Parisul, capitala lumii care spune NU terorismului. 1,5 MILIOANE de oameni si 50 de lideri straini la marsul solidaritatii
LIVE-TEXT| Peste un milion si jumatate de oameni au participat la un urias mars de solidaritate cu cele 17 victime ale atacurilor teroriste din ultimele zile.
Urmariti acest subiect si pe Twitter: @StirileProTV
SINTEZA EVENIMENTELOR:
-► Liderii statelor straine prezenti la Paris s-au aflat in fata celor 1 milion de oameni de la marsul solidaritatii
-►Marsul solidaritatii a inceput la Paris la ora 16:00, ora Romaniei
-► Francois Hollande a primit la Elysee numerosi lideri straini, printre care si Klaus Iohannis
-►1 milion de francezi si 50 de lideri straini participa la un mars istoric intr-un Paris, aflat inca sub cod rosu de alerta terorista
-►Franta a luat toate masurile pentru a asigura securitatea mitingului
Oamenii au scandat "Charlie, Charlie" si au fost condusi de numerosi lideri straini, care s-au tinut de brat. Printre ei s-a aflat si presedintele Romaniei, Klaus Iohannis. Peste un milion de oameni, in total, au iesit si pe strazile diferitelor orase franceze. Manifestari similare au avut loc si in alte orase din Europa si America, pentru ca pamantenii sunt ingroziti de ce s-a intamplat la Paris pe 7 ianuarie: doi teroristi au masacrat redactia revistei de satira "Charlie Hebdo".
Demonstratia - simbol pentru unitatea natonala a Frantei, in aceste momente tragice - a fost, in acelasi timp, si un eveniment international exceptional. Aproximativ 50 de sefi de state si de guverne au participat, alaturi de presedintele Francois Hollande, la impresionanta manifestatie. Au vrut sa arate ca sunt alaturi de durerea francezilor si impotriva terorismiului cancelarul german Angela Merkel, presedintele palestinian Mahmoud Abbas, premierul israelian Benjamin Netanyahu, premierul britanic David Cameron, cel italian Matteo Renzi, regele Iordaniei si presedintele Romaniei Klaus Iohannis. Aplaudati de multime la sosirea lor la mars, responsabilii straini, care au defilat alaturi de presedintele francez, au tinut un moment de reculegere.
Demonstratia a pornit din Place de la Republique, inundata de marea de oameni, cu cateva ore inainte ca imensul cortegiu sa se puna in miscare. Multi s-au catarat pe soclul statuii care simbolizeaea republica franceza. Steaguri din toata lumea, inclusiv cel romanesc, fluturau in multime.
Familiile victimelor au deschis imensul cortegiu. I-au urmat presedintele Hollande si inaltii sai oaspeti straini. Au fost reprezentate toate cultele religioase din Franta, precum si toate partidele, cu exceptia notabila a formatiunii de extrema dreapta, Frontul national, al carui presedinte, Marinne Le Pen, s-a plans de excluderea formatiunii sale de la manifestatie.
Traseul stabilit a fost intre doua mari piete din estul Parisului, cea a Republicii si cea Natiunii, intre care e o distanta de 3 kilometri. Inaintea demonstratiei, Francois Hollande, prezent mereu pe toata durata crizei, i-a primit la Elysee pe cei aproximativ 50 de sefi de state si guverne. Inclusiv presedintele Johannis i-a strans mana pe treptele Palatului, ocazie pentru jurnalistii straini sa-l descopere pe noul sef de stat roman, mult mai inalt decat gazda sa.
Presedintia franceza a salutat "mobilizarea internationala exceptionala", dar mai ales "unitatea nationala", pe care 97 la suta dintre francezi o considera necesara, dupa zilele tragice prin care a trecut tara. Holland l-a intampinat inclusiv pe predecesorul sau Nicolas Sarkozy, care a venit cu sotia lui, cantareata Carla Bruni.
La plecarea spre demonstratie au fost momente de confuzie. Premierul Isralian Netanyahu, care s-a aflat la cativa metri de presedintele palestinian Abbas, a ramas minute bune in inghesuiala de langa autobuz. Era din ce in ce mai nervos, iar agentii Mossad, care faceau scut in jurul lui, pareau in alerta maxima.
Bernard Cazeneuve, ministrul francez de interne: "150 de politisti vor asigura exclusiv protectia oficialilor straini. 20 de echipe din fortele speciale de politie vor avea sarcina de a monitoriza publicul, pentru a detecta potentiale pericole. Lunetisti de elita se vor afla pe acoperisurile cladirilor care se afla de-a lungul bulevardelor unde va avea loc marsul."
