Atmosferă incendiară în toată România, la meciul cu Ucraina. Cum s-a văzut la un birt sătesc: „noi am avut atacul”

×
Publicitate

Și în țară, suporterii au urmărit meciul cu Ucraina. Au trăit intens fiecare minut. Golurile victoriei au fost sărbătorite cu o explozie de bucurie pe străzi.

Peste o mie de suporteri au cântat şi au scandat în fiecare minut al partidei.

Claudia Nițoi, corespondent PROTV: „Suporterii adunaţi aici trăiesc emoţii greu de descris în cuvinte. Cânta, scandează şi tresar la fiecare pasă ce pare că va schimba destinul jocului”

-Cu siguranţă vom mai avea cel puţin încă o victorie, o victorie şi un egal şi nu pierdem! Nu pierdem!

-Cine a fost omul reprizei?

-Stanciu, Stanciu, normal, Stanciu!

„Dacă jucam cu sufletul ca în prima repriză avem şanse să ieşim din grupă şi mai departe să vedem”, spuneau suporterii.

După meci, suporterii din Capitală s-au adunat în Piața Universității, unde au sărbătorit victoria mult așteptată a Naționalei.

„Ne-a făcut o bucurie pe care n am mai avut-o de când eram copii (adaugă altul) dar nici nu am prins-o când eram copii.”

„Am venit cu speranţa, dar nu ne aşteptam la aşa ceva, a fost ceva incredibil.”

„Pentru meciul cu belgia am speranţa că vom bate, 1-0, 2-0, 2-1 pentru noi”, spuneau cățiva dintre suporterii adunați în Piața Universității.

La 30 de grade, direct sub soarele dogorâtor, alți suporteri au urmărit meciul România-Ucraina în Piaţa Unirii din Iaşi.

Copil: „Sunt foarte mândru de ţara mea! Hai România!"

„Uitaţi ce gol frumos! N-am ce zice! Speram să ne calificăm şi, cine ştie, poate mergem în finală!"

„Îmi doream să trăiesc ce au trăit părinţii mei cu generaţia de aur şi acum mă bucur şi eu!" spuneau suporterii ieșeni.

Atmosferă a fost şi mai încinsă pe plajă: „După atâţia ani trebuie să avem rezultat la Euro!"

„România, România! Ole, ole, ole!"

La Bacău, mii de oameni au urmărit meciul de debut al tricolorilor pe un ecran uriaș, instalat pe o insulă de agrement.

Și la barurile din sate s-a urmărit partida de la EURO 2024. La Târgșorul Vechi, în Prahova, oamenii s-au răcorit cu o bere.

„Am avut două faze pe poartă e în regulă. Chiar dacă ei au posesia, noi am avut atacul” spunea un sătean.

Reporter: Pregătiți cu bere, cu tot ce ne trebuie? Câtă bere?

Mihai Balaban, administrator bar: „Fără număr, pentru toată lumea”

Primul gol al meciului - al lui Nicolae Stanciu - a fost urmărit cu mare mândrie aproape de satul natal, în Alba.  

Reporteri: Claudia Nițoi, Cătălin Covrig, Marilena Iordache, Gina Obrejan, Iulia Ciuhu, Daniel Moldovan

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62458487
Ce sancțiune a primit suporterul român care a intrat pe teren la meciul România – Ucraina. Reacția lui Florin din Urziceni

Meciul România – Ucraina, încheiat cu 3-0 pentru tricolori, a fost plin de momente memorabile. Suporterii români au făcut un adevărat spectacol pe Allianz Arena din Munchen.

62458477
Cum a fost numită România de către selecționerul Ucrainei, după rezultatul istoric reușit de "tricolori" la EURO 2024

Echipa națională de fotbal a României a reușit, luni, 17 iunie, o prestație de senzație în primul meci pe care l-a disputat la EURO 2024. "Tricolorii" au învins Ucraina, la Munchen, cu 3-0.

62458468
Cum a arătat centrul din Munchen după victoria României la EURO 2024: Fan: „Așa ceva nu am mai văzut”

Românii aflați în Germania au sărbătorit, luni seară, victoria naționalei în piața centrală din Munchen. Îmbrăcați în galben, oamenii au cântat neîncetat și au strigat - "Hai, România!".

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.