Vânzările de mașini în Europa s-au prăbușit la început de an. România a înregistrat o creştere de peste 28%, în T1

61928056

Vânzările de mașini la nivel european au înregistrat cel mai redus nivel de la prăbușirea pieței, în urmă cu cinci ani, notează Bloomberg.

Performanțele slabe ale industriei auto vin ca urmare a scăderii apetitului pentru mașini noi a britanicilor, în urma incertitudinilor generate de Brexit. Marea Britanie este doua cea mai mare piață auto din Europa, după Germania.

Înmatriculările de mașini noi în primul trimetru al anului au crescut cu doar 0,6%, potrivit datelor publicate de Asociația Europeană a Producătorilor Auto (ACEA), cu sediul la Bruxelles. Creșterea este cea mai mică din trimestrul al doilea al anului 2013, când Europa încă era macinată de recesiune.

În luna matie, însă, înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 5,2%, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, aceasta fiind prima scădere înregistrată în 2018, din cauza încetinirii cererii pe unele pieţe şi a continuării declinului pieţei din Marea Britanie.

Un număr de 1,836 milioane de autoturisme au fost înmatriculate în martie 2018 în Uniunea Europeană şi ţările EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia), comparativ cu 1,837 milioane autoturisme înmatriculate în luna similară din 2017. ACEA subliniază însă că cifrele din luna martie 2018 suferă şi de pe urma unei baze de comparaţie nefavorabile, având în vedere vânzările record înregistrate în martie 2017.

"Dinamica începe să încetinească pe anumite pieţe, în special în Marea Britanie, unde vânzările au scăzut cu 15,7% în luna martie", subliniază ACEA.

Principalele cauze au fost, pe de o parte, vremea nefavorabilă, iar pe de altă parte, introducerea unui nou sistem de taxare a vehiculelor, care a intrat în vigoare în aprilie, dar care a dus la o scădere a vânzărilor în martie.

În Germania, cea mai mare piaţă auto din Europa, înmatriculările cu crescut cu 3,4%, iar piaţa din Italia a înregistrat o scădere de 5,8%.

Climatul economic în Marea Britanie este, în general, unul de îngrijorare, în condițiile în care cheltuielile și-au continuat scăderea în februarie și martie, pe fondul Brexitului și a conflictului comercial cu SUA.

Și în Germania, cea mai mare piața auto a Europei, cresc îngrijorările privind evoluția economiei, în mare parte din cauza tensiunilor dintre UE și SUA pe tema tarifelor vamale impuse de administrațoia de la Washington.

Piaţa din România a înregistrat o creştere de 17,5% în luna martie 2018, când au fost înmatriculate 8.122 de noi autoturisme, şi un avans semnificativ de 28,6% în primul trimestru când au fost înmatriculate 28.643 autoturisme noi.

Toţi marii constructori auto au înregistrat o scădere a vânzărilor în luna martie, cu excepţia grupului francez PSA, care a afişat o creştere de 59,8% ca urmare a preluării mărcilor Opel şi Vauxhall. În timp ce în cazul Volkswagen scăderea vânzărilor a fost una modestă, de 0,04%, rivalii au înregistrat scăderi mai puternice: Renault (-3,2%), Fiat Chrysler Automobiles (-8%), BMW (-5,6%) şi Daimler (-2,7%).

În schimb, vânzările de autoturisme marca Dacia au crescut cu două cifre, un număr de 48.923 de autoturisme Dacia au fost înmatriculate luna trecută în Europa (Uniunea Europeană plus ţările EFTA), în creştere cu 10,5% faţă de 44.293 unităţi în luna martie 2017. De asemenea, în primul trimestru al acestui an, vânzările de autoturisme Dacia pe piaţa din Europa au crescut cu 16,3%, până la 129.257 unităţi.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61720451
VW își schimbă logo-ul. Decizia radicală a noului șef al gigantului german

Grupul Volkswagen va modifica logo-ul mărcii VW, prima oară din 2012.

61953361
Adunare a trabantiștilor, într-un parc din Capitală: „Tata a traversat deșertul cu un rezervor suplimentar ”

Pentru pasionați, nu există sunet mai plăcut decât zgomotul unui motor de Trabant. Deși unele dintre aceste mașini au împlinit o jumătate de secol, trabantiștii refuză să fie priviți ca nostalgici.

61751864
Declarația cu care Elon Musk a oprit Tesla de la prăbușire. Ce a scris miliardarul pe Twitter

Declaraţia miliardarului a dus la creşterea acţiunilor Tesla la Bursa de pe Wall Street.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.