România, sufocată de rable. Cei mai afectați de mașini, majoritatea vechi de 11 ani

×
Publicitate

Patru din cinci mașini înmatriculate anul trecut au fost la mâna a doua aduse din afara țării. În condițiile în care au fost înscrise în circulație cu peste 57% mai multe față de 2016.

Specialiștii atrag atenția că poluarea produsă de aceste mașini, majoritatea mai vechi de 11 ani, îi va afecta, în primul rând, pe copii și pe vârstnici.

Autoritățile promit de luni de zile că vor lua măsuri care să regleze fluviul de rable ce se revarsă în România, dar până acum totul a rămas o promisiune.

Creșterea numărului de mașini se vede pe străzi, în parcările mereu insuficiente, dar și în statistici. După ce Parlamentul a votat eliminarea taxei auto, în februarie anul trecut, cifrele de la Institutul Național de Statistică arată că avem o adevărată explozie de înscrieri: 638 de mii. Vârsta medie a mașinilor înmatriculate este de 11 ani. Cele mai multe sunt în Capitală.

Bucureștiul este pe locul 5 în lume, în continuare, în topul celor mai aglomerate orașe. Anul trecut am stat în trafic mai mult de 218 ore pe an, asta înseamnă aproape o ora pe zi pierdută pus și simplu. Și mai grav este că de la an la an gradul de congestie crește.

Odată cu numărul de mașini, aparatele de măsurare a poluării aerului înregistrează și ele valori tot mai mari, depășind limitele admise de regulile europene. Dar 50 de stații din 140 câte sunt în țară, nu funcționează. Comisia Europeană a deschis imediat o procedură de sancționare la adresa noastră.

Alin Tudose, coordonator campanii Greenpeace: "Efectele poluării asupra sănătății sunt cercetate științific și sunt corelate cu o serie de probleme de sănătate precum bolile sistemului respirator, ale sistemului circulator. Cei mai afectați sunt bătrânii și copiii."

Acum cinci luni, ministrul Mediului Grațiela Gavrilescu spunea că pregătește o taxă de poluare, care va fi percepută pe toată durata de viață a mașinii și nu la înmatriculare, ca fosta taxă.

Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului susținea în septembrie 2017:"Facem o taxă de poluare, taxă care să ne gândim întâi la noi, la poluare, la sănătate. Sper că în perioada viitoare să ieșim cu varianta optimă pe care după cum vedeți am început deja să o explic.”

Acum același ministru al Mediului spune că discuțiile sunt în același stadiu.

Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului: " Suntem în proiect, facem un studiu pe emisiile de carbon și deocamdată nu putem să scoatem absolut nimic pe masă. Va mai dura câteva săptămâni poate și câteva luni, două trei luni."

O altă autoritate care poate și trebuie să ia măsuri pentru reducerea poluării și protejarea sănătății este Primăria Capitalei.

Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului, susținea în iunie 2016: "În primul an de mandat voi dota flota de autobuze cu sistemul necesar pentru a solicita prioritate în intersecții. Voi exista sistemul de monitorizare al traficului și voi aduce personal calificat în centurul de comandă"

A trecut un an și jumătate de atunci.

Gabriela Firea, primarul Capitalei spunea în ianuarie 2018: "Transportul în comun trebuie să fie civilizat. Va fi demârată construcția de parcări în paralele cu taxarea domeniului public cu efecte benefice asupra decongestionarii traficului."

Activiștii de mediu susțin că și la Primărie sunt tot discuții și niciun plan concret. 

Alin Tudose, coordonator campanii Greenpeace:"De la piste pentru biciclete, perdele de protecție forestiere, până la zone de emisii reduse în centrul orașului - să nu mai lași să intre mașini poluante până în centru, să le taxezi mai mult astfel încât să descurajezi acțiunea asta."

Atât Guvernului cât și Primăriei îi convine situația: mașini mai multe înseamnă bani mai mulți la buget din impozite și taxe pe carburanți. Dacă rata de înmulțire a rablelor de pe străzi ar continua pentru încă doi ani, până în 2020 România ar avea un parc auto cu o vechime medie de peste 15 ani, iar peste 2 milioane de mașini vechi s-ar adaugă celor 7 milioane existente. Asta în condițiile în care statul reușește să stimuleze doar cumpărarea a 25 de mii de mașini noi pe an, prin programul Rabla, pentru care alocă 50 de milioane de euro.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, fără inhibiții în vacanță. Fotografii îndrăznețe cu partenera lui Karius: ”Ești o zeiță”
FOTO Diletta Leotta, fără inhibiții în vacanță. Fotografii îndrăznețe cu partenera lui Karius: ”Ești o zeiță”
Citește și...
7,5 milioane de euro pentru un patinoar care trebuia să fie gata acum 10 ani

În seria investiţiilor din bani publici făcute în bătaie de joc se încadrează patinoarul acoperit din Târgu Mureş, care a costat până acum peste 7,5 milioane de euro.

Taximetriștii din Timișoara, luați la control: „Mi se pare un abuz și japcă la drumul mare”

O razie de amploare s-a făcut, marți dimineaţă, printre taximetriştii din Timişoara. Agenţii de la rutieră şi inspectorii Registrului Auto Român au verificat zeci de autoturisme, pentru a vedea dacă viaţa clienţilor este în siguranţă.

Tineri reținuți, fiind suspectați că au tâlhărit un bărbat cu care întreținuseră relații intime

Doi tineri de 21 și 22 de ani, unul din județul Argeș și altul din Olt au ajuns în arestul Inspectoratului Județean de Poliție Argeș, după o ispravă de pomină.

Recomandări
Legea integrității a fost votată cu amendamentul Fritz. Senatorii au adoptat proiectul de care depind 770 de milioane de euro

Senatorii au adoptat prin vot Legea ANI, cunoscută și drept ”Legea integrității”, care este jalon în PNRR și de care depind aproximativ 770 de milioane de euro pentru România, termenul