Care sunt riscurile unei banale răceli în cazul copiilor. Avertisment pentru părinți

×
Publicitate

Ce se întâmplă după o săptămână de răceală? Frecvent, otită. Vorbim depre infecția urechii medii, pe care o vor face peste 50% dintre copii.  

Unii o și repetă frecvent. Ce pot să facă părinții?

Dr. Manuela Rizescu, șef secție ORL la Spitalul Marie Curie: „De la timpan, casa timpanului, până la urechea internă, este urechea medie. Otitele se îmbolnăvesc de la nas. Otita apare întotdeaună după o răceală, nu debutează ea ca atare”.

În spatele nasului găsim trompa lui Eustachio. Se deschide în mod normal de câteva ori pe minut. Asta ca de-o parte și de alta a timpanului să fie aceeași presiune.

Dr. Manuela Rizescu, șef secție ORL la Spitalul Marie Curie: „Când răcim orificiul tubar se închide. Avem nasul înfundat, e înfundată toată mucoasa nazală, se inflamează. Aici scade presiunea și începe durerea, secrețiile. E otită medie. Primul semn e durerea. Al doilea semn e că scade auzul. Al treilea semn, uneori, febra, dar nu întotdeauna e însoțită de febră”.

Copilulul are nevoie de antiinflamatoare și de aspirarea frecventă a nasului, apoi de un medic care să vadă cum evoluează infecția urechii.

Dr. Manuela Rizescu, șef secție ORL la Spitalul Marie Curie: „Mergem la medic să vedem ce fel de otită este – la debut, complicată, ori trebuie internat. Poate să fie și mai rău. Infecția se duce în osul din spate. Se numește mastoidita. Otitele agresive infectează osul urechii. Se umflă după ureche. Se deschide osul și se curăță în jur toate leziunile ca infecția să nu se ducă spre creier”.

Asta deoarece distanța dintre urechea internă și creier este de doi milimetri. Cum măriți riscul infecțiilor la nivelul urechilor? Copiii cu polipi vor face mai des infecții. De asemenea, copiii alergici, cărora nu li se controlează alergia, sunt în aceeași situație.

Fumatul părinților este extrem de agresiv. Vorbim despre fumatul pasiv. Apărarea locală scade și apar leziuni în mucoasa nasului.

Dr. Manuela Rizescu, șef secție ORL la Spitalul Marie Curie: „Nu ai voie să fumezi lângă un copil. Te duci la depărtate. Fumatul produce leziuni ale căilor respiratorii superioare. La orice răceală curățăm bine nasul. Nu ne ferim să aspirăm copilul, să suflăm. Facem vaccinare. Trebuie vaccinat de gripă în fiecare an. Răcim mai puțin, facem mai puține otite. Vaccinarea antipneumococică, care s-a intodus ca fiind gratuită, este utilă. Pneumococcul face una dintre otitele grele”.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61944136
Controlul senzației de foame. Tratamentul pentru lupta cu kilogramele în plus
Senzori din stomac spun creierului „dă-mi mâncare”. Prin intervenții pe acești senzori poate fi controlată senzația disperată de foame.  
62408623
Stresul de la școală și presiunea socială afectează sistemul osos al copilului. Explicația științifică
Prea multe sarcini, prea mult stres asociat mediului școlar. Un hormon de stres acționează pe sistemul osos al copilului, ori al adolescentului. Nu face bine în cele mai dificile perioade din dezvoltare.  
62408939
De ce este periculos consumul excesiv de antibiotice. Medic: „Mulți pacienți vin cu infecții cu germeni panrezistenți”
Consumul excesiv de antibiotice a devenit un pericol uriaș. Tot mai mulți bolnavi ajung la spital cu infecții care nu pot fi tratate cu niciun fel de antibiotic.