Subiectele și baremele la Matematică de la Evaluare Națională 2024. Ce au avut de rezolvat elevii

bacalaureat examen test elevi scoala evaluare
Shutterstock

Elevii claselor a VIII-a susțin joi, 27 iunie, proba la Matematică din cadrul examenului de Evaluare Națională 2024. Subiectele și baremele de corectare vor fi publicare pe stirileprotv.ro.

UPDATE: Au fost publicate subiectele și baremele de corectare de la Matematică 

Descarcă AICI subiectele 

Descarcă AICI baremele

UPDATE: S-a încheiat proba la matematică de la Evaluarea Națională 2024. 

Toti elevii au ieșit din sălile de examen la ora 11:00. 

Subiectele la matematică vor fi rezolvate live de profesorii Cristian Demian și Monica Chivu de la Centrul Educațional Unirea, începând cu ora 12:00, pe stirileprotv.ro.

Citește și
Examen
Evaluare Națională 2025. Când încep examenele naționale pentru elevii din clasa a VIII-a

UPDATE: Descarcă AICI subiectele la Matematică de la Evaluare Nationala 2024 

Subiecte matematica evaluare nationala

Subiecte matematica evaluare nationala

Subiecte matematica evaluare nationala

Subiecte matematica evaluare nationala

Subiecte matematica evaluare nationala

Subiecte matematica evaluare nationala

Subiecte matematica evaluare nationala

Subiecte matematica evaluare nationala

UPDATE: Primii elevi au început să iasă din sălile de examen. 

Potrivit regulamentului, elevii au la dispoziție două ore pentru rezolvarea subiectelor și nu au voie să iasă din săli mai repede de o oră. 

Candidații nu pot să scoată din sălile de examen brușurile cu subiecte și nici ciornele.

Vom publica subiectele imediat ce apar în spațiul public.

UPDATE: A început proba scrisă la Matematică din cadrul examenului de Evaluare Națională 2024. 

Subiectele vor fi publicate pe stirileprotv.ro imediat ce vor fi disponibile în mediul online. 

Ministerul Educației va publica subiectele și baremele de corectare la ora 15:00 pe subiecte.edu.ro

De asemenea, la ora 12:00 subiectele de la matematică vor fi rezolvate în direct de profesorii de la Centrul Educațional Unirea, live pe stirileprotv.ro. 

UPDATE: Elevii claselor a VIII-a au intrat în sălile de clasă și așteaptă să primească broșurile cu subiecte pentru a începe rezolvarea. 

Examenul începe la ora 09:00 și candidații au la dispoziție două ore să rezolve subiectele. 

-----

Subiectele de la Matematică, cât și rezolvarea acestora, vor putea fi văzute pe stirileprotv.ro. Baremele de corectare vor fi publicate pe edu.ro după ora 15:00.

Evaluarea Națională 2024 are loc în perioada 25-28 iunie 2024, conform calendarului oficial publicat în Monitorul Oficial. Prima probă, cea la Limba și literatura română, a avut loc marți, 25 iunie.

Următoarea probă, la Matematică, are loc joi, 27 iunie. Ultima probă, cea la Limba maternă, este programată pentru vineri, 28 iunie.

Elevii vor avea la dispoziție două ore pentru a rezolva subiectele la fiecare probă. Accesul candidaților în săli va fi permis în intervalul orar 8:00-8:30, iar probele scrise vor începe la ora 9:00.

Rezultatele inițiale, înainte de contestații, vor fi afișate pe 3 iulie 2024, până la ora 14:00. Candidații care doresc să depună contestații vor putea face acest lucru pe 3 iulie, între orele 16:00-19:00, și pe 4 iulie, între orele 8:00-12:00. Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate pe 9 iulie 2024.

Desfășurarea examenului la Matematică

Examenul la Matematică din cadrul Evaluării Naționale începe la ora 09:00 și durează două ore. Conform regulamentului de organizare a Evaluării Naționale, elevii trebuie să fie prezenți în sala de examen la ora 08:30.

La ora 09:00, subiectele sunt distribuite, iar elevii au la dispoziție 120 de minute pentru a le rezolva. Subiectele vor fi publicate pe site-ul oficial al Ministerului Educației, edu.ro, după încheierea probei și după ce toți elevii au ieșit din sălile de examen.

