Vicepremierul Gabriel Oprea pleaca la Bruxelles sa anunte ca Romania primeste doar 1.785 de imigranti: "Am un mandat clar"

61714287

Romania isi respecta angajamentele initiale de a primi 1.785 de imigranti, a declarat duminica vicepremierul pentru securitate nationala Gabriel Oprea, ministru al Afacerilor Interne.

El va participa luni la reuniunea extraordinara a Consiliului Justitie si Afaceri Interne, care va avea loc la Bruxelles, pe tema dezbaterii pachetului de masuri propus de Comisia Europeana la data de 9 septembrie.

"In acest context in care Romania este o tara sigura si care isi face datoria cu multa determinare si profesionalism, merg maine la JAI. Am un mandat foarte clar din partea presedintelui Klaus Iohannis, a premierului Victor Ponta, din partea Guvernului, pe care il voi spune acolo cu modestie, dar si cu demnitate. Romania isi respecta angajamentele initiale de a primi 1.785 de imigranti. Atat este capacitatea statului roman in momentul de fata. Si, bineinteles, de a vota impotriva cotelor obligatorii", a afirmat Gabriel Oprea, prezent la ceremonia desfasurata in Bucuresti de Ziua Pompierilor.

El a subliniat ca Romania va demonstra in continuare ca este un stat care isi exprima solidaritatea in cadrul Uniunii Europene intr-un context complicat de securitate.

"Romania este o tara sigura, cu oameni profesionisti, care isi face datoria, iar Uniunea Europeana se poate baza pe Romania", a aratat Oprea.

El a spus ca domeniul securitatii nationale, de aparare, ordine publica si siguranta nationala este respectat de romani si de partenerii internationali.

"Romania este o tara membra a Uniunii Europene, a NATO. In NATO, militarii romani in teatrele de operatii, in cicluri de cate sase luni, s-au pregatit si au luptat. Peste 40.000 de militari si-au facut datoria fata de comunitatea internationala, de NATO. De aceea Romania ca tara NATO este respectata de partenerii nostri. in Uniunea Europeana am dovedit ca suntem seriosi, profesionisti. Romania, intr-un context complicat de securitate, mai ales in regiunea de est, la granitele tarii, dar si in Europa, in care exista foarte multa insecuritate, a dovedit ca este o tara sigura care apara 2.070 de km ai granitei Uniunii Europene", a subliniat vicepremierul Gabriel Oprea.

Vicepremierul pentru securitate nationala Gabriel Oprea, ministru al Afacerilor Interne, va participa luni la reuniunea extraordinara a Consiliului Justitie si Afaceri Interne, care va avea loc la Bruxelles, pe tema dezbaterii pachetului de masuri propus de Comisia Europeana la data de 9 septembrie.

"Conform mandatului incredintat de presedintele Romaniei si primul-ministru, vicepremierul pentru securitate nationala Gabriel Oprea va sustine in fata ministrilor de Interne europeni si a reprezentantilor Comisiei Europene pozitia consolidata a Romaniei de a participa la mecanismul de relocare, prin preluarea unui numar de 1.705 solicitanti de azil din Italia si Grecia, precum si a inca 80 de persoane din afara Uniunii Europene, si de respingere a cotelor obligatorii impuse statelor membre de catre Comisia Europeana", informa vineri MAI intr-un comunicat de presa.

La reuniunea extraordinara a Consiliului JAI vor participa pe langa ministrii de Interne din tarile Uniunii Europene si reprezentanti ai agentiilor europene si ale Natiunilor Unite - Frontex, Biroul de Ajutor European pentru Azil, Europol, inaltul Comisariat pentru Refugiati al ONU si Organizatia Internationala pentru Migratie.

Romania NU poate fi penalizata pentru refuzarea cotelor obligatorii. Reactia MAE la afirmatiile cancelarului Austriei

Un stat membru al Uniunii Europene nu poate fi penalizat pentru ca, din motive obiective, nu are capacitatea de a primi si integra un numar impus de migranti, sustine Ministerul Afacerilor Externe.

