Alerta! Carnea infectata cu dioxina a ajuns in jumatate din Romania

×
Publicitate

Situatie putin spus revoltatoare. Autoritatile sanitar-veterinare au remarcat dupa trei zile de controale si verificari ca le este aproape imposibil sa afle traseul exact al carnii cu dioxina.


Autoritatile au retras pana acum de pe piata un sfert dintre preparatele cu probleme. Restul, adica aproape 100 de tone, au ajuns in magazinele din 27 de judete, plus Bucuresti si, cel mai probabil, au fost deja consumate. Specialistii veterinari ii linistesc totusi pe oameni si spun ca nu exista pericolul sa ne intoxicam.

Circuitul porcului cu dioxina capata amploare. Inspectorii sanitari au aflat deja ca cele peste 130 de tone de carne au ajuns in cel putin 27 de judete si in Capitala. Catre cele mai multe dintre orase, transportul s-a facut de la Cluj. Un depozit din acest oras a primit 40 de tone de cap de porc.

Capul de porc a fost tranformat apoi in preparate pe care romanul le consuma cu spor. Aproape 100 de tone de carne tocata, mici, carnati, kaizer, salam sau toba. Cele mai multe produse de acest fel au fost cumparate deja, asa ca inspectorii au reusit sa retraga de pe piata numai ce nu s-a vandut, adica 34 de tone.

Primele ipoteze ale anchetei arata ca porcii din Irlanda au fost hraniti cu furaje preparate cu un ulei cu dioxina, interzis de Comisia Europeana. Odata ajunsa in organismul animalelor, dioxina a fost transmisa si dupa sacrificarea lor. S-a localizat in tesuturile adipoase.

Asa se face ca oamenii care consuma porc cu dioxina se pot trezi cu probleme de sanatate: afectiuni ale pielii, leziuni la nivelul fetei, acnee severa, depigmentare. Reactiile adverse merg pana la boli ale ficatului si chiar cancer.

Desi inspectorii sanitari din Romania spun ca nu exista motive de ingrijorare, cercetatorii europeni sunt ceva mai atenti. Ei spun ca ar trebui sa mancam mai bine de trei luni o portie zilnica de 300 de grame de friptura de porc infestata ca sa ne imbolnavim.

In carnea importata din Irlanda, inspectorii au descoperit o cantitate de dioxina care este de 20 sau chiar de 100 de ori peste limita maxima admisa in alimente.

In acest moment, in niciun magazin autorizat din Romania nu mai exista produse de carne de porc contaminata cu dioxina. Asta ne garanteaza reprezentantii Autoritatii Romane a Carnii. Ancheta continua, insa. Reprezentantii Autoritatii Nationale Sanitar Veterinare verifica daca fiecare firma in parte a retras de la vanzare marfa cu probleme.

Comerciantii spun ca vanzarile au scazut deja semnificativ, iar unii comercianti au pus deja afise in magazine prin care ii anunta pe clienti ca marfa lor nu provine din Irlanda. Mai mult decat atat, spun ca, in prag de sarbatori, cererea va fi mai mare decat oferta si vorbesc de o posibila dublare a pretului carnii de porc.

Carnea contaminata a ajuns in cel putin 27 de judete si in Capitala

Peste 1.900 de kilograme de produse continand carne de porc provenind din Irlanda au fost procesate si comercializate la magazine din Prahova, in perioada 17-22 noiembrie, iar din aceasta cantitate au mai fost gasite de catre inspectorii sanitar-veterinari doar 3,7 kilograme.

Conform directorului Directiei Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Prahova, Viorel Bogdan, in urma verificarilor facute de inspectorii sanitar-veterinari s-a stabilit ca in perioada 17-22 noiembrie in Prahova a fost procesata si scoasa la comercializare in magazinele din judet o cantitate de 1.977 de kilograme de produse care contineau si carne de porc provenind din Irlanda.

Peste 35 de tone de carne de porc provenind din Irlanda si care ar putea fi contaminata cu dioxina a ajuns in judetul Valcea in perioada 24 septembrie - 22 noiembrie, fiind procesata, iar produsele au fost distribuite in magazine din alte opt judeţe, a anuntat prefectul de Valcea Radu Renga.

Autoritatile veterinare, au inceput sa puna sechestru pe marfa ramasa nevanduta. Dar cea mai mare parte din aceasta carne a fost deja procesata si comercializata apoi sub forma de carne tocata, pasta de mici, carnati, toba si mezeluri.

Peste 4,5 tone de carne de porc si preparate din carne suspectate ca ar fi contaminate cu dioxina au fost puse sub sechestru de Directia Sanitar-Veterinara Vaslui, dupa ce mai multe produse care aveau in compozitie carne de porc provenita din Irlanda au fost deja vandute catre populatie.

Autoritatile sanitar-veterinare sucevene au pus sub sechestru 75 de kilograme de carne de porc suspectata de contaminare cu dioxina, aceasta fiind singura cantitate care a mai fost gasita din cele peste trei tone ajunse in judet.

