Deversări controlate pe Prut! Satele din aval vor fi inundate

60138268

Din cauza debitului fără precedent al râului, la barajul de la Stânca Costeşti au început deversările controlate.

Acestea vor duce la inundarea mai multor sate aflate în aval. Autorităţile au fost nevoite să sacrifice aceste localităţi pentru că, în cazul în care barajul ar ceda, urmările ar fi catastrofale pentru întreaga Moldovă.

Lacul de acumulare de la Stânca Costeşti, din Botoşani, a fost plin marţi, iar cantitatea de apă exercită o presiune imensă asupra barajului. Autorităţile au fost nevoite să ia în calcul o măsura radicală.

La şedinţa care s-a terminat aproape de miezul nopţii, autorităţile române şi cele din Republica Moldova au decis să menţină un debit de evacuare de 850 de metri cubi pe secundă.

Se încearcă astfel, pe cât posibil, reducerea inundaţiilor pe care deversarea le provoacă în localităţile din aval. Totuşi, este răul cel mai mic dintr-o situaţie disperată. Dacă barajul ar ceda, urmările ar fi catastrofale pentru întreaga Moldovă.

În aşteptarea viiturii care urma să lovească satele aflate în aval de Stânca Costeşti s-a dat ordinul de evacuare.

Peste 2000 de oameni din satele de pe Valea Prutului din Iaşi au fost evacuaţi. Îşi vor petrece următoarele nopţi în tabere de refugiaţi şi nimeni nu le poate spune când se vor putea întoarce acasa şi mai ales dacă îşi vor mai găsi casele în picioare.

Responsabilii români şi cei din Republica Moldova se întâlnesc din nou în această dimineaţă, ca să evalueze situaţia şi să vadă dacă trebuie să grăbească evacuarea apei.

Marţi seară, apele Prutului au început din nou să crească la intrarea în ţară, la Oroftiana şi există temerea că lacul de acumulare de la Stânca Costeşti n-ar mai putea prelua nouă viitură.

Guvernul a anunţat că persoanele afectate vor primi ajutoare financiare de urgenţă de cel puţin 300 de lei fiecare, iar familiile în care s-au înregistrat decese - câte 5.000 de lei. Sinistraţii vor primi de asemenea hrană, medicamente, pături şi produse de primă necesitate din rezervele de stat. Distribuirea ajutoarelor se face însă cu dificultate, pentru că inundaţiile au făcut impracticabili peste o mie de kilometri de drumuri naţionale, judeţene şi comunale.

În judeţul Bacău, Drumul Naţional 2F este închis de la ieşirea din Bacău până în localitatea Traian. În judeţul Suceava este întreruptă circulaţia pe DN2K, în localitatea Arbore, pe DN 2E, în zona Clit, pe DN 2H, între Putna şi Vicovu de Jos şi pe DN17 A, la Marginea. În judeţul Botoşani, sunt impracticabile DN24C, Miorcani-Rădăuţi Prut, şi DN29A, Rediu-Rădăuţi Prut. În judeţul Iaşi este închis DN28 Târgu Frumos - Săbăoani, iar în judeţul Neamt - DN15D Roman-Gâdinţi.

În zonă este aşteptat să sosească şi premierul Călin Popescu Tăriceanu.

Pe Prut se menţine codul roşu de inundaţii.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția fotbalistului de la FCSB a răbufnit la adresa suporterilor: ”Să vă fie rușine!”
FOTO Soția fotbalistului de la FCSB a răbufnit la adresa suporterilor: ”Să vă fie rușine!”
Citește și...
Test

testtesttes tte sttesttesttestte sttestte sttesttes tt esttesttes ttestt esttes ttesttesttest

Descoperire sinistră în apropiere de Câmpina!

Trei pescari au dat peste cadavrul unui bărbat adus la mal de apele râului Prahova. La prima vedere, poliţiştii spun că omul s-a înecat în urmă cu mai bine de o lună.

S-a îmbătat criţă, şi-a ucis soţia, apoi s-a spânzurat!

Bărbatul de 58 de ani din judeţul Olt şi-a omorât soţia fără să se gândească de două ori. Poliţiştii spun că băuse atât de mult, încât nici n-a ştiut ce face. Când s-a trezit din beţie, s-a spânzurat şi el.

Recomandări
Premierul desemnat Siegfried Mureșan: Nu mărim taxele. Fără PSD în Guvern, dar negociem cu ei. Apel către votanții AUR

Premierul desemnat Siegfried Mureșan a fost invitatul Andreei Esca, în studioul Știrilor ProTV. Acesta a vorbit despre măsurile economice pe care le propune, negocierile cu PSD pentru susținerea în Parlament, dar s-a adresat și votanților AUR. 

Călin Georgescu se ducea la înot în Otopeni cu pașaportul. La perchezițiile din locuință s-au găsit sume de bani

După perchezițiile care au început în zori și audierile care au urmat, procurorii DIICOT l-au reținut pe Călin Georgescu. El a fost ridicat din trafic de polițiști luni dimineață și dus la sediul DIICOT. 

Românii cer în medie salarii cu 30% mai mari decât oferă companiile. Unde se câștigă lunar peste 10.000 de lei net

Românii cer salarii tot mai mari la angajare, peste cât vor companiile să le ofere - arată un studiu recent. Asta și pentru că inflația mare din ultimii ani a scăzut puterea de cumpărare.