Cuvintele care sădesc neîncrederea în copii. Cum le gestionăm tristețea, furia sau frica

15-12-2019 11:07

Nu fii rău, nu-ți fie frică, nu mai plânge! De câte ori i-ați spus aceste cuvinte unui copil trist, furios, înfricoșat? Ce învață micuțul? Că ceva este în neregulă cu modul în care reacționează.

De aici pleacă lipsa lui de încredere. Perpetuată apoi toată viața. Din păcate, nu vorbim despre o situație punctuală. Ci despre o unealtă necesară în lupta cu presiunile din mediul exterior...

Din păcate, încrederea în propria persoană e singura armă împotriva mediului care pune presiune pe fiecare dintre noi. Și crește amețitor hormonii de stres.

"Nu am încredere în mine!" Peste 80% dintre adulți își duc existența alimentați de acest gând. E o dovadă a neadaptării la mediul agresiv. Nu din rea-voință, bineînțeles. Ci din neputință. O incapacitate învățată încă din copilărie, de la părinți.

"De ce ești furios, nu ai motive?" "Nu mai plânge! Încetează!" Fraze rostite agresiv în fața unui copil trist, furios, înfricoșat. Ce învață?

Bogdana Bursuc, psiholog: “Învață că modul în care simte e neadevact, modul în care se exprimă e nedecvat, nevoile lui sunt neadecvate, ceva e în neregulă cu modul în care reacționez."

Maria Corina Bacalearos, psiholog: “Cum zic copilașii la terapie: ca și cum nu exist! Deși sunt în prezența părintelui meu, mi se spune nu ai voie, nu-i frumos, nu trebuie. În experiențe profesionale sunt situații în care părinții îmi spun: Nu vrea să vorbească cu mine, se apără! Care e motivul pentru care copilul se apără de părinte? Noi ii corectăm pe copii și noi le spunem ce e bine și ce e rău, ce e frumos ce e urât, e tipul de atitudine care îl blochează, îl invalidează. Eu sunt expertul, el e nimeni, fără mine nu știe să se descurce!”

 Îndemnurile moralizatoare, critice, corective. Pedepsele. Așa apare ideea: “Nu exist!”, “Nu am încredere în mine!” Perpetuată pe toată viață. Cum o descompunem?

Andreea Groza, corespondent: “Ne adresăm celor care acum sunt părinți. Și care cu minime resurse pot să crească oameni adaptați la mediu - indiferet de mediu. E doar un circuit mecanic în creier, care mizează nu pe critică, nici pe sfaturi, ci pe întrebare!”

Maria Corina Bacalearos, psiholog: “Dacă nu înțeleg - pot să văd o reacție de furie fără să o înțeleg - pot să spun văd că ești foarte furios, dar nu inteleg, mă ajuți că înțeleg motivul?”

Emoția copilului este categoric prea mare pentru un răspuns imediat, darmite coerent! Totuși, biologic, semnalul pe care-l primește este pozitiv. Va ieși ușor, ușor din stare. Nu-i spuneți nimic, în răstimp. Mângâiați-l, apoi. Creierul va percepe liniștea.

Abia apoi vin întrebările. Prima: "Cum te simți?". Stimulează partea rațională a creierului și-l face să dea singur rezolvarea. Copilul simte forță crescândă și, automat, încrederea în propria persoană! Mai mult, își simte părintele de partea lui. Apar, așadar, alianța despre care vorbim.

Maria Corina Bacalearos, psiholog: “Punându-i copilului întrebări, îi ascult răspunsul și nu mă grăbesc să-l corectez. Îi validez răspunsul, îmi arăt interesul practice - în interacțiunea această este evident interesul. Își trăiește valoarea și sentimentul de putere și am încheiat cu o întrebare: ‘Tu ce părere ai?’ Sau îl întreb pe copil care motivul pentru care trebuie să îmi cer scuze. Și avem surpriza, el știe foarte bine!”

80% din educație de face prin imitarea părintelui sau prin imitarea profesorului. Doar 20% prin indicații sau prin sfaturi.

Lăsați copilul liber să pună întrebări. Imitindu-vă, chiar. Până când crește și se va gândi singur "Oare de ce mă plâng?" Doar această judecată reflexivă îi va permite să simtă că poate găși rezolvarea. "Eu pot!" Din nou, un serios impuls de încredere...

Andreea Groza, corespondent: "Nu-mi da sfaturi, pot greși și singur! E cel mai deștept îndemn - deși cuvântul îndemn e greșit prin el însuși - în fragila relație părinte-copil. Dar câte generații au trăit cu acești părinți atotștiutori și moralizatori înzestrați nu cu înțelegere, ci cu pedepse și sfaturi? Aceste generații, în fața unui psiholog, descriu aceeași situație: ‘Nu am încredere în mine! Nu exist!’"