să nu susțină în Parlament Guvernul pe care îl va propune premierul desemnat Siegfried Mureșan.

Kelemen Hunor, președintele UDMR: „Ceea ce a rămas din vechea coaliţie nu are majoritate. Vom lua o decizie”

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni că vechea coaliție nu are cele 233 de voturi necesare pentru învestirea Guvernului și că UDMR va continua discuțiile cu PNL și USR.