Concordia: România este campioana UE la creșterea datoriei publice în ultimii cinci ani. Ce riscuri și ce soluții sunt
România se află în pericol de a ajunge la o pondere de 60% a datoriei publice din PIB-ul țării, ceea ce ar însemna probleme în capacitatea statului de a-și plăti datoriile, potrivit unei analize a Confederației Patronale Concordia.
În ultimii cinci ani, ponderea datoriei publice în PIB a crescut semnificativ, apropiindu-se de pragul maximal de 60% stabilit prin Tratatul de la Maastricht, potrivit unei analize realizate de Confederația Patronală Concordia.
Acest prag de 60% din PIB este monitorizat atent de instituțiile europene și internaționale, deoarece reprezintă un indicator cheie al stabilității fiscal-bugetare a unei țări. Depășirea acestui nivel poate semnala probleme în capacitatea statului de a-și plăti datoriile pe termen lung și poate declanșa proceduri de monitorizare sporită din partea Uniunii Europene.
Estimările Comisiei Europene sugerează că în perioada 2025-2026 România va depăși această țintă de referință. Depășirea în sine nu constituie o criză, însă ridică întrebări importante despre direcția pe termen mediu și lung.
Pentru a înțelege mai bine evoluția recentă, este util să comparăm ritmul de creștere al datoriei publice românești, cu cel al altor state europene.
Între 2010-2019, România a înregistrat o creștere medie anuală a datoriei publice de 2,1 puncte procentuale din PIB, un nivel comparabil cu media europeană și considerabil mai moderat decât țările care traversau dificultăți majore, precum Grecia, Spania sau Portugalia.
Situația s-a schimbat în perioada 2020-2024, când România a înregistrat cea mai rapidă creștere a datoriei publice din Uniunea Europeană, cu o medie de 4 puncte procentuale din PIB, pe an. În același timp, țări precum Spania, Portugalia și Cipru au reușit să reducă ponderea datoriei publice, ceea ce arată că redresarea fiscală rămâne o opțiune viabilă, chiar și după perioade de stres economic.
Creșterea datoriei publice poate afecta economia prin mai multe canale
Primul este legat de costul serviciului datoriei – cu cât crește datoria, cu atât mai mare devine ponderea cheltuielilor cu dobânzile în bugetul public, reducând spațiul fiscal disponibil pentru investiții publice și alte priorități.
Ponderea cheltuielilor cu dobânzile în PIB
România se află deja în jumătatea superioară a clasamentului european privind datoria publică, cu cheltuieli cu dobânzile de 2,3% din PIB la sfârșitul anului 2024. Proiecțiile pentru 2025-2026 indică o creștere către 3% din PIB, un nivel care începe să exercite presiune semnificativă asupra bugetului public.
Al doilea canal de impact se referă la condițiile de finanțare pentru întreaga economie. Când necesarul de finanțare al sectorului public este ridicat, aceasta poate contribui la creșterea costurilor de împrumut pentru toți actorii economici, de la companii, la persoane fizice.
Multe discuții publice fac referire la criza din 2009-2010, însă contextul actual diferă substanțial. În 2008, datoria publică a României era de 17 miliarde EUR, o sumă relativ mică în contextul european. Astăzi, cu 194 miliarde EUR, vorbim despre o dimensiune care ridică întrebări îngrijorătoare.
Comparația datoriei publice în valoare absolută și relativă
Pentru a pune în perspectivă aceste cifre: datoria publică românească în 2024 echivalează cu aproximativ 100% din PIB-ul Ungariei și reprezintă peste 5% din PIB-ul Germaniei, comparativ cu 2% în 2019. Această creștere, atât în termeni absoluți, cât și relativi, înseamnă că România nu mai poate fi considerată o economie mică, cu probleme fiscale neglijabile.
Investitorii și agențiile de rating acordă acum o atenție sporită României, analizând în detaliu fiecare decizie fiscală și fiecare nou împrumut. Această monitorizare crescută poate duce la creșterea costurilor de împrumut dacă piața percepe că datoria crește prea repede sau că lipsesc măsurile de control.
Un nivel ridicat și nesustenabil al datoriei publice reduce semnificativ spațiul de manevră al statului în momente de criză.
Mai mult, în absența unui spațiu fiscal adecvat, România va avea dificultăți în a răspunde eficient unor priorități emergente precum securitatea națională și creșterea competitivității economice, teme centrale în contextul geopolitic și economic al următorilor ani. Astfel, acumularea unei datorii mari nu doar că afectează stabilitatea macroeconomică, ci limitează și capacitatea țării de a investi strategic în viitor.
Perspective
Situația actuală nu este ireversibilă. România dispune de mai multe opțiuni pentru a gestiona această evoluție în mod responsabil. Este momentul în care trebuie luate măsuri pentru a se evita o criză fiscal-bugetară de proporții, care să conducă la repercursiuni pe termen mediu și lung.
Consolidarea fiscală graduală reprezintă prima opțiune, concentrându-se pe îmbunătățirea eficienței cheltuielilor publice și pe o creștere sustenabilă a veniturilor bugetare. Aceasta poate fi realizată fără a compromite creșterea economică, prin măsuri care vizează reducerea risipei administrative și concentrarea resurselor către investițiile cu impact economic ridicat.
Reformele structurale pot contribui la îmbunătățirea poziției fiscale pe termen lung. Modernizarea administrației publice, digitalizarea serviciilor și îmbunătățirea colectării veniturilor bugetare sunt direcții care pot genera economii semnificative fără a afecta calitatea serviciilor publice.
Orientarea către investiții productive este esențială pentru a ne asigura că împrumuturile de astăzi generează venituri fiscale viitoare. Infrastructura, educația și digitalizarea sunt domenii care pot susține creșterea economică pe termen lung și pot contribui la sustenabilitatea fiscală.
Creșterea rapidă a datoriei publice din ultimii ani necesită o recalibrare a abordării fiscale, nu prin măsuri drastice, ci prin ajustări graduale și bine gândite.
Decidenții trebuie să găsească rapid echilibrul corect între disciplina fiscală și sprijinirea creșterii economice.
Agențiile de rating și investitorii internaționali monitorizează cu atenție evoluția din România, însă aceasta reflectă mai degrabă importanța economiei românești în regiune, decât o criză iminentă. România are timp și opțiuni pentru a gestiona această situație în mod responsabil, cu condiția să acționeze proactiv și coerent.
