Fără igienizare profesională, la intervale regulate, dinții nu sunt în siguranță. De altfel, prin igienizări, culoarea dinților revine la normal. Albirea dentară se poate face doar dinților naturali, nu și lucrărilor dentare, coroanelor ori fațetelor.

Bacteriile prezente în mod normal în cavitatea orală au activitate metabolică, în urma căreia rezultă acizi. Aceștia atacă dintele. Așa apare caria. Prin periaj constant, nu le lăsați să devină agresive.

Pe de altă parte, mineralele prezente în salivă se depun și formează tartrul. Acesta devine locul preferat al bacteriilor. Din păcate, gingia nu are niciun mijloc de apărare împotriva tartrului. Se retrage, se umflă și începe să sângereze. De aceea, la fiecare șase luni, aveți nevoie de detartraj. Dacă fumați, luați în calcul că fumul de țigară amplifică procesele prin care sunt distruși atât dinții, cât și gingia.

Valentin Paciurea, medic specialist în stomatologie generală: „În cazul în care avem de-a face cu un pacient fumător, se vor elimina acele pete tabagice sau alimentare și vor da impresia de dinți mai albi.”

Igienizările profesionale regulate vor reda dinților, în mare parte, culoarea naturală. Eventualele albiri dentare se fac după igienizările profesionale, cu respectarea mai multor condiții.

Gorgi Kostov, medic în endodonție și protetică: „Dacă smalțul dentar este intact, dacă nu există deficiențe de smalț în acea zonă, atunci, în zona în care se face albirea dentară, nu trebuie să existe lucrări dentare -fațete din compozit, coroane din zirconiu sau metalice, punți- , dar nici fracturi dentare.”

Albirea dentară, așadar, nu se poate face în cazul lucrărilor dentare.

Gorgi Kostov, medic în endodonție și protetică: „Dacă avem o lucrare veche, făcută acum cinci sau zece ani, este clar că lucrarea ceramică nu își schimbă culoarea. Putem alege să facem albire doar la dinții naturali, ca să îi apropiem de culoarea lucrării. Este indicat să facem albirea doar în cabinet, ca să putem controla procesul.”

Igienizările dentare profesionale sunt recomandate la fiecare șase luni. Doar după acestea se pot face tratamente cosmetice stomatologice.