Regulamentul de desfășurare al probei la Matematică este foarte strict, astfel încât să asigure corectitudinea și integritatea examenului.

Sălile de examen sunt dotate cu sisteme de supraveghere audio-video pentru a preveni orice tentativă de fraudă.

Comunicarea între elevi, copierea sau transmiterea de materiale care ar putea ajuta la rezolvarea subiectelor sunt strict interzise. De asemenea, elevii nu au voie să schimbe între ei lucrări, ciorne, notițe sau alte materiale.

Pentru rezolvarea subiectelor, elevii pot folosi doar stilou cu cerneală albastră sau pix cu pastă albastră. Orice abatere de la aceste reguli, indiferent de circumstanțe, va duce la eliminarea candidatului din examen. Aceasta se aplică indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu, dacă au fost introduse de elevi, de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane.

Înainte de a începe proba, absolvenții de gimnaziu vor da cu subsemnatul pe un proces verbal introdus pentru Evaluarea Națională în august anul trecut. Prin acest document își asumă faptul că vor fi dați afară din examen și vor primi nota 1 dacă vor introduce în sala de clasă materiale sau dispozitive conectate la internet, care ar putea fi folosite la copiat, sau dacă împrumută sursele de inspirație de la colegi, chiar dacă nu apucă să le consulte. La fel vor păți candidații care transmit și primesc fițuici, ori le suflă răspunsurile celor din jur. Probele sunt monitorizate și audio, așa că orice „dezbatere” discretă între cei din bănci e sancționată tot cu eliminarea.

Structura subiectelor la Matematică

Structura subiectelor de la Evaluare Naţională 2024 pentru clasa a VIII-a este concepută astfel încât să măsoare gradul de formare și de dezvoltare a competențelor prevăzute în programa de examen, precizează Ministerul Educației.

Subiectele la Matematică pentru Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a evaluează competențele formate și dezvoltate pe parcursul învățământului gimnazial și se elaborează în baza prezentei programe.

Matematica are statut de disciplină obligatorie în cadrul Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a.

Examenul la Matematică de la Evaluare Naţională clasa a VIII-a este structurat în trei subiecte, fiecare valorând 30 de puncte. Vor fi acordate 10 puncte din oficiu, iar subiectele sunt alcătuite în conformitate cu programa aprobată de Ministerul Educației.

Pregătirea pentru Evaluarea Națională 2024 la Matematică este un proces care necesită timp, efort și strategie din partea elevilor. Utilizarea modelelor de subiecte Evaluarea Națională 2024 la Matematică reprezintă o metodă eficientă de pregătire, oferind elevilor posibilitatea de a se familiariza cu structura examenului și de a-și perfecționa abilitățile de rezolvare a problemelor. Acestea pot fi găsite în culegeri de teste sau pe site-ul subiecte.edu.ro, sau pot fi chiar furnizate de către profesori în cadrul orelor de pregătire.

Programa pentru Evaluarea Națională 2024 la Matematică, cât și modelele de subiecte pentru acest examen, pot fi văzute AICI.

Sfaturi pentru rezolvarea subiectelor la Matematică

Ministerul Educației a elaborat un ghid pentru elevii care susțin Evaluarea Națională. Ghidul cuprinde mai multe sfaturi pentru absolvenți și răspunsuri la întrebări despre cum se desfășoară examenul.

Citiți subiectele pentru a vă familiariza cu ele, apoi citiți din nou, în întregime, toate subiectele şi folosiți cel puţin cinci minute pentru a vă obişnui cu cerinţele.

Identificați tipul de cerinţe specific fiecărui subiect. Înțelegeți cerinţa de la fiecare subiect. Începeți cu subiectul pe care-l stăpâniți cel mai bine.

Repartizați pe ciornă timpul pentru fiecare subiect. Urmăriți să vă încadrați în timpul propus, păstrând o rezervă de timp pentru a citi şi a corecta la final, dacă este cazul.

Dacă există riscul să depăşiți durata de timp alocată subiectului la care lucrați, este preferabil să încheiați exercițiul şi să continuați cu un alt subiect.

Rezervați un interval de 10-15 minute, la final, pentru citirea şi verificarea întregii lucrări.

Se interzice candidaţilor să intre în sală cu orice tip de materiale ajutătoare, cum ar fi manuale, dicţionare, notiţe, culegeri etc. De asemenea, se interzice candidaţilor să introducă în sala de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete şi altele asemenea.

