Anul 2025 ar putea veni cu noi kilometri de autostradă în România. Autoritățile promit că vor inaugura peste 200 de km

×
Publicitate

Lucrările avansează pe șantierul viitoarei autostrăzi Sibiu-Pitești. Potrivit Ministerului Transporturilor, a fost emisă autorizația pentru cel mai lung tunel ce va fi construit la noi.

Întreaga autostradă are în total 122 de kilometri, iar acum se poate folosi aproximativ un sfert.

Anul viitor, autoritățile promit că vor inaugura peste 200 de kilometri de șosea de mare viteză.

Tunelul Poiana are în total 1,7 kilometri și urmează să fie construit pe lotul 3 al autostrăzii Sibiu-Pitești, între Tigveni și Cornetu, secțiunea de 37 de kilometri.

Săpăturile ar urma să înceapă în primăvara anului viitor, iar constructorul va folosi două utilaje TBM, asa numitele cârtițe mecanice. Tunelul Poiana este format din două galerii cu câte două benzi pe sens: Sibiu - Pitești și Pitești - Sibiu.

Lotul 3 Tigveni – Cornetu are 37 de kilometri și ar urma să fie gata abia în 2027. Până atunci, autoritățile promit că vor da în trafic porțiunea lipsă până la Curtea de Argeș.

O bucată a fost deschisă luna aceasta între localitățile Bascov şi Măniceşti, iar în lucru mai sunt alți 14 kilometri. Așa că în primăvara am putea ajunge din Capitală până la Curtea de Argeș pe autostradă.

Așteptat de aproximativ doi ani, ultimul lot al inelului sudic de pe Autostrada A zero, drumul de mare viteză care înconjoară Capitală, ar urma să fie deschis în primăvara anului viitor.

Odată terminați, cei 18 kilometri, de la Bragadiru – Joița, vor face legătura completă pe Autostrada Capitalei, între A1 București – Pitești și A2, drumul spre mare.

Tot pe A zero, cu o mobilizare bună din partea constructorului chinez și anteprenorului român, ar mai putea fi deschiși înainte de termen, 10 kilometri, între Afumați și Glina. Va fi asigurată astfel o nouă legătură cu Autostrada București-Constanța.

Irinel Scrioșteanu, secretar de stat: ”În acest moment avem peste jumătate din autostrada de Centură a Capitală 52 de kilometri dati în trafic și pe zona de sud și pe zona de nord”.

Anul 2025 ar putea veni cu noi kilometri de autostradă și în zona Moldovei. Cele două porțiuni de la Ploiești la Buzău, de 42 de km, ar urma să fie deshise. Iar în toamnă, oficialii promit că se va circula în regim de autostradă și între Focșani și Pașcani.

Practic, va fi pentru prima dată în infrastructura rutieră când va exista un drum de mare viteză între Muntenia și Moldova.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu: ”Până la final anului 2028, să putem să avem o medie de 200 de kilometri de autostradă si drum expres - dat în circulație an de an. Anul acesta a reusit să se dea 200 de kilometri - anul viitor anticipez următorul lucru - că vor putea fi dati in circulație intre 200 si 300 avand in vedere stadiul diverselor tronsoane de autostradă și faptul că mare parte din aceste tronsoane pot fi finalizate cu succes anul viitor.”

Tot în 2025, după doi ani de promisiuni, șoferii ar putea circula și pe drumul expres Brăila - Galați.

Într-un final se va asigura o legătură și între Craiova și Capitală.

Ultimii 12 kilometri din drumul Expres Craiova-Pitesti ar urma să fie deschiși, iar șoferii vor putea circula neîntrerupt de la Craiova la Constanța.

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
România la finalul lui 2024: Perspectivă negativă și riscul de a deveni nerecomandată pentru investiții

România încheie anul 2024 cu perspectivă negativă şi riscă să alunece înspre statutul de ţară nerecomandată pentru investiţii.

Statul vrea să protejeze companiile la care are acțiuni de ”preluări ostile”. Expert: ”De unde bani cu deficit de 8%?”

O ordonanță adoptată recent de Guvern va permite statului să-și majoreze pachetul de acțiuni la companiile la care este deja acționar, mai ales la cele considerate de importanță strategică.

Românii au investit o sumă record de 16,4 miliarde lei în titluri de stat Fidelis în acest an

Românii au investit 2,6 miliarde lei în cea mai recentă emisiune de titluri de stat Fidelis.

Recomandări
PSD a decis să își asume guvernarea, fără voturile necesare. Un singur partid l-ar susține pe Grindeanu premier

Sorin Grindeanu sau un premier independent este concluzia la care au ajuns cei peste 200 de lideri social-democrați reuniți, luni, la Sinaia. 

Prima reacție a șefului SPP, Lucian Pahonțu, la acuzațiile privind Revoluția și Mineriada: „Nu am participat la represiune”

Şeful SPP, Lucian Pahonţu, a reacționat luni la acuzaţiile care i s-au adus, afirmând că nu a desfăşurat niciodată activităţi care ar putea fi încadrate în categoria faptelor de „poliţie politică” şi are speră că acest aspect va fi evidenţiat de CNSAS.

Noi reguli pentru șoferi. Ce vor trebui să facă dacă trece o ambulanță. Se poate ajunge la suspendarea permisului - Proiect

Amenzi de până la 1.000 de lei și permisul suspendat 30 de zile. Sunt sancțiunile pentru șoferii care nu știu sau nu vor să le facă loc în trafic echipajelor de intervenție. Noul proiect prevede și reguli despre cum trebuie eliberat culoarul de salvare.