FOTO. Dacia a prezentat oficial noul Duster, în două variante. La vânzare, din septembrie

62197278

Dacia a prezentat, marți, primele imagini și informații oficiale despre noul model Duster.

Astfel, potrivit unui comunicat, noua Dacia Duster va fi comercializată din septembrie 2021 în versiunile 4×2 și 4×4.

Acest model preia elementele stilistice ale noii identități vizuale Dacia, prezentate în premieră pe ultimele modele Logan, Sandero și Sandero Stepway.

Conform sursei citate, la interior, noul Duster dispune de acum de o consolă centrală înălțată, prevăzută cu o cotieră culisantă. Tot la capitolul noutăți se află două sisteme multimedia și noul ecran de 8”, precum și cutia de viteze automată EDC cu dublu ambreiaj.

Iluminatul permanent de zi al blocurilor optice față (de tip ECOLED) și spate integrează noua semnătură luminoasă Dacia.

Duster este primul model Dacia echipat cu semnalizatoare cu LED (în față). Această tehnologie este utilizată și pentru faza de întâlnire (cu acționare automată în echiparea de serie) și pentru iluminarea plăcii de înmatriculare. Dincolo de consumul redus de electricitate, tehnologia LED oferă un iluminat mai bun, atât pe timpul zilei, cât și pe timp de noapte.

Habitaclul este mai primitor și beneficiază de o tapițerie nouă, de tetiere noi și de o consolă centrală înălțată dotată cu o cotieră culisantă. Printre noutățile importante se numără noul ecran de 8” și cele două sisteme multimedia.

Dacia Duster

 

Noua Dacia Duster dispune de o tapițerie 100% nouă. Atât forma noilor tetiere cât și materialele folosite asigură o ergonomie superioară și o susținere mai bună. Profilul acestora asigură totodată o mai bună vizibilitate pentru toți ocupanții.

Marea noutate o reprezintă apariția unei console centrale înălțate dotată cu o cotieră care poate culisa pe o distanță de 70 mm și care integrează un spațiu de depozitare închis cu volumul de 1,1 litri și, în funcție de nivelul de echipare, două prize USB accesibile pasagerilor de pe locurile din spate.

Vehiculul dispune în serie, pe toate nivelele de echipare, de un ecran pentru computerul de bord, de acționare automată a farurilor și de limitator de viteză al cărui buton, amplasat pe volan, este luminat pe timp de noapte.

În funcție de versiune, Noul Duster dispune de sistem de aer condiționat automat cu afișaj digital, de regulator de viteză cu buton pe volan, de scaune față încălzite și de card mâini libere.

Dacia Duster: două noi sisteme multimedia

 

Pe lângă echipamentul audio Dacia Plug & Music (radio, MP3, USB și Bluetooth), sunt disponibile două noi sisteme multimedia intuitive : Media Display și Media Nav, care beneficiază de un ecran de 8”.

În cazul Media Display, echipamentul cuprinde 6 boxe (din care 2 de tip « boomer » și 2 tweetere în față), radio DAB, conectivitate Bluetooth și două prize USB. Interfața intuitivă este compatibilă cu sistemele pentru smartphone Apple CarPlay și Android Auto. Comenzile dedicate pe volan permit activarea funcției de recunoaștere vocală. În acest mod se poate comanda asistentul iOS sau Google de pe smartphone.

În cazul Media Nav, echipamentul multimedia dispune de sistem de navigație și de conectivitate wireless pentru Apple CarPlay și Android Auto.

Interfața Media Display și Media Nav cuprinde un meniu « Vehicul » care permite accesul la informații referitoare la conducerea economică sau, în cazul versiunii 4x4, la funcția 4x4 Monitor (care cuprinde altimetru, înclinometru, busolă, etc.).

Modelul oferă prestațiile unui vehicul offroad datorită:

• Unei gărzi la sol de 217 mm în versiunea 2x4 și de 214 mm în versiunea 4x4.
• Unui unghi ventral de 21°.
• Unui unghi de atac de 30°.
• Unui unghi de degajare de 34° în versiunea 4x2 și de 33° în versiunea 4x4.

În versiunea 4x2, Noul Duster este echipat în serie cu anvelope optimizate CO2 (Green) care oferă o îmbunătățire cu 10% a rezistenței la rulare.

În versiunea 4x4, anvelopele sunt de tipul 3PMSF. Acestea asigură o aderență excelentă, astfel încât nu este necesară înlocuirea lor pe timp de iarnă.