Candidaţii care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie în acest scop nu sunt primiţi în examen, iar nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea elevului din sală, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu, şi la notarea cu 1 (unu) a lucrării elevului eliminat.

Calendar Evaluare Națională 2024

Procesul de înscriere a elevilor claselor a VIII-a la examenul de Evaluare Națională 2024 a început pe 11 iunie.

Urmează ca examenele să înceapă pe 25 iunie, cu proba la limba română. Proba la matematică va fi susținută pe 27 iunie, iar minoritățile vor avea proba la limba maternă pe 28 iunie.

· 11 – 14 iunie 2024: Înscrierea la Evaluarea Națională

· 14 iunie 2024: Încheierea cursurilor pentru elevii de clasa a VIII-a

· 25 iunie 2024 – Proba scrisă la Limba română

· 27 iunie 2024 – Proba scrisă la Matematică

· 28 iunie 2024 – Proba scrisă la Limba maternă

· 3 iulie 2024 – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 14:00)

· 3 iulie (orele 16 – 19) și 4 iulie 2024 (ora 08:00 – ora 12:00) – Depunerea contestațiilor

· 4 – 9 iulie 2024 – Soluționarea contestațiilor

· 9 iulie 2024 – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

Articol recomandat de sport.ro
Dan Șucu este noul proprietar al clubului Genoa: ”Pachetul majoritar de acțiuni a fost vândut!” | OFICIAL
Dan Șucu este noul proprietar al clubului Genoa: ”Pachetul majoritar de acțiuni a fost vândut!” | OFICIAL
Citește și...
Evaluare Națională 2025. Când încep examenele naționale pentru elevii din clasa a VIII-a
Evaluare Națională 2025. Când încep examenele naționale pentru elevii din clasa a VIII-a

Evaluarea Națională din 2025 are loc în luna iunie, potrivit calendarului publicat în Monitorul Oficial.  

Admiterea la liceu. Miercuri se va face repartizarea computerizată a elevilor clasei a VIII-a
Admiterea la liceu. Miercuri se va face repartizarea computerizată a elevilor clasei a VIII-a

Repartizarea computerizată în învăţământul liceal a absolvenţilor clasei a VIII-a care au susţinut Evaluarea Naţională se va face miercuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Situație îngrijorătoare: Peste jumătate dintre elevii din 6 județe nu au intrat în Evaluare Națională 2024 sau au luat sub 5
Situație îngrijorătoare: Peste jumătate dintre elevii din 6 județe nu au intrat în Evaluare Națională 2024 sau au luat sub 5

În șase județe din țară, peste jumătate dintre cei care au intrat la școală în urmă cu 9 ani, nu au luat medii pe 5 sau nici măcar nu au ajuns în faza în care să susțină Evaluarea Națională 2024.

Recomandări
Afacere ilegală descoperită de Inspectorul Pro. Cum au reușit o mamă și fiica ei să păcălească firme cu proiecte europene
Afacere ilegală descoperită de Inspectorul Pro. Cum au reușit o mamă și fiica ei să păcălească firme cu proiecte europene

Interesul pentru fondurile europene este atât de mare, încât internetul s-a umplut de companii care oferă consultanță și întocmesc proiecte pentru obținerea sumelor alocate de Uniune.

România, la un pas de a deveni „nerecomandată pentru investiții”. Rating de țară retrogradat, amenințare la stabilitatea UE
România, la un pas de a deveni „nerecomandată pentru investiții”. Rating de țară retrogradat, amenințare la stabilitatea UE

Comisia Europeană a inclus România pe lista statelor cu dezechilibre economice grave, care amenință stabilitatea Uniunii Europene.

Dan Șucu, pe prima pagină La Gazzetta dello Sport după preluarea Genoa CFC: ”Donald Trump de România”
Dan Șucu, pe prima pagină La Gazzetta dello Sport după preluarea Genoa CFC: ”Donald Trump de România”

Preluarea Genoa CFC, cel mai vechi club de fotbal din Italia, de către omul de afaceri român Dan Șucu, ține prima pagină La Gazzetta dello Sport, una dintre cele mai importante publicații sportive din lume. Șucu este numit ”Donald Trump de România”.