Rezultate simulare Bacalaureat 2025, publicate. 66,84% dintre elevi au obţinut note mai mari sau egale cu 5 la Limba română

×
Publicitate

Rezultatele la simularea examenului de Bacalaureat 2025 au fost publicate. Elevii de clasa a XII-a au aflat notele obținute la probele scrise. Aceste rezultate oferă un reper important pentru pregătirea examenului final.

Ministerul Educației și Cercetării a centralizat rezultatele obținute la simularea probelor scrise din cadrul examenului național de bacalaureat, desfășurată la nivel național în perioada 24–27 martie 2025. La această simulare au participat elevii din clasele terminale ale învățământului liceal.

Procesul de evaluare s-a realizat în format digital, implicând un total de 14.580 de profesori evaluatori, repartizați astfel:

  • Limba și literatura română: 4.166 evaluatori
  • Limba maternă: 262 evaluatori
  • Matematică sau Istorie (în funcție de profil): 4.624 evaluatori
  • Disciplină la alegere a profilului și specializării: 5.528 evaluatori

În cele 1.318 centre de examen (unități de învățământ liceal), activitățile de scanare și încărcare a lucrărilor în platforma informatică au fost realizate de peste 14.000 de cadre didactice asistenți. Pe întreaga durată a simulării, platforma digitală a funcționat în condiții optime, fără disfuncționalități semnificative.

Rezultate simulare Bacalaureat 2025 - Limba și literatura română

La proba la Limba și literatura română s-au înregistrat următoarele date:

Citește și
Rezultate finale Bacalaureat 2025, sesiunea de toamnă. Rata de promovare a depășit 31%, după contestații
Rezultate finale Bacalaureat 2025, sesiunea de toamnă. Rata de promovare a depășit 31%, după contestații

· Număr total de lucrări evaluate: 101.433

· Număr de lucrări cu note ≥ 5: 67.793

· Procentul notelor ≥ 5: 66,84%

Rezultate simulare Bacalaureat 2025 - Limba și literatura română

Rezultate simulare Bacalaureat 2025 - Limba și literatura română

Rezultate simulare Bacalaureat 2025 - Limba maternă

· Număr lucrări evaluate: 5.554.

· Număr lucrări cu note mai mari sau egale cu 5: 4.582.

· Procentul notelor mai mari sau egale cu 5: 82,5%.

Rezultate simulare Bacalaureat 2025 - Limba maternă

Rezultate simulare Bacalaureat 2025 - Limba maternă

Rezultate simulare Bacalaureat 2025 - Disciplina obligatorie a profilului

· Număr lucrări evaluate: 99.958.

· Număr lucrări cu note mai mari sau egale cu 5: 63.250.

· Procentul notelor mai mari sau egale cu 5: 63,28%.

Rezultate simulare Bacalaureat 2025 - Disciplina obligatorie a profilului

Rezultate simulare Bacalaureat 2025 - Disciplina obligatorie a profilului

Rezultate simulare Bacalaureat 2025 - Proba la alegere a profilului și specializării

· Număr lucrări evaluate: 98.347.

· Număr lucrări cu note mai mari sau egale cu 5: 68.313.

· Procentul notelor mai mari sau egale cu 5: 69,46%.

Rezultate simulare Bacalaureat 2025 - Proba la alegere a profilului și specializării

Rezultate simulare Bacalaureat 2025 - Proba la alegere a profilului și specializării

Rezultatele simulării examenului de Bacalaureat 2025, publicate pe 8 aprilie 

Rezultatele simulării examenului de Bacalaureat 2025 pentru elevii de clasa a XII-a au fost comunicate pe data de 8 aprilie, conform structurii anului școlar 2024-2025.

Simularea națională pentru Bacalaureat s-a desfășurat în perioada 24-27 martie 2025. Scopul acestor probe a fost de a-i ajuta pe elevi să se acomodeze cu formatul și cerințele reale ale examenului și să-și evalueze nivelul de pregătire. În acest fel, elevii au putut identifica punctele slabe care necesită îmbunătățiri în vederea examenului propriu-zis.

Prima probă, la limba și literatura română, a avut loc pe 24 martie. Probele specifice profilului și probele la alegere au avut loc pe 25, 26 și 27 martie. 

Probele de competențe - evaluarea competenţelor digitale și evaluarea competenţelor lingvistice - au avut loc între 27 ianuarie și 7 februarie 2025. 

Reamintim că probele scrise din sesiunea de vară a examenului de Bacalaureat 2025 vor începe pe 10 iunie, la patru zile după încheierea cursurilor pentru elevii din clasa a XII-a și a XIII-a, în anul școlar 2024-2025.

Înscrierea pentru sesiunea de vară are loc în două etape. Prima a avut loc între 16 și 20 decembrie, pentru probele de competențe, iar a doua va avea loc între 2 și 6 iunie 2025 pentru probele scrise.

Unde sunt afișate notele de la simularea examenului de Bacalaureat

Conform procedurilor oficiale, rezultatele obținute la simulări, inclusiv cele din această sesiune, nu sunt publicate și nu sunt afișate în mod deschis.

Fiecare elev își va primi notele în mod individual, printr-un cod unic anonim, care înlocuiește numele complet pentru a asigura confidențialitatea.

