Mitul renunțării la masa de seară. Ce ar trebui, de fapt, să conțină farfuria de la cină

×
Publicitate
Mâncăm sau nu seara? Depinde de obiectivele fiecăruia. Cum ar trebui să arate cina perfectă, aflăm la „Doctor de bine”.

Avem voie să mâncăm după ora 6:00 seara? Ani la rând, nutriționiștii ne-au creat senzația că masa de seară este periculoasă pentru siluetă. Când, de fapt, la finalul zilei avem nevoie de un moment de relaxare, pe lângă refacerea rezervelor de energie. Putem spune că masa de seară are dublu rol, să ne hrănească și să ne dea o stare de bine.

Ce reguli trebuie să respectăm pentru o cină perfectă? Depinde de obiectivele pe care le avem și de ora la care ne culcăm. Țineți cont că metabolismul încetinește spre seară, însă chiar și în timpul nopții organismul consumă calorii pentru funcțiile de bază. Meniul diferă dacă vrem să slăbim, să avem o digestie ușoară sau un somn odihnitor.

În cazul unui meniu echilibrat, farfuria pentru masa de seară va fi împărțită astfel: 1/3 proteine (carne, pește, ouă sau brânză); 1/3 făinoase (cartofi, paste, orez, pâine) sau leguminoase boabe (fasole, mazăre, linte). Ultima treime va fi rezervată pentru legume proaspete sau gătite, cu cât mai colorate și mai diferite, cu atât mai bine.

Dacă vrem să slăbim, menținem în farfurie proteinele și legumele, însă renunțăm la făinoase. Un castron mare de salată asortată cu o bucată de carne sau pește la grătar sunt cel mai bun exemplu pentru o cină de slăbit. Atenție și la aportul de grăsimi, fiecare gram are 9 calorii, deci fiți zgârciți cu uleiul din salată și alegeți carnea mai puțin împănată.

Dacă vrem să dormim bine, o porție de paste cu brânză e alegerea corectă. Supa cremă sau tocănițele cu legume sunt ușor de digerat. Evitați prăjelile, tocăturile și alimentele care fermentează (broccoli, varză, fasole). La capitolul desert, orezul cu lapte și bananele au efect de liniștire.

Pentru copii și sportivi, împărțirea farfuriei se schimbă: produsele făinoase vor ocupa jumătate din suprafață, iar proteinele și legumele, câte un sfert. Amidonul din făinoase reface rezervele de glicogen din ficat și mușchi și asigură energie pentru activitatea fizică de peste zi. Deci nu lăsați pe nimeni să vă interzică masa de seară, însă aveți grijă să alegeți meniul care vi se potrivește!

Vă aştept duminică, la ora 10, la doctor de bine de weekend, ultima ediţie din acest sezon. Numai bine!

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62451585
Copiii trebuie să fie expuși la mediul natural pentru a crește sănătoși. Explicațiile medicilor

În copilărie, sistemul imunitar se construiește. Chiar dacă mama oferă celui mic toată memoria sa imunologică.  

62451583
Cum arată creierul unui consumator de droguri. Cele mai folosite substanțe interzise în România au efecte severe

Ne pregătim de vară și știm că, în aglomerările de tineri, pot apărea ușor substanțele interzise. Cele mai consumate, în România, fac parte din grupa amfetaminelor.

62312675
„Iau preventiv o pastilă”. Motivul pentru care medicamentele pentru răceală nu se folosesc preventiv

Medicamentele împotriva răcelii nu se folosesc preventiv. Abuzul poate produce inflamație cronică.  

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.