De ce toate produsele cu nicotină sunt toxice, fie că vorbim de țigara tradițională, de produsele de vapat ori de pliculețele cu nicotină, iar medicamentele cu nicotină nu sunt?

Medicamentele cu nicotină vă ajută să vă lăsați de fumat, fără să simțiți efectele sevrajului la nicotină. Se iau la indicația medicului.

Magdalena Ciobanu, medic primar pneumolog: „Sunt întrebată de ce produsele cu nicotină sunt toxice, iar medicamentele cu nicotină nu sunt toxice. În primul rând, medicamentele nu sunt inhalate, deci nicotina nu ajunge repede la creier ca să își facă rapid efectul de drog. În plus, medicamentele sunt testate pentru eficiență. Pe când produsele cu tutun sunt testate ca să producă dependență cât mai mare, cât mai repede, și să dea senzația că ne simțim bine.”

În prezent, avem pe piață țigări care arată ca medicamente.

Magdalena Ciobanu, medic primar pneumolog: „Au apărut pe piață astfel de produse care se folosesc sublingual, ca și produsele medicamentoase, adică guma cu nicotină. Diferența este că guma cu nicotină, adică medicamentul, este testată, are o concentrație mică de nicotină, care nu produce dependență. Pe când acest produs nu este testat nici pentru siguranță, nici pentru efectul de drog. Pliculețul cu nicotină are rolul de a menține dependența, exact ce obține din nicotina inhalată din produsele de vapat sau de fumat.”

Vreți să vă lăsați de fumat? Medicul pneumolog vă dă rețetă cu medicamente care au concentrația de nicotină gândită să elimine efectele sevrajului la nicotină. Așa începe renunțarea la fumat.

Apoi, vă ajută psihologul să vedeți modalități de a nu vă arunca la o țigară când sunteți nervoși, când vă plictisiți ori când beți o cafea. De ce psihologul?

„Lasă-te de fumat!” spus sub toate formele. Asta aud fumătorii. Înseamnă presiune.

Fiecare om răspunde la presiune prin: „Nu, nu vreau!” Sau prin revoltă. Ambele situații nu duc la renunțarea la fumat.

Cum începe decizia corectă de a mă lăsa de fumat? Ne spune psihologul specializat în problemele dependenței de fumat, Bogdana Bursuc.

Bogdana Bursuc, psiholog clinician: „Un element în procesul de decizie este că noi putem să ne oprim din fumat, pentru că nu ne-am născut fumători, deci corpul are capacitatea de a funcționa fără nicotină. Și, în același timp, nu trebuie să ne lăsăm de fumat. Când stăm cu aceste două posibilități, ne dăm voie că putem să ne lăsăm de fumat și că nu trebuie. Și apare un spațiu în care avem libertatea de a alege. Este o alegere care vine liber, spontan.”

Este cea mai eficientă strategie în procesul deciziei de a renunța la fumat.