Ce se întâmplă cu notele de la simularea examenului de Bacalaureat

Notele de la simulare nu vor fi trecute în catalog decât în cazul în care elevul solicită acest lucru în scris.

La nivelul fiecărei școli, rezultatele vor fi analizate intern, iar pe baza concluziilor, vor fi luate măsuri menite să sprijine îmbunătățirea performanței elevilor în vederea examenului de Bacalaureat din sesiunile anului 2025.

Calendar Bacalaureat 2025 - sesiunea iunie-iulie 2025

  • 16 – 20 decembrie 2024: Înscrierea candidaților pentru susținerea probelor A, B, C, D din cadrul examenului național de bacalaureat – 2025
  • 27-29 ianuarie 2025: ⁠Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 29-31 ianuarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 3-5 februarie 2025: ⁠Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 5-7 februarie 2025: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 30 mai – 4 iunie 2025: Susținerea probelor A, B, C, D pentru elevii beneficiari ai unor burse de studiu în străinătate
  • 2-6 iunie 2025: Înscrierea candidaților la probele scrise ale primei sesiuni de examen
  • 6 iunie 2025: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 10 iunie 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă
  • 11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă
  • 13 iunie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă
  • 16 iunie 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă
  • 20 iunie 2025: ⁠Afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 23-24 iunie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 30 iunie 2025: ⁠Afișarea rezultatelor finale

Structura anului școlar 2024-2025

Potrivit structurii aprobate prin ordinul ministrului Educației nr. 3.694 din 1 februarie 2024, anul școlar 2025 a început pe 9 septembrie 2024 și se întinde pe durata a 36 de săptămâni de cursuri.

Anul școlar 2024-2025 este structurat în cinci module de învățare, separate prin perioade de vacanță. Potrivit ordinului ministrului educației, anul școlar începe pe 9 septembrie 2024 și se încheie în iunie 2025, fiind împărțit astfel:

Structura anului școlar 2024-2025 este următoarea:

Modulul 1: De luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024.

Vacanța de toamnă: De sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024.

Modulul 2: De luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024.

Vacanța de iarnă: De sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marți, 7 ianuarie 2025.

Modulul 3: De miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, 14 februarie 2025, sau 21 februarie 2025, în funcție de decizia inspectoratelor școlare județene, după consultarea părinților și cadrelor didactice.

• Vacanța de schi/mobilă: O săptămână de vacanță între 10 februarie și 2 martie 2025, stabilită la nivel județean.

Modulul 4: De luni, 17 februarie 2025, 24 februarie 2025, sau 3 martie 2025, până joi, 17 aprilie 2025, în funcție de decizia inspectoratelor școlare județene.

• Vacanța de primăvară: De vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025.

Modulul 5: De luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025.

• Vacanța de vară: De sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Rezultate finale Bacalaureat 2025, sesiunea de toamnă. Rata de promovare a depășit 31%, după contestații
Rezultate finale Bacalaureat 2025, sesiunea de toamnă. Rata de promovare a depășit 31%, după contestații

Rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat 2025, sesiunea de toamnă au fost publicate. Rata de promovare după contestații a ajuns la 31,9%.

Rezultatele de la Bacalaureatul de toamnă sunt cele mai slabe din ultimii șapte ani. Până când se pot depune contestații
Rezultatele de la Bacalaureatul de toamnă sunt cele mai slabe din ultimii șapte ani. Până când se pot depune contestații

Luni s-au afișat rezultatele la Bacalaureatul de toamnă. Doar 28% dintre candidați au reușit să promoveze examenul, cel mai mic procent, din ultimii 7 ani. Cei care nu sunt mulțumiți pot depune contestații.

Dezastru la Bacalaureatul de toamnă 2025. Rată de promovare de doar 28%
Dezastru la Bacalaureatul de toamnă 2025. Rată de promovare de doar 28%

Luni s-au afișat rezultatele la bacalaureatul de toamnă. Doar 28% dintre candidați au reușit să promoveze. Cei care nu sunt multumiți de rezultate pot depune contestații.

Recomandări
Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii
Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii

Parlamentul European a decis să suspende procesul de ratificare a acordului comercial între UE și SUA, ca urmare a recentelor amenințări din partea președintelui american Donald Trump, au confirmat principalele grupuri politice europalamentare.

Două baraje au înghețat din cauza gerului extrem. 50.000 de oameni primesc apă cu întreruperi: „Foarte frig, -14 grade”
Două baraje au înghețat din cauza gerului extrem. 50.000 de oameni primesc apă cu întreruperi: „Foarte frig, -14 grade”

Specialiștii de la Apele Române intervin de urgenţă la Barajul Gurghiu, în judeţul Mureş, unde din cauza gerului din ultimele zile, s-a format un imens pod de gheaţă.

Șeful trupelor NATO: Rusia a fost descurajată să atace datorită nivelului de pregătire al Armatei Române
Șeful trupelor NATO: Rusia a fost descurajată să atace datorită nivelului de pregătire al Armatei Române

Comandantul suprem al forțelor NATO din Europa, Alexus G. Grynkewich, a declarat că Rusia a fost descurajată de a ataca o țară membră a Alianței datorită nivelului de pregătire al Armatei Române.