Dacia Duster

 

Dacia Duster, un sistem 4X4 monitor 

 

Disponibil pe versiunea 4x4 echipată cu Media Display sau Media Nav, sistemul 4x4 Monitor furnizează o serie întreagă de informații utile pe ecranul central :

• Inclinometru lateral : această informație ajută la aprecierea gradului de înclinare laterală a vehiculului în condiții de rulare pe drumuri înclinate.
• Unghi de tangaj : această informație este utilă în cazul abordării unor rampe sau a unor pante abrupte, utilizând datele sistemului de asistență la demarajul din rampă sau ale sistemului de control adaptiv la coborâre.
• Busolă: disponibilă încă de la 0 km/h, aceasta permite orientarea în raport cu polii magnetici ai Pământului.
• Altimetru : altitudinea este afișată în prima parte a ecranului iar denivelarea parcursă în a doua parte.
După un parcurs offroad, sistemul 4x4 Monitor afișează un istoric recapitulativ al datelor de pe traseu.

Gama de motorizări a fost și ea reînnoită, asigurând un plus de plăcere la volan dar și diminuarea emisiilor de CO2.

Noul Duster este disponibil de acum și în varianta echipată cu cutia automată EDC cu 6 trepte, cuplată cu motorul TCe 150.

Versiunea ECO-G 100 dispune de un rezervor GPL a cărui capacitate a fost mărită cu aproape 50%, până la 49,8 litri.

Dacia Duster

 

Dacia Duster: cutie de viteze automată EDC

 

Din punct de vedere mecanic, marea noutate o reprezintă prezența cutiei de viteze automate EDC cu 6 trepte.

Aceasta este disponibilă pe versiunea cea mai puternică a noului Duster, cea echipată cu motorul TCe 150, în configurația 4x2.

Cutia de viteze automată EDC (Efficient Dual Clutch) cuprinde două ambreiaje : unul pentru vitezele impare (1,3,5) și altul pentru vitezele pare (2,4,6 și marșarier). Un computer asigură selecția treptei de viteze potrivite în funcție de modul în care șoferul acționează pedala de accelerație.

Cutia de viteze EDC oferă confortul unei transmisii automate menținând totodată un nivel al consumului de carburant și al emisiilor de CO2 apropiat de cel al unei cutii de viteze manuale.

În timpul schimbării treptei de viteză, ambreiajul aflat în priză se deschide și, simultan, ambreiajul treptei următoare se închide.

Trecerea de la o treaptă la alta este rapidă iar transmisia cuplului este continuă. Absența oricărei pierderi de energie duce la creșterea eficienței și la un plus de confort.

Sistemul EDC menține treapta optimă pentru o viteză dată, evitând supraturarea motorului și asigurând astfel un control eficient asupra consumului de carburant și al emisiilor de CO2.

Noua Dacia Duster: motorizări 

 

Noul Duster dispune de o gamă completă de motorizări, adaptate oricărui tip de utilizare și care răspund normei Euro 6D Full.

• Diesel : dCi 115, în variantele 4x2 sau 4x4, cu cutie de viteze manuală cu 6 trepte.

• Benzină :
- TCe 90 în varianta 4x2 cu cutie de viteze manuală cu 6 trepte.
- TCe 130 în varianta 4x2 cu cutie de viteze manuală cu 6 trepte.
- TCe 150 în varianta 4x4 cu cutie de viteze manuală cu 6 trepte.
- TCe 150 în varianta 4x2 cu cutia de viteze automată EDC cu 6 trepte.

• Alimentare mixtă benzină-GPL : ECO-G 100 în varianta 4x2 cu cutie de viteze manuală cu 6 trepte.

Dacia Duster

 

Noua Dacia Duster, ECO-G 100: motorul cu alimentare mixtă benzină-GPL

 

Dacia este singurul constructor care, sub denumirea ECO-G, propune motorizarea cu alimentare mixtă benzină-GPL pe toate modelele sale termice. Integrarea din uzină a acestei soluții este un gaj de siguranță și de fiabilitate.

Durata garanției oferite de constructor, intervalele și operațiunile de întreținere precum și capacitatea portbagajului sunt identice cu cele ale versiunii pe benzină. Rezervorul GPL este amplasat în locul spațiului ocupat de roata de rezervă, sub planșeul portbagajului.

