Zeci de mii de elevi nici măcar nu s-au mai obosit să dea Bacul anul acesta. ”Ce faci mai departe? Habar n-am!”

×
Publicitate

Peste 130.000 de elevi de clasa a XII-a s-au înscris la Bacalaureat, însă luni, la prima probă scrisă, aproape 3.000 dintre ei nu s-au mai prezentat, iar 28 au fost eliminați pentru tentativă de fraudă.  

Oricum, din această generație, peste 20 la sută dintre absolventi nici măcar nu au încercat să dea acest examen.

Ceea ce înseamnă că vor rata șansa de a obține o slujbă, la care angajatorii cer diploma de final de liceu.

- Am spart paradigma la română!

- La ce notă te aștepți?

-10! Dacă nu iau 10, nu știu cât iau... Un 7 măcar, să fiu sincer”.

Absolvenții au avut de ales între romanele ”Ion” al lui Liviu Rebreanu și ”Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu.

Cei de la real au dezvoltat particularitățile textului. Umaniștii au făcut caracterizarea personajelor.

22% din această promoție s-a pierdut pe drum

Elev: ”Ieri am învățat. Am reușit să învăț tot într-o zi”.

Elev: De când cu greva nu dorm.

ReporterDar gata, vă liniștiți...

Elev: După rezultate, atunci”.

-Ai un tricou deosebit pentru bac (VODKA).

-Așa ziceam și eu...

-Și dvs. vă place? (către mamă- n.red.)

-Nu m-am uitat, că emoțiile sunt prea mari”. 

Elev: ”Am mâncat ca să fim și noi cu creierul cum trebuie.... Am luat și eu ce am găsit în dulap, n-am pregătit nimic”.

Chiar pe final de liceu, elevii au prins aproape o lună de grevă generală. Timp în care fiecare a văzut diferit pregătirea pentru exigențele probelor.

Din păcate, 22 la sută din această promoție s-a pierdut pe drum, în numai un an școlar. În septembrie intrau în clasa a XII-a peste 147.000 de elevi. Dar 32.000 au rămas repetenți sau au abandonat școala, deci au ajuns să se înscrie la Bac numai 115.000. Restul până la 130.000, câți au depus dosarul să dea examen, sunt din promoțiile anterioare.

”Habar n-am! Pe unde mă ia vântul!” 

În ultimii 10 ani, proporția dintre numărul celor înscriși din generația curentă a oscilat între 75 și 80 la sută. Cel mai mare absenteism este în județele din nord- estul țării, iar cel mai scăzut în București și în sud- vest. Oarecum constant este și numărul celor aflați la cel puțin a doua încercare.

Sorin Ion, secretar de stat Ministerul Educației: ”Nu se simt total pregătiți și cunosc faptul că Bacalaureatul are un grad ridicat de securitate și probabilitatea de fraudă este către zero. Vor rămâne la Bacalaureat, nici măcar încercat. Foarte multe locuri de muncă din România sunt condiționate de diploma de Bacalaureat”.

-Mai departe ce vrei, după Bac?

-Habar n-am! Pe unde mă ia vântul”.

Alexandru, fost elev al unui liceu bun din București, spune că abia după ce a picat Bacul și-a dat seama că piața muncii nu e ofertantă pentru cei fără diplomă.

Mi-e greu... m-am băgat la muncă și e nasol rău. Îmi pare rău că n-a fost la momentul potrivit. Nu că ar fi prea târziu, dar parcă nu mai am eu motivație”.

Cei care ratează examenul mai au șanse în sesiunea de toamnă și în anii viitori. Dar, statistic vorbind, după primele două încercări ratate, șansele de a lua Bacalaureatul scad drastic. Primele rezultate, înainte de contestații, vor veni pe 3 iulie.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
O expresie dată la Bac era cea mai căutată pe dexonline încă înainte ca subiectul să devină public

O expresie al cărei sens trebuia explicat la proba de Limba română a examenului de bacalaureat avea luni la prânz cele mai multe căutări pe dexonline.

Ce pică la BAC 2023 la Istorie. Subiecte și bareme la Istorie de la Bacalaureat din anii trecuți - DOCUMENTE

Elevii claselor a XII-a, care studiază la profilul uman, urmează să susțină, în 2023, examenul scris la Istorie, disciplină obligatorie la examenul de Bacalaureat.

Ce pică la Bac 2023 la Matematică. Subiecte și bareme M1, M2 și M3 din anii trecuți - DOCUMENTE

Examenul de Bacalaureat la Matematică este considerat de mulți absolvenți de liceu cel mai greu dintre toate probele pe care le au de susținut. Tinerii care vor da acest examen, vor avea subiecte diferite, în funcție de filieră, profil și specializare.

Recomandări
Au trecut 25 de ani de la cel mai mare atac terorist din istorie. Cum a ajutat România SUA după 11 septembrie

Se împlinește un sfert de secol de la cel mai mare atac terorist din istorie. Pe 11 septembrie 2001, două avioane de pasageri au lovit turnurile gemene din New York, care s-au făcut una cu pământul.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.