Rezultate simulare Evaluare Naţională 2025. Ce note s-au luat la Română și Matematică. Ce se întâmplă cu notele

×
Publicitate

Rezultatele la simularea Evaluării Naţionale 2025 vor fi comunicate luni, prevede calendarul aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

UPDATE: Au fost anunțate rezultatele la simularea Evaluării Naționale 2025: 

Potrivit rapoartelor statistice furnizate de platforma informatică, se înregistrează următoarea situație pe probe și tranșe de note:

I. Limba și literatura română

Număr lucrări evaluate: 161.883

Număr lucrări cu note mai mari sau egale cu 5: 103.629

Procentul notelor mai mari sau egale cu 5: 64,01%.

II. Matematică:

Număr lucrări evaluate: 161.004

Număr lucrări cu note mai mari sau egale cu 5: 115.879

Procentul notelor mai mari sau egale cu 5: 71,97%.

III. Limba și literatura maternă

Număr lucrări evaluate: 9.607

Număr lucrări cu note mai mari sau egale cu 5: 8.566

Procentul notelor mai mari sau egale cu 5: 89,16%.

----

Știrea inițială

Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii cu elevii, şedinţe cu părinţii, precum şi în consiliile profesorale, în vederea adoptării unor măsuri punctuale adecvate pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare.

Ministerul Educației este așteptat să publice pe edu.ro o analiză a rezultatelor la simulare și care este situația generală a elevilor claselor a VIII-a cu 3 luni înainte de examenul din vară. 

Notele obţinute nu se trec în catalog, însă, prin excepţie, la solicitarea scrisă a elevului/a părintelui, acestea pot fi trecute în catalog.

Elevii de clasa a VIII-a au susţinut pe 17 martie simularea la Limba şi literatura română, iar marţi proba la Matematică din cadrul simulării.

Elevii din partea minorităţilor naţionale au susţinut pe 19 martie proba la Limba şi literatura maternă.

Prezenţa la fiecare probă a fost de peste 92%.

Cum se calculează media pentru admiterea la liceu

Elevii care susțin Evaluarea Națională anul în 2025 vor primi note pe baza cărora își vor calcula media de admitere la liceu. Pentru admiterea la liceu în anul 2025, media de admitere se determină după cum urmează:

Media de admitere pentru înscrierea în clasa a IX-a a absolvenților de gimnaziu este reprezentată de media generală obținută la Evaluarea Națională de către elevii clasei a VIII-a. Aceasta se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele Evaluării Naționale, conform informațiilor furnizate de Ministerul Educației.

Pentru admiterea în învățământul liceal vocațional, în profilurile artistic, sportiv, teologic și militar, pentru anul școlar 2024 - 2025, media de admitere se calculează astfel:

· Pentru profilul artistic, pentru profilul sportiv și pentru specializarea filologie de la liceul Waldorf, media finală de admitere se calculează astfel: (3 APT + MA)/4 = MFA, unde: APT = nota finală la probele de aptitudini; MA = media de admitere (calculată conform Punctului I); MFA = media finală de admitere;

· Pentru profilul teologic, media finală de admitere se calculează astfel: (APT + MA)/2 = MFA, unde: APT = nota finală la probele de aptitudini; MA = media de admitere (calculată conform Punctului I); MFA = media finală de admitere;

· Pentru profilul militar, media finală de admitere se calculează astfel: 0,2 MA + 0,8 NP = MFA, unde: NP = nota la proba de verificare a cunoștințelor la disciplinele Limba și literatura română și Matematică; MA = media de admitere (calculată conform Punctului I); MFA = media finală de admitere.

Evaluare Națională 2025 - când încep examenele

Potrivit calendarului Evaluării Naționale 2025, examenul propriu-zis pentru clasa a VIII-a va începe pe 23 iunie 2025. Fiecare probă va fi urmată de o zi liberă, conform calendarului stabilit de Ministerul Educației. Rezultatele inițiale vor fi publicate pe 3 iulie, iar elevii vor avea la dispoziție trei zile pentru a analiza lucrările înainte de a decide dacă depun contestații.

Proba la Limba română se va desfășura pe 23 iunie, iar proba la Matematică este programată pe 25 iunie, iar pe 27 iunie va avea loc proba la Limba maternă, conform structurii anului școlar 2024 – 2025.

Pe 3 iulie de vor afişa rezultatele iniţiale, iar în perioada 4-5 iulie se vor depune contestaţiile. Rezultatele finale vor fi afişate în data de 10 iulie.

Evaluare Națională 2025 – calendar oficial

  • 10-13 iunie 2025: Înscrierea la Evaluarea Națională
  • 13 iunie 2025: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
  • 23 iunie 2025: Limba și literatura română – probă scrisă
  • 25 iunie 2025: Matematică – probă scrisă
  • 27 iunie 2025: Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 3 iulie 2025: Afișarea rezultatelor inițiale, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 4-5 iulie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 6-9 iulie 2025: Soluționarea contestațiilor
  • 10 iulie 2025: Afișarea rezultatelor finale
Articol recomandat de sport.ro
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
Rezolvarea subiectelor la Matematică de la simulare Evaluare Națională 2025. Vezi care erau răspunsurile corecte

Elevii claselor a VIII-a au susținut proba la Matematică din cadrul simulării Evaluării Naționale 2025. Vedeți rezolvarea subiectelor și care erau răspunsurile corecte  

Subiectele la simularea la Matematică pentru Evaluarea Națională 2025. Vezi ce le-a picat elevilor - DOCUMENT

Astăzi, elevii claselor a VIII-a din întreaga susțin proba scrisă la matematică în cadrul simulării Evaluării Naționale 2025.

Subiectul care i-a pus în dificultate pe elevi la simularea de la Evaluarea Națională. Ce au avut de rezolvat

Poezia ”Trezire”, de Lucian Blaga, pentru care li s-a cerut să dezvolte un eseu despre viziunea artistică, le-a dat de furcă multor elevi de clasa a opta, pentru care urmează, în iunie, evaluarea națională.

Recomandări
Nicușor Dan, criticat dur: Speranța s-a transformat în dezamăgire. Astăzi, dezamăgirea s-a transformat în indignare

Decizia președintelui Nicușor Dan de a-l apăra pe șeful SPP, generalul Lucian Pahonțu, în urma dezvăluirilor privind participarea acestuia la reprimarea manifestanților de la Revoluția din 1989 continuă să facă valuri. 

Prognoză sumbră. Debitul Dunării la intrarea în România o să scadă sub mediile multianuale ale lunilor august şi septembrie

Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea de 1.500 mc/s, situându-se sub mediile multianuale ale lunilor august şi septembrie.

Norvegienii s-au adunat la Palatul Regal din Oslo pentru a-și lua rămas bun de la regele Harald. GALERIE FOTO

Norvegienii s-au adunat sâmbătă în fața Palatului Regal pentru a-și lua rămas bun de la regele Harald, relatează Reuters.