„Veni, vidi, micii!”. Românii fac atmosferă la Koln. Sunt așteptați 30.000 de suporteri ai României la meciul cu Belgia

×
Publicitate

A sosit ziua cea mare pentru România. Toți românii așteaptă cu sufletul la gură meciul care poate să ne ducă în optimi la EURO.  

Naționala poate reuși o performanță istorică dacă trece de Belgia în meciul care va începe în curând la PROTV și pe VOYO.

Koln-ul, orașul din Germania unde se va disputa partida, este invadat de peste 30.000 de suporteri români care au venit special din toată lumea pentru acest meci.

Alte milioane de români sunt pregătiți să urmărească jocul din fața televizoarelor. Ne dorim victoria, iar antrenorul Edi Iordănescu se arată și el optimist: „Jucăm pentru calificare!"

Jucătorii naționalei au ajuns la stadion cu emoții, entuziasm și optimism. Au speranța că vor face un meci bun cu belgienii. În urmă cu puțin timp, unii dintre jucători au făcut declarații înainte de meci.

România are în față una dintre cele mai bune echipe naționale din lume. Belgia este clasată în acest moment pe locul trei în lume, la fotbal, dar este pentru prima dată când și țara noastră va juca la un campionat european din poziția de lider în grupă. Iar asta ne dă încredere.

Ai noștri vor juca împotriva unor vedete internaționale ale fotbalului precum De Bruyne și Lukaku. Jucătorii Belgiei sunt supranumiți de fanii din toată lumea „Diavolii Roșii”.

Până la meci, români veniți de pretutindeni au umplut centrul orașului german Koln, transformat acum într-o mare de tricouri galbene.

Câțiva tineri au muncit o seară întreagă la sloganurile pe care vor să le ducă pe stadion.

Reporter: Deci micii sunt mai buni ca wafele?

Suporteri români: „Lejer! Nici nu se pune problema. Și la fel și mujdeiul. Nelipsit. Fiți atenți, noul slogan: Veni, vidi, micii!”.

Suporteri români: „Câștigăm! Muncim și câștigăm! Fără probleme. 2-1 minim. 100%”.

Cosmin Stan, corespondentul Știrile PRO TV: „Mii de români au împânzit centrul orașului Koln în așteptarea meciului din această seară. Evident că toată zona a fost împărțită și cu galeria belgiană care a fost la fel de gălăgioasă, dar românii nu s-au lăsat mai prejos. Cu ce gânduri astăzi? Cele mai bune gânduri. Ce scor avem diseară? 2-1”.

Străinii sunt de partea României în meciul de astăzi. Neoficial, pe stadionul din Koln sunt așteptați peste 30.000 de români. De două ori mai mult decât fanii belgieni.

Un suporter român i-a surprins în biserică pe suporterii celor supranumiți „diavolii roșii”, chiar înainte de marele meci. În fața catedralei din Koln cele două galerii și-au dat întâlnire și s-au duelat în scandări și lozinci.

Cosmin Stan, corespondentul Știrile PRO TV: „Fericire maximă și pentru un grup de români veniți tocmai din America. Au venit cu copii, cu rude, cu veri, cu nepoți, doar pentru a fi alături de echipa națională și de miile de români veniți din toată Europa pentru a se bucura de aceste meciuri”.

Între timp, mascota echipei locale FC Koln, pe al cărei stadion se va disputa partida Belgia-România, a prezis deja o victorie pentru țara noastră.

Este deja o tradiție ca mascotele echipei din Koln să ghicească rezultatul meciurilor, iar Țapul Henes al IX-lea nu a dat greș nici când a prezis cele două victorii ale Germaniei.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62460418
Turcia - Portugalia 0-3. Lusitanii lui Cristiano Ronaldo s-au calificat fără emoții în optimile EURO 2024

Cristiano Ronaldo și Portugalia au învins Turcia cu 3-0 în al doilea meci din grupa F la Campionatul European EURO 2024. Ambele țări au deschis Grupa F cu o victorie, Portugalia învingând Cehia cu 2-1, iar Turcia învingând Georgia cu 3-1.  

62459885
Ucrainenii vorbesc frumos despre România, înainte de meciul cu Belgia. ”Nu totul în fotbalul mare se reduce la bani”

Ucrainenii vorbesc frumos despre România, chiar dacă îi consideră pe belgieni favoriți în meciul de sâmbătă, de la Koln, din Grupa E a EURO 2024.

62460390
Galeria Austriei a afișat un banner cu un mesaj de extremă dreapta. Reacția Federației Austriece de Fotbal

Federaţia Austriacă de Fotbal (ÖFB) s-a distanţat de un mesaj de extremă dreapta afişat de fanii austrieci în timpul meciului de vineri, de la Euro 2024, împotriva Poloniei.

 

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.