DRPCIV: Înmatriculările de autoturisme second hand, în creştere de peste 4 ori în ianuarie 2018

×
Publicitate

Numărul autoturismelor second hand înmatriculate în România, în prima lună din 2018, a fost de 39.261 de unităţi, de peste patru ori mai mare decât în perioada similară din 2017, când erau înregistrate doar 7.708 de unităţi.

Din statistica Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, consultată de Agerpres, reiese că cele peste 39.200 de autoturisme rulate consemnate în ianuarie reprezintă un număr mai mult decât dublu faţă de autoturismele noi, care au însumat în perioada de referinţă 11.744 de unităţi.

Potrivit datelor DRPCIV, cele mai înmatriculate autoturisme second hand înregistrate în ianuarie 2018 au fost: Volkswagen (10.329 de unităţi, creştere de 378,42% faţă de ianuarie 2017), Opel (4.476 unităţi, +351,66%), Ford (3.749 unităţi, +400,53%), Audi (3.538 unităţi, +352,43%), BMW (3.487 unităţi, +330,49%), Mercedes-Benz (1.903 unităţi, +494,69%), Renault (1.742 unităţi, +542,80%) şi Skoda (1.722 unităţi, +360,43%).

Pe de altă parte, înmatriculările de autoturisme noi au crescut, în România, cu 66,37% în ianuarie 2018, ajungând la 11.744 de unităţi, în comparaţie cu aceeaşi lună din anul anterior, când s-au înregistrat 7.059 de autoturisme.

În funcţie de numărul unităţilor înmatriculate, cele mai multe solicitări de autoturisme noi au vizat mărcile: Dacia - cu 3.613 exemplare, în creştere cu 67,35% faţă ianuarie 2017, Volkswagen (1.080 exemplare, +31,07%), Skoda (905 exemplare, + 31,07%), Ford (838 exemplare, +40,31%) şi Renault (724 exemplare, +15,65%).

Pe de altă parte, cele mai reduse frecvenţe au fost înregistrate la: Jaguar, cu opt unităţi, Alfa Romeo (5), Bentley, Maserati şi SsangYong (câte 3 unităţi), Ferrari, Mercedes-AMG, Subaru şi Tesla (câte două unităţi), Aro, Ford-CNG-Technik, Lada şi Lamborghini (câte o unitate).

Datele DRPCIV relevă că parcul auto naţional din România a ajuns, la finele anului 2017, la peste 7,635 milioane de unităţi, în creştere cu 8,91% faţă de anul precedent, din acest total 1.320.230 fiind înmatriculate în Bucureşti.

La nivel naţional, din totalul autovehiculelor care circulau pe drumurile naţionale la finele anului trecut, 5,996 de milioane erau autoturisme, în creştere cu 9,5%, comparativ cu sfârşitul anului 2016, când au fost înregistrate 5,47 milioane de exemplare.

Conform Direcţiei de Înmatriculări, aproximativ 2,28 milioane de unităţi din totalul parcului auto naţional erau mai vechi de 11-15 ani, 1,774 milioane de unităţi cu vechime între 16 şi 20 ani, 1,719 milioane cu peste 20 de ani vechime.

În ceea ce priveşte autovehiculele noi (vechime 0-2 ani), la nivel naţional erau înregistrate, la sfârşitul anului trecut, 287.174 de unităţi, din care 200.642 autoturisme.

În plus, la finele lui 2017, pe drumurile din România circulau 3.715.483 de autovehicule cu motoare pe benzină, respectiv 3.501.491 de maşini diesel.

Articol recomandat de sport.ro
„Confruntarea Rusia-Ucraina s-a încheiat la egalitate!” Cum se consolează rușii după înfrângerea din SUA
„Confruntarea Rusia-Ucraina s-a încheiat la egalitate!” Cum se consolează rușii după înfrângerea din SUA
Citește și...
Reguli noi pentru mașinile implicate în accidente. Verificări suplimentare și ITP suspendată

Mașinile care vor suferi avarii grave la sistemele de siguranță în urma unor accidente vor avea Inspecția Tehnică Periodică suspendată până la terminarea reparațiilor.

Șoferii români vor putea primi prin SMS informații despre mașinile second hand

Şoferii romani care vor să achiziţioneze o maşină second vor putea solicita cu ajutorul unui SMS către Registrul Auto Român (RAR) informaţii despre autoturismul pe care vor să îl cumpere.

Bonus Malus, aplicația care îți spune cât te costă asigurarea RCA

Preţul asigurării auto obligatorii RCA depinde de clasa de Bonus Malus, adică titularul poate fi recompensat dacă nu a avut accidente sau supra-taxat în situaţia opusă.

Recomandări
După motorină, și benzina se apropie de pragul de 10 lei. Cât plătesc acum șoferii pentru un plin

Avem record după record la pompă. Benzina standard s-a scumpit din nou și se apropie de 9 lei și 80 de bani pe litru în unele stații din țară. Asta în vreme ce motorina se menține peste pragul de 10 lei.

Noul Cod al Urbanismului schimbă regulile pentru dezvoltatorii imobiliari. Ce se întâmplă cu autorizațiile de construire

Dacă un dezvoltator construiește sute de apartamente, acolo trebuie să existe și drumuri, școli, grădinițe și alte utilități. 

Cât costă rechizitele înainte de începerea școlii. Părinții plătesc mai mult pentru ghiozdane, caiete și penare

Mai sunt câteva zile până la începerea școlii, iar bugetul părinților este sub presiune. Copiii își doresc rechizite la modă, dar toate sunt, potrivit Institutului Național de Statistică, cu peste 7 la sută mai scumpe ca anul trecut.