Au schimbat modificarea. La trei zile după ce a anunțat că nu mai vrea în 2024 în zona euro Bulgaria a revenit cu o precizare

61961799
iStock

Dacă Bulgaria nu intră rapid în zona euro, există riscul de a cădea într-o capcană periculoasă și de a rămâne în „sala de așteptare a euro” mult timp - ministrul interimar al finanțelor de la Sofia, Rosița Velkova, citat de Sega.bg., citat de profit.ro.

Aceeași Velkova anunțase vineri, pentru agenția de presă Reuters că aderarea în clubul select al monedei unice europene în 2024 nu mai este o prioritate pentru guvernul de la Sofia, ci 2025.

“Se pare că există analize care prognozează că inflația mare din Bulgaria, care este unul dintre obstacole, se va tempera în vară. Atunci putem cere CE să facă același compromis și pentru noi, așa cum a făcut pentru cel mai nou membru al zonei euro - Croația”, a spus Velkova.

Celălalt obstacol sunt cele patru legi neadoptate - modificări la Legea comerțului, Codul asigurărilor și legile privind Banca Națională a Bulgariei și privind măsurile de combatere a spălării banilor. Velkova a subliniat că totul este în mâinile următoarei Adunări Naționale - dacă aceasta are voința politică de a introduce rapid euro, aceste patru proiecte de lege pot fi adoptate rapid. Ea a amintit că majoritatea din parlamentul precedent nu a avut o asemenea voință - guvernul interimar a introdus, de exemplu, modificările necesare în Legea comerțului încă din octombrie, dar deputații nu au găsit niciodată timp să le adopte.
 

 

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62319368
Tot ce trebuie să știi despre cardurile de energie. Cum se utilizează și care sunt actele necesare pentru plată

Începând de luni, 20 februarie, se pot efectua plățile prin cardurile de energie pentru facturile curente și restante.

62324234
Fonduri europene pentru promovarea produselor agricole. Ce sumă oferă Comisia Europeană pentru a ajuta fermierii

Fermierii români produc hrană de calitate, dar nu se pricep să o vândă. Prea puțini au cunoștințe de marketing, așa că, de multe ori, își vând produsele cu bani puțini.

62301879
Proiect. Crescătorii afectați de pesta porcină, despăgubiți numai dacă au animalele înregistrate într-o bază de date

Crescătorii de porci vor putea fi despăgubiți cu bani de la Comisia Europeană dacă vor fi afectați de pesta porcină, numai dacă vor avea animalele înregistrate într-o bază de date națională.  

Recomandări
Elena mateescu diana buzoianu
Milioane de lei, fără nicio licitație. Ministrul Mediului continuă seria dezvăluirilor despre ANM. Mateescu: „Cheie politică”

Ministrul Mediului Diana Buzoianu acuză ANM că a făcut achiziții directe de milioane de lei în ultimii 4 ani, cu încălcarea legislației. În replică, șefa ANM, Elena Mateescu, spune că este victima unei campanii politice.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.