Perle la BAC 2020, sesiunea de toamnă. „Pinguinii dau puii la guvernantă, ca să scape de ei!”
"Pinguinii dau puii la guvernantă, ca să scape de ei! Iar în expediţie, exploratorul s-a uitat după banane şi foci."
Asta au scris doi absolvenţi de liceu în lucrarea de limba română la Bacalaureat 2020, sesiunea de toamnă, după ce au citit textul la prima vedere, despre călătorii în Antarctica.
Alţii au făcut praf subiectul de literatură, numind personajele "femeie activă social", "cârciumar" şi "cămătar". Pe de altă parte, aceste perle nu sunt primul semnal de alarmă al sesiunii de toamnă. Chiar de la prima probă, Ministerul Educaţiei anunţa o rata masivă de absenteism: 20 la sută.
Un text scris de Emil Racoviţa depre Polul Sud a născut interpretări stranii.
"Pinguinii și-au făcut vâsle în loc de aripi, pentru că aveau nevoie mai degrabă să înoate decât să zboare printre copaci."
"Asemănările dintre oameni și pinguini sunt puține, dar totuși multe. Au piele, dar și o blană mică."
Elevii au pus în oglindă familiile de pinguini cu cele ale oamenilor.
"Când se satură de stat în cuib, Pinguinii papuași se ceartă la fel ca și oamenii, cine să aibă grijă de ăia mici. Unii îi adună pe toți și îi dau la guvernantă ca să scape de ei."
Profesorii corectori au găsit inclusiv greşeli ortografice.
"Pinguinii fac două oo, şi stau pe ele până sunt gata pui."
"Ca și oamenii, pinguini fac mâncare la copi. Se ceartă cu vecinii, dar apoi se împacă și pun pui la comun."
Un alt elev a citit în loc de balene... banane.
"Autorul s-a uitat după banane și foci. Nu a văzut banane, doar cetacei de 15 metri lungime. Acestea sunt pești uriași, care scuipă apă arteziană."
"Racoviţa n-a putut trage barca pentru că erau câmpuri de cereale cu gheață."
Iată ce perle au cules membrii comisiei din comentariile nuvelei "Moara cu noroc".
"Autorul pune în paranteză ce n-a încăput în text sau dacă nu înțelegi."
"Ghiță era cârciumar, iar Ana era foarte activă social, mai ales cu Lică."
"Personajul Lică era șeful porcilor, dar făcea bani pe lângă și din cămătărie."
"Ana s-a combinat cu Lică și deși s-a rugat mult să o ia cu el, el s-a dus în pădure și a intrat într-un pom."
Aceste răspunsuri scad şansele candidaţilor să recupereze diploma pierdută în prima sesiune.
Elev: Deci practic am mers la liceu degeaba
Reporter: A cui este vina pentru prima încercare ratată?
Elev: Eu zic că a profesorilor. Când venea la ore trata cu lejeritate, ne lasă... şi ne-am trezit în clasa a doișpea că dăm Bacul şi n-am rezolvat nimic. Deci practic am mers la liceu degeaba.
În vara, au fost licee în care niciun elev n-a reuşit să ia examenul de Bacalaureat, dar au fost şi exemple, cum e liceul Ion Creangă, cu 100% promovare. Sociologii spun că nu exista niciun studiu care să arate o diminuare a capacităţii intelectuale a noilor generații. Ba din contră, au o gândire analitică şi se concentrează mai bine asupra unui scop. Doar că au nevoie de coordonare, de îndrumări din afara familiei.
Din 15.000 de înscrişi la Bacalaureat 2020, sesiunea de toamnă, aproape 3200 nici nu s-au prezentat.
Lucian Ciolan, prorector UB: Situaţia asta în care n-au mai fost la şcoală a rupt şi legătura oarecum fragilă şi aşa pe care o aveau ei cu instituţia de educaţie. Acolo unde familia e demisionara şi nu pune mult preţ pe pregătire şi îl lasă în pace pe tânăr să ia decizii singur, acolo şcoala avea totuşi un rol să-i aducă la examenele astea.
Slab pregătiţi în lunile de şcoală online, absenţii au devenit conştienţi de riscul mare de eşec şi au renunţat să vină la probe. Statistic, şansele de reuşită scad, cu fiecare an care trece după încheierea liceului.