Ridicati la cer, plansi pe pamant. Povestile eroilor de la Tuzla
12 familii pe care tragedia aviatica de la Tuzla le-a marcat pentru totdeauna se pregatesc sa isi ia adio de la eroii lor. De cand au primit sicriile, oamenii nu se dezlipesc de ele si parca asteapta ca cineva sa ii trezeasca din acest cosmar.
Fiecare are drama lui tulburatoare, fiecare priveste fotografii si refuza sa creada ca doar atat i-a mai ramas, fiecare are in minte ultimele cuvinte schimbate cu cei plecati la cer. Pe vecie, de aceasta data.
Demna, dar cu sufletul sfaramat, mama lui Vladut Sarman sta la capataiul fiului. Trebuie acum sa isi duca la groapa si singurul baiat pe care il mai avea. Se va odihni langa fratele si tatal sau, si ei militari. Dar si langa bunica pe care o plangea acum 40 de zile.
In casa de langa Vaslui, unde are loc priveghiul, Vladut ar fi trebuit sa ajunga in vacanta cu logodnica sa. De veghe, langa el, stau si colegii. Mai sunt cateva ore pana cand isi vor duce pe umeri camaradul spre mormant.
E jale si in casa comadantului de grupa Claudiu Cismasu, de 34 de ani. Il vor inapoi sotia, cei doi copilasi, mama, fratele, cele doua surori.
Parca a simtit ceva, spun cele doua surori venite din Anglia la inmormantare. Acum doua saptamani cand l-au vazut pentru ultima data le-a recitat un vers: "Nu credeam sa invat a muri vreodata".
Toti cei care l-au cunoscut si-l amintesc ca pe un barbat puternic si hotarat care s-a luptat cu viata si a iesit invingator. Isi iubea meseria poate la fel de mult ca pe cei doi copii de nici trei ani care acum vor creste fara tata.
Langa sicriul lui Claudiu Cismasu este cel al lui Cosmin Florescu. Zdrobita de suferinta, mama intoarsa marti noapte din Spania se roaga pentru feciorul pe care l-a pierdut la numai 25 de ani.