Peste 800 de kilograme de carne de porc din Irlanda au fost cumparate de un procesator de carne din Sibiu, fiind transformata in toba si caltabosi si pusa in vanzare. O cantitate de 25 de kilograme, carne existenta in stoc la data controlului, a fost pusa sub sechestru pana la comunicarea rezultatului privind gradul de contaminare cu dioxina a lotului de carne in cauza.

Timis se afla si el pe lista. O tona de carne de porc din Irlanda a fost pusa in vanzare in judet, iar inspectorii DSVSA au inceput o ancheta, pentru a stabili daca aceasta carne a fost deja achizitionata de populatie.

Intr-un depozit din Bucuresti au ajuns 3640 de kilograme de carne contaminata, dintre care 264 de kilograme de carne preparata au fost plasate in magazine.

In judetul Olt au ajuns 5254 de kilograme de carne, deja confiscata de autoritati.

La trei depozite din Ilfov au fost gasite cantitati considerabile de carne. Astfel, la o prima firma s-au identificat 1044 de kilograme, deja distribuite in magazine, la a doua firma s-au gasit 1811 kilograme, confiscate de inspectori si la a treia, 2253 de kilograme de carne infestata cu dioxina.

Transportul a fost facut in perioada septembrie-noiembrie. Controalele autoritatilor sunt inca in plina derulare. Un lucru este sigur insa - comerciantii vor fi obligati sa retraga de pe piata carnea cu dioxina.

In judetul Dambovita, inspectorii au reusit sa puna sechestru pe o tona de carne de porc, gasita la o firma din Targoviste. Carnea urma sa fie folosita la producerea de salam si carne de mici.

La Cluj, unde au ajuns 40 de tone de carne de porc de la o firma din Franta, inspectorii abia au reusit sa retraga 10% din marfa.

In multe dintre judete, insa, carnea a fost deja vanduta. Inspectorii au aflat ca la Alba, de exemplu, o tona si jumatate de preparate din carne de porc au fost vandute inca din octombrie.

Toate acestea se intampla dupa ce Autoritatea Nationala Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Alimentatiei confirma ca Romania nu se afla printre cele 11 state europene care au importat carne de porc din Irlanda.

Dioxina, extrem de periculoasa

Presedintele Ucrainei, Victor Iuscenko, a ramas cu fata desfigurata si a fost la un pas de moarte dupa a fost otravit cu dioxina. Desi in cazul lui este vorba despre o otravire intentionata, chiar si ajunsa accidental in organism, dioxina poate duce la leziuni ale pielii, afectiuni ale ficatului si chiar la cancer. La primele semne ale intoxicarii, medicii ne avertizeaza sa facem un set de analize.

Cercetatorii europeni spun totusi ca pentru a ajunge la un asemenea grad de intoxicare, un om trebuie sa consume in fiecare zi, timp de mai bine de trei luni, un produs 100% contaminat. Oricum alerta ramane pentru ca doza descoperita in urma analizelor de laborator este de 20, pana la 100 de ori mai mare decat limita normala.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO „Violetta” le aprinde imaginația fanilor! Fosta prințesă Disney pozează provocator și se iubește cu un fotbalist celebru
GALERIE FOTO „Violetta” le aprinde imaginația fanilor! Fosta prințesă Disney pozează provocator și se iubește cu un fotbalist celebru
Citește și...
Doi români, implicaţi în accidentul feroviar din Danemarca. Anunțul făcut de MAE în privința lor

Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, anunţă că doi cetăţeni români au fost implicaţi în accidentul feroviar din Danemarca, dar sunt în afara oricărui pericol.

13 reținuți în dosarul traficanților de droguri care vindeau elevilor. Foloseau metoda dead drop

Un număr de 13 persoane au fost reţinute în urma celor peste 20 de percheziţii efectuate, miercuri, în judeţele Gorj, Mehedinţi şi Timiş.

„Scoatem jocurile de noroc de la parterul blocurilor”. Măsură drastică a autorităților din Pitești

Consiliul Local Piteşti a adoptat joi, în cadrul unei şedinţe extraordinare, un pachet de măsuri privind reglementarea strictă a activităţilor de jocuri de noroc.

Recomandări
Noua lege a salarizării din sistemul bugetar. Indemnizația de hrană și sporul de condiții vătămătoare, eliminate

Guvernul a elaborat prima variantă a noului proiect de lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu scopul de a corecta dezechilibrele acumulate în ultimii ani și de a introduce reguli mai clare și mai sustenabile în sistem.

Femeile cu afaceri din România vor primi din nou până la 200.000 lei de la stat, după 2 ani de pauză

Programul „Femeia Antreprenor” este reluat după doi ani de blocaj, au anunțat reprezentanții Ministerului Economiei. 

Cum explică ministrul demisionar al Transporturilor că a semnat ordinul de scumpire la metrou cu o zi înaintea demisiei

Ministrul demisionar al Transporturilor, Ciprian Șerban, susține că majorarea tarifelor la metrou, aprobată chiar înainte de demisia sa, a fost o decizie asumată de Consiliul de Administrație, în contextul creșterii costurilor la energie.