Afirmatiile vin in contextul declaratiilor cancelarului Austriei, Werner Faymann, care a cerut penalizarea tarilor est-europene care se opun cotelor de imigranti, prin reducerea accesului statelor respective la fonduri structurale, relateaza Agerpres.

Sursa citata arata ca fondurile structurale alocate unui stat membru UE nu sunt parte a discutiilor legate de fenomenul migratiei si de modul in care statele europene se implica in procesul de preluare a migrantilor.

"Conform Tratatelor UE, nu exista nicio legatura intre pozitia pe care Romania o va sustine la Consiliul JAI din data de 14 septembrie 2015 sau in cadrul oricarui consiliu sectorial si fondurile structurale alocate tarii noastre", precizeaza MAE.

Cancelarul Austriei, Werner Faymann, a declarat intr-un interviu acordat publicatiei Der Spiegel, ca oricine se sustrage responsabilitatilor privind distribuirea imigrantilor in cotele propuse de Comisia Europeana trebuie sa fie penalizat financiar, "spre exemplu prin reducerea accesului la fonduri structurale de care beneficiaza in principal statele est-europene membre UE".

Copresedintele PNL Alina Gorghiu considera ca fondurile structurale europene nu au si nu trebuie sa aiba vreo legatura cu subiectul refugiatilor, iar Romania nu poate fi penalizata pentru ca sustine o pozitie absolut legitima, si anume cote voluntare pentru acceptarea de refugiati.

Ea arata, intr-o postare publicata sambata pe Facebook, ca pozitia cancelarului Austriei in problema cotelor de refugiati pentru tarile UE este cel putin surprinzatoare.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO | Ferran Torres și Marcos Llorente au stârnit controverse în vacanță: ”Imaginile confirmă. Există chimie”
GALERIE FOTO | Ferran Torres și Marcos Llorente au stârnit controverse în vacanță: ”Imaginile confirmă. Există chimie”
Citește și...
"Zi tragică în Mediterana". Două mame din Libia s-au înecat salvându-şi copii

Criza refugiaţilor contrinuă să curme vieţi în Mediterana.

85.000 de migranti au ajuns in Italia in 2017. Localnicii sunt coplesiti, iar refugiatii, nemultumiti: "Europa nu e ca la TV"

In Italia, presiunea pusa de migrantii din tarile africane si Siria tulbura din nou apele. Localniciii se plang ca nu mai fac fata asaltului, iar austriecii ameninta ca vor trimite tancuri la granita pentru a bloca fluxul refugiatilor.

100 de migranti disparuti dupa un naufragiu in largul coastelor Libiei. 23 de persoane au supravietuit dupa scufundarea navei

Un purtator de cuvant al pazei de coasta libiene a anuntat ca cel putin 97 de migranti africani, inclusiv femei si copii, sunt disparuti dupa ce o barca s-a scufundat in largul coastei Libiei, transmite BBC News.

Recomandări
Cum ajung doi angajați din Sănătate cu aceeași funcție să aibă salarii diferite. Concluziile unui studiu al sindicatelor

„Solidaritatea Sanitară” susține că actualul sistem de salarizare din sănătate produce pierderi de miliarde de lei pentru angajați și avertizează că proiectul noii legi a salarizării nu doar că nu corectează aceste probleme, ci le-ar putea accentua.

O a doua dronă a fost doborâtă în spațiul aerian românesc, în apropiere de Delta Dunării. Reacția MApN

O nouă dronă a fost doborâtă în spațiul aerian românesc, sâmbătă dimineață, în apropiere de Delta Dunării. Anunțul a fost făcut de președintele Nicușor Dan.

Prima regiune care ar avea de suferit în cazul unei crize a carburanților. Benzina a depășit pragul de 9 lei în unele zone

Crește tensiunea pe piața carburanților, iar acest lucru se vede și la pompă. Evoluția prețurilor este influențată de nivelul stocurilor și de dificultățile legate de aprovizionare.