În regim de funcționare pe GPL, Noul Duster ECO-G emite în medie cu 9,5% mai puțin CO2 decât un motor pe benzină echivalent. În plus, el oferă o autonomie de 1.235 kilometri datorită celor două rezervoare care cumulează un volum util de aproape 100 de litri: 50 de litri de benzină și 49,8 litri de GPL.

Volumul util de GPL este mai mare cu 16,2 litri față de precedenta generație de Duster GPL, oferind un plus de autonomie de peste 250 kilometri.

Trecerea de la un tip de combustibil la altul se realizează imediat și este imperceptibilă pentru șofer. Noul comutator benzină-GPL este amplasat mai ergonomic, putând fi acționat manual în orice moment de către șofer. Trecerea la funcționarea pe benzină se realizează automat dacă rezervorul de GPL este gol.

Afișajul TFT de 3,5” al computerului de bord informează șoferul asupra nivelului de carburant din cele 2 rezervoare.

Dacia Duster: detectorul de unghi mort

 

Activ la viteze cuprinse între 30 km/h și 140 km/h, detectorul de unghi mort (Blind Spot Warning) previne șoferul asupra riscului unei ciocniri potențiale cu un alt vehicul prezent în unghiul mort.

Patru senzori cu ultrasunete (2 situați în spatele vehiculului și 2 în fața acestuia) detectează vehiculele în mișcare – inclusiv cele pe două roți – în zona de unghi mort.

Dacă un vehicul se află în această zonă, un martor luminos LED se aprinde în retrovizorul exterior de pe partea respectivă.

Dacă semnalizarea este acționată atunci când un vehicul se află în unghiul mort, martorul LED de pe retrovizor se aprinde și se stinge intermitent.

Dacia Duster: asistență la parcare

 

 

În timpul manevrelor de parcare, patru senzori cu ultra-sunete amplasați pe bara spate activează un semnal sonor. În funcție de versiune, modelul dispune și de o cameră de luat vederi amplasată în spate care afișează linii de ghidare dinamice pe ecranul central.

La apropierea de un obstacol, alerta sonoră este însoțită de o alertă vizuală, semnalată pe ecran în culoarea roșie.

Acest sistem menține vehiculul imobil timp de două secunde la plecarea de pe loc din rampă, atunci când șoferul ridică piciorul de pe pedala de frână, oferindu-i astfel timp suficient să apese pedala de accelerație fără riscul ca mașina să dea înapoi.
 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Dacia Duster a primit un upgrade serios în 2026! Cum arată și cât costă modelul ”unic pe piață”
FOTO Dacia Duster a primit un upgrade serios în 2026! Cum arată și cât costă modelul ”unic pe piață”
Citește și...
O femeie a rămas fără mașină electrică din cauza unei clauze ascunse a garanției „de 8 ani”. Detaliul scris cu litere mici

O norvegiancă a rămas fără mașină după ce bateria EV-ului, un Nissan Leaf, s-a defectat complet, iar producătorul a refuzat să acopere reparația pe garanție, deși mașina nu depășise nici kilometrajul, nici vechimea stipulate în contract.

Dacia pregătește noua generație Spring: primul model electric al mărcii produs în Europa va fi lansat în 2026

Dacia va lansa în a doua parte a anului Noul Spring, primul automobil electric al constructorului fabricat în Europa.

„Nu închidem piața, dar o protejăm”. Trei giganți auto cer reguli stricte „Fabricat în Europa” pentru a opri importurile

Producătorii auto Volkswagen, Stellantis și Renault, care realizează aproximativ 60% din producția de automobile a Europei, solicită Uniunii Europene adoptarea unei reguli simple de tip „Fabricat în Europa”.

Recomandări
Continuă căutările pentru fragmentele dronei din Delta Dunării. Aparatul a fost doborât de un pilot român de F-16

Autoritățile caută resturi din cea de-a doua dronă doborâtă, în doar 24 de ore, de pilotul unui avion F-16 în spațiul aerian românesc.

Admitere la Medicină 2026. Aproape 7.000 de candidați susțin examenul la UMF „Carol Davila”, un nou record de înscrieri

Tinerii care visează la o carieră în medicină susțin duminică examenul de admitere în centrele universitare precum București, Iași, Cluj sau Constanța.

Investițiile pe care le fac românii din diaspora în țară. Pe ce se duc cei mai mulți bani

Chiar dacă mulți români din diaspora nu au de gând să se întoarcă definitiv în țară prea curând, aceștia investesc totuși aici. Un studiu recent arată că cei mai mulți trimit bani familiei sau renovează locuințele lăsate în urmă.