Cum sunt afectate de stres femeile care își doresc un copil

×
Publicitate

Se numeşte stres şi dăm vina pe el pentru toate evenimentele biologice neplăcute care ni se întâmplă. Sincer, avem şi de ce.

Astăzi ne referim stresul cauzat de momentul în care vă doriţi un copil. Efectele se resimt la nivelului uterului, chiar pe suprafaţa acestuia, mai precis. Iar consecinţa e că o eventuală sarcina este respinsă de organ în sine. Iată explicaţiile.

În timpul perioadelor stresante, nu descarcam doar cortizol, aşa numitul hormon al stresului.

Dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist infertilitate: ”Creşte nivelul unui hormon se numeşte oxicitocină, hormonul respectiv se elimină în cantităţi foarte mari când femeia intră în travaliu, când se contractă uterul ca să avem naşterea.”

Acest hormon, aşadar, acţionează direct pe muşchii uterului şi îl contractă. Ca să înţelegem de ce este atât de periculos stresul mamei, haideţi să vedem cum apare viaţa.

Spermatozoizii întâlnesc ovulul în trompele uterine. Tot acolo are loc formarea embrionului, care va migra apoi singur spre uter. Petrece între 40 şi 72 de ore încercând să se lipească de acesta.

Dr. Ruxandra Dumitrescu, medic primar infertilitate: ”Până atunci embrionul se hrăneşte singur din interior şi este independent, nu depinde de organismul gazdă. De aceea, medicaţia luată în timp ce s-a fecundat nu-l va afecta, femeile sunt speriate că au luat în acel moment medicamente care nu se iau în sarcina. Dar legătura lui cu mama se produce cam la 24 de ore de la fecundaţie.”

În acest interval, eventualele medicamente luate de mamă nu afectează embrionul. În schimb, stresul da.

Dr. Andreas Vythoulkas: ”Dacă nivelul de oxitocină din cauza stresului e destul de mare, practic apar contracţii uterine şi elimina embrionul.” 

Din acest motiv, dacă vă doriţi un copil, ar fi bine să vă gândiţi şi la o vacanţă. Apropo, stresul lucrează pe cale similară şi în cazul procedurilor de fertilizare în vitro.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
61955640
Infecțiile intime apar mult mai repede la tinerele care își încep viața sexuală devreme

Cel mai afectat de viața intimă timpurie este colul uternin. Conține celule imature, pregătite hormonal pentru relații intime.

61923147
Mulţi pacienţi se prezintă la medic cu glaucom în stadiu avansat. Cum ţinem boala la distanţă

Mulţi pacienţi se prezintă la medic cu glaucom în stadiu avansat. Vederea periferică scade, însă ochiul se obişnuieşte repede cu defectul.

61719300
Un sfert din alergiile din Europa de Vest au la bază ambrozia. Amenda primită de cei care nu o distrug

În Bucureşti, cei care nu distrug ambrozia pot fi amendaţi de municipalitate. Cu amenzi sau fără, însă, e chiar recomandat să scăpăm de aceste plante. Încă de când sunt mici.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.