Franta s-a mobilizat si sambata admirabil: 700.000 de oameni s-au adunat, spontan, in diferite orase. Manuel Valls, premierul Frantei: "Sa nu iti fie teama sa fii jurnalist. Sa nu iti fie teama sa fii politisti. Sa nu iti fie teama sa fii evreu. Astazi, toti suntem Charlie."
Pentru demonstratia de duminica, premierul Valls si oamenii sai au luat masuri de securitate la cel mai inalt nivel. Au fost mobilizati 5.500 de oameni, 10 statii de metrou au fost inchise, iar stationarea vehiculelor, interzisa.
LIVE-TEXT CU DESFASURAREA EVENIMENTELOR DE DUMINICA:
UPDATE 18:30 Oamenii incep sa paraseasca zona in care a avut loc marsul. Evenimentul s-a desfasurat fara incidente.
UPDATE 17:48 Purtatorul de cuvant al presedintelui Iohannis, Tatiana Niculescu Bran a scris, duminica, pe Facebook, ca presedintele francez i-a multumit lui Klaus Iohannis, la Palatul Élysée, pentru solidaritatea manifestata in primele ore dupa atentat si pentru prezenta la marsul de solidaritate.
”Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, a fost intampinat la Palatul Élysée de catre presedintele Frantei, François Hollande, care i-a multumit in mod special pentru solidaritatea manifestata in primele ore dupa atentatul din 7 ianuarie si pentru raspunsul prompt la invitatia de a participa la marsul de astazi de la Paris”, a scris Tatiana Niculescu Bran pe Facebook. Purtatorul de cuvant al presedintelui a mai precizat ca ”presedintele Romaniei l-a asigurat pe presedintele Frantei de sprijinul si fraternitatea poporului roman”.
UPDATE 17:05 Multimea de pe strazile Parisului a intonat imnul national al Frantei.
French people singing the national anthem. #Paris #jesuischarlie https://t.co/AXAmnA2vIB
— bhanlarouge (@bhan90) January 11, 2015
UPDATE 17:00 Presedintele Frantei, Fracncois Hollande, insotit de premier, a salutat rudele celor 17 victime care sunt prezente la marsul de la Paris.
UPDATE 16:45 Presedintele Frantei i-a salutat pe toti liderii prezenti la Paris, in fruntea oamenilor care marsaluiesc in memoria victimelor teroristilor.
UPDATE 16:40 Intreaga zona in care se desfasoara manifestarea de la Paris este supravegheata de la inaltime de lunetisti.
Security forces on rooftops at Boulevard Voltaire as VIP begin arriving for #ParisMarch #CharlieHebdo pic.twitter.com/RgstWagb2a
— William Horobin (@WHorobin) January 11, 2015
UPDATE 16:35 Cei aproximativ 50 de lideri mondiali care se afla astazi la Paris se afla in fata celor un milion de oameni care participa la marsul solidaritatii.
UPDATE 16:10 Regina Rania a Iordaniei, prezenta, impreuna cu sotul ei, regele Abdullah, la marsul de la Paris, a postat un mesaj pe contul ei de Twitter in care spune ca nu exista nicio justificare pentru crima, ca la o ofensa nu se raspunde cu crima, in numele religiei sau a islamului. Mesajul este important, mai cu seama ca vine din partea liderului unei tari musulmane.
There is no justification for responding to an offence with murder. Not in the name of religion. Not in the name of Islam. #ParisShooting
— Rania Al Abdullah (@QueenRania) January 11, 2015
UPDATE 16:01 Marsul solidaritatii, la care participa un milion de francezi si 50 de lideri straini, printre care si Klaus Iohannis, a inceput in Paris.
Familiile victimelor atacului de la redactia saptamanalului francez Charlie Hebdo, care s-a soldat miercuri cu 12 morti, precum si apropiati si supravietuitori au sosit la "marsul republican" impotriva terorismului de la Paris.
Sosite cu un autobuz, aceste persoane, care poarta pe cap cate o banderola alba pe care scrie "Charlie", vor fi in fruntea cortegiului care va pleca din Piata Republicii din Paris.
UPDATE 15:20 Presedintele francez, Francois Hollande, a primit duminica la Palatul Elysee numerosi lideri straini, printre care si presedintele roman Klaus Iohannis, inainte de a participa la marsul republican impotriva terorismului, potrivit imaginilor difuzate de televiziuni. Printre liderii straini primiti de Hollande la Elysee figureaza presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, cancelarul german Angela Merkel, premierul britanic David Cameron si cel israelian Benjamin Netanyahu. De asemenea, la sediul presedintiei franceze a sosit si fostul presedinte Nicolas Sarkozy.
