Avem clienți, dar nu avem mașini pentru ei. Care este singurul segment pe creștere pe piața auto

×
Publicitate

Anul trecut a fost al doilea an în care vânzările de mașini au scăzut, după 2020 în care întreaga industrie de mașini a avut de suferit, din cauza pandemiei.

Acum clienți ar fi, dar termenele de livrare sunt tot mai mari. Producătorii au întârzieri din cauza crizei de cipuri, astfel că mulți români au decis să-și ia o mașină veche. Încet, dar sigur, prind viteză și mașinile electrice.

Singurul segment care a înregistrat creșteri spectaculoase anul trecut este cel al mașinilor "verzi". Vânzările de mașini electrice și hibride s-a dublat în 2021 față de 2020, ceea ce a dus la o creștere a cotei de piață. Din totalul mașinilor înmatriculate anul trecut, peste 15% sunt autoturisme verzi, de la numai 7%, în 2020. Statistica arată si o scădere a interesului românilor pentru cele pe motorină, care au acum o cotă de piață de sub 19%.

Dan Vardie, președintele APIA: “De altfel, este un fenomen european, peste tot lucrurile se îndreaptă în această direcţie, electromobilitatea este ireversibilă. 2023 dacă ne prinde fără o reţea pusă la punct, cred că vom avea cu toţii o problemă referitoare la maşinile electrice şi plug in hybrid”.

În total, autoturismele noi au înregistrat însă o scădere de peste 4%. Motivul principal este criza de semiconductori, care îngreunează producția.

Costin Giurgea, Super Speed: “2021 a fost un an în care cumpărătorii au ieşit din nou în piaţă cu banii, numai că nu prea au mai fost maşini pe piaţă pe care să le cumperi. O dată că stocurile au fost mici şi a doua oară că termenele de livrare au crescut foarte mult. De la o lună, două, trei, până la 9, chiar 12 luni.”

Mulți români au cumpărat, în schimb, mașini rulate. Au fost înmatriculate de trei ori mai multe decât cele noi, iar creșterea față de 2020 a fost de 3,7%. Cântărește mult și prețul mai mic.

Nicolae Răgălie, reprezentantul unui târg auto: “Orice om îşi doreşte o maşină nouă, dar îşi cumpără o maşină rulată, pentru că veniturile marii majorităţi a românilor nu sunt de natură să îşi poată achiziţiona o maşină nouă, chiar şi în leasing.”

Potrivit actualului Executiv, nici anul acesta nu va fi introdusă o taxă pentru mașinile poluante.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62099171
Indicele ROBOR la 3 luni a ajuns la 3,05% pe an

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut joi la 3,05% pe an, de la 3,03% cât a fost miercuri, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

62197113
Va atinge Bitcoin 100.000 de dolari în 2022? Ce spun specialiștii

După ce FED-ul din SUA a intervenit în piața criptomonedelor la sfârșitul anului, scutind de taxe în mare măsură alte active de risc, s-a dovedit că politica băncii centrale joacă un rol cheie în viitoarele perspective privind tokenurile în 2022. 

62219387
Țara care interzice producerea de criptomonede, pentru a economisi energie electrică

Guvernul din Kosovo a interzis producerea de criptomonede pe teritoriul statului ca măsură pentru a frâna consumul de electricitate, în contextul celei mai mari crize energetice din ţară din ultimul deceniu, relatează agenţia EFE.

Recomandări
Parlamentul european shutter
Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră. Ce sprijin ar putea primi România

Parlamentul European (PE) solicită UE să ia în considerare desfăşurarea unei operaţiuni navale în Marea Neagră, ca urmare a ultimelor atacuri soldate cu victime împotriva unor nave comerciale civile. 

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.

Cedo
Oficial. CEDO a decis că salariile restante câștigate de magistrați în instanță pot fi plătite eșalonat de statul român

CEDO a declarat inadmisibile, joi, toate cele cinci cereri formulate împotriva României de magistrați care reclamau plata integrală a unor drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive.