Elevii unui colegiu din Cugir au primit subiectele din 2019 la Geografie, la BAC. Ce a urmat

62132724
Pro TV

Elevi de la Colegiul Național ”David Prodan” din Cugir au fost nevoiți să susțină proba la geografie, de la Bacalaureat 2020, de două ori în aceeași zi, din cauza unei greșeli a comisie de examen.

Potrivit alba24.ro, patru membri ai comisiei de examen de la Colegiul Național ”David Prodan” din Cugir le-au dat elevilor subiectele greșite la proba de geografie de la BAC 2020. Mai exact le-au printat pe cele din 2019.

Dan Cherecheș, șeful de comisiei la nivel județean, a explicat că membrii comisiei au început să printeze în ordine alfabetică subiectele care au fost extrase. Când au ajuns la subiectul de Geografie, acesta nu a putut fi printat și comisia a trecut mai departe.

După ce au terminat de tipărit toate subiectele, comisia a revenit la subiectul de Geografie și într-un final l-au scos la imprimantă. Numai că, aceștia nu și-au dat seama că l-au scos pe cel din 2019.

Dan Cherecheș a menționat că cei patru membri din comisie au verificat lizibiltatea subiectelor, dar nici unul nu a verificat și data.

Subiectele au fost duse în sălile de examen și predate elevilor. Aceștia au început să le rezolve, dar după un timp comisia de examen și-a dat seama că sunt greșite, însă era prea târziu.

După ce și-au dat seama de greșeala comisă, elevii au fost duși într-o altă sală de clasă unde au primit, apă, mâncare și cafea.

La ora 14.00, potrivit metodologiei, elevii au dat din nou examenul, dar de data aceasta cu subiectele de rezervă.

Cei patru vinovați au fost sancționați disciplinar și, timp de 3 ani, nu vor mai avea voie să facă parte din nici o comisie de examen, a menționat Dan Cherecheș.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62133021
SUBIECTE ȘI BAREME BAC 2020. Ce subiecte s-au dat la ultima probă, profil real

SUBIECTE BAC 2020. Elevii de clasa a XII-a au susținut joi, 25 iunie, proba la alegere a examenului de Bacalaureat, în funcție de profil, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

62132933
SUBIECTE BAC 2020 - proba la alegere. Ce subiecte s-au dat la ultima probă, profil UMAN

Subiecte BAC 2020. Joi, 25 iunie, absolvenții clasei a XII-a au susținut ultima probă a Examenului de Bacalaureat 2020, proba la alegere, în funcție de profil, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

62133157
SUBIECTE BAC 2020 - proba la alegere. Modele de subiecte la Geografie, Biologie și Fizică

SUBIECTE BAC 2020. Elevii de clasa a XII-a au susținut joi, 25 iunie, proba la alegere a examenului de Bacalaureat, în funcție de profil, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.