UPDATE 14:30 Presedintele francez Francois Hollande a marturisit inainte de mitingul pentru omagierea celor 17 victime ale atentatelor ca "Parisul este azi capitala lumii".
"Today Paris is capital of the world": President Hollande as thousands rally for unity march http://t.co/vzd3ktrRyU pic.twitter.com/vSFkqHdGrR
— CNN-IBN News (@ibnlive) January 11, 2015
UPDATE 14:00 Mii de persoane s-au adunat deja duminica la Paris, cu trei ore inaintea marsului impotriva terorismului, care trebuie sa inceapa la ora 14.00 GMT (16.00, ora Romaniei).
"Luati-va pixurile" sau "Libertate, egalitate, desenati, scrieti", se putea citi pe pancarte, in cinstea celor 17 persoane ucise in trei atacuri jihadiste comise saptamana aceasta in Franta, dintre care 12 la redactia revistei satirice Charlie Hebo miercuri, o politista joi si patru ostatici vineri.
UPDATE 13:10 Presa franceza anunta ca un terminal al aeroportului Roissy, situat in nordul Parisului (20 de km de centru) a fost inchis. "Agenti inarmati sunt pe acoperis" relateaza Le Monde. Totul face parte din planul de securitate al autoritatilor franceze.
UPDATE 13:00 Accesul in numeroase statii ale metroului parizian a fost inchis din motive de securitate, inainte de miting.
UPDATE 12:00 Scolile evreiesti si sinagogile vor fi protejate cu armata daca este nevoie, a precizat Roger Cukierman, Presedintele Consiliului Reprezentativ al Institutiilor Evreiesti in Franta.
Initial era un miting in memoria victimelor celor trei jihadisti, insa mitingul s-a transformat progresiv intr-un summit cu inalta rezonanta diplomatica. Lideri din toata lumea, partide, sindicate, grupuri religioase evreiesti, crestine, musulmane, asociatii, personalitati: toate elementele par intrunite pentru a face din 11 ianuarie o zi istorica.
In total, vor fi aproape 50 de sefi de state si Guverne, pe care Francois Hollande, prezent pe toate fronturile in timpul crizei, ii va primi intai la palatul prezidential Elysee. Presedintia a salutat "mobilizarea internationala exceptionala" si "unitatea nationala". De altfel, un sondaj Ifop publicat sambata seara de Paris Match arata ca dupa cele trei zile tragice, 97 la suta dintre francezi considera necesar sa se dea dovada de unitate nationala. In Piata Republicii din Paris, oamenii au inceput sa se adune, transmite Le Monde.
Petit à petit, la place de la République se remplit. @itele pic.twitter.com/bucc1WJHTR
— Julien Launay (@JulienLaunay15) January 11, 2015
La marsul republican, familiile victimelor vor deschide cortegiul, urmate de Hollande si oaspetii straini, apoi de personalitatile politice franceze. Toate partidele vor fi prezente, cu exceptia Frontului National, a carui presedinta, Marine Le Pen, a denuntat excluderea formatiunii sale de extrema-dreapta de la mitingul parizian si a facut apel la manifestatii in provincie.
Mobilizarea impresionanta inregistrata sambata in orasele franceze din provincie - 700.000 de persoane in total, potrivit ministrului de Interne - parea sa anunte o prezenta mult mai mare in capitala, duminica. Ministrul de Interne, Bernard Cazeneuve, a estimat ca vor fi "sute de mii" de manifestanti, in timp ce premierul Manuel Valls a vorbit despre "milioane".
Strazile pe care se va desfasura marsul au fost inchise pana la ora inceperii evenimentului.
Le boulevard Voltaire déjà sécurisé mais pas encore fermé en vue de la manif de cet après-midi #ChalieHebdo pic.twitter.com/08o31do3tX
— Caroline Politi (@c_politi) January 11, 2015
Plus une voiture garée entre république et Nation. Impressionnant #JeSuisCharlie #MarcheRépublicaine pic.twitter.com/qvei7wJ5qE
— BertrandRiotord (@BertrandRiotord) January 11, 2015
Manuel Valls le-a cerut francezilor sa nu se teama si sa participe in numar mare la marsurile planuite duminica, iar, potrivit estimarilor aproape un milion de persoane, printre care si importanti lideri straini, i-au ascultat indemnul. Autoritatile franceze, deja in alerta, au anuntat masuri draconice de securitate.
2400 de politisti vor impanzi zona unde vor avea loc manifestatiile. Marsul se va desfasura pe o distanta de trei kilometri, intre Piata Republicii si cea a Natiunii, din estul Parisului. Alti aproape 3.000 de polititsit sunt mobilizati in alte zone ale capitalei franceze si in imprejurimi.
Ofiterii fortelor de ordine franceze au primit ordin sa poarte armele la ei tot timpul si pentru ca mai multe celule teroriste au fost reactivate in ultimele 24 de ore in Franta, a declarat sambata o sursa din politia franceza pentru CNN.
Masuri exceptionale de securitate in Paris, aflat inca sub cod rosu de alerta terorista
Peste 5.500 de politisti si militari sunt mobilizati in Paris si in regiunea sa, dintre care 2.200 pentru a asigura securitatea in timpul manifestatiei in memoria victimelor recentelor atacuri jihadiste, a anuntat ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve. Este pentru prima data dupa 1990 cand un presedinte francez participa la o manifestatie de acest gen, relateaza Le Figaro.
"In fata acestei situatii exceptionale, masuri exceptionale vor fi luate pentru a asigura securitatea manifestatiei si respectarea ordinii publice", a declarat Bernard Cazeneuve. El a precizat ca "lunetisti de elita" vor fi amplasati pe acoperisurile imobilelor aflate pe traseul manifestatiei.
Ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve, a anuntat sambata ca planul antiterorist din regiunea pariziana, ridicat miercuri la cel mai inalt nivel, va fi mentinut saptamanile urmatoare si chiar va fi consolidat, in urma atacurilor din ultimele zile. "Tinand cont de context, suntem expusi riscurilor. Este, deci, important ca planul Vigipirate, care a fost ridicat in regiunea Ile-de-France si care face obiectul unor masuri particulare in restul tarii, sa fie consolidat saptamanile urmatoare", a precizat ministrul.
Lista liderilor straini de la "marsul solidaritatii" de la Paris
Numerosi lideri straini si-au anuntat participarea la "marsul solidaritatii" de la Paris, printre care presedintele roman Klaus Iohannis, presedintele Consiliului European, Donald Tusk, si al Parlamentului European, Martin Schulz, premierul Marii Britanii, David Cameron, si cel spaniol, Mariano Rajoy, premierul Italiei, Matteo Renzi, presedintele ucrainean Petro Porosenko, precum si presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, si cancelarul german Angela Merkel.
De asemenea, si-au anuntat participarea la acest miting secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, premierul Turciei, Ahmet Davutoglu, si cel ungar, Viktor Orban, presedinta Elvetiei, Simonetta Sommarugale, si prim-ministrii danez, Helle Thorning-Schmidt, belgian, Charles Michel, olandez, Mark Rutte, grec, Antonis Samaras, portughez, Pedro Passos Coelho, ceh, Bohuslav Sobotka, si leton, Laimdota Straujuma. Premierul israelian Benjamin Netanyahu si liderul palestinian Mahmoud Abbas au anuntat ca vor fi prezenti duminica la mitingul de solidaritate programat la Paris.
Klaus Iohannis a transmis un mesaj de solidaritate pe Facebook inainte de mitingul in care liderii europeni militeaza contra terorismului.
"In fata atacurilor barbare care au avut loc in Franta, Europa si intreaga lume libera isi arata unitatea si solidaritatea. Gandurile si inimile noastre au fost alaturi de cetatenii francezi de la inceputul acestor atacuri. Prezenta alaturi de ceilalti sefi de stat si de guvern la Paris va da un semnal ferm al dorintei de implicare a Romaniei in lupta impotriva terorismului si a extremismului de orice fel. Prin participarea la acest mars impotriva urii si a violentei condamnam nu doar atacurile asupra redactiei saptamanalului Charlie Hebdo, ci si antisemitismul care a condus ieri la alte crime intr-un magazin evreiesc din Paris", a scris Iohannis pe Facebook.
Traseul pe care se va desfasura mitingul incepand cu ora 15.00 (16.00 ora Romaniei) intre Piata Republicii si Piata Natiunii in Paris.
Mitinguri asemanatoare vor avea loc duminica si in alte orase din Franta precum Strasbourg, Lyon sau Bordeaux. De aseamanea vor avea loc marsuri in memoria victimelor si in orase din Germania, Statele Unite sau Canada.
Sursa: Pro TV
Etichete: klaus iohannis, paris, mars, miting, françois hollande, alerta terorista,
Dată publicare:
10-01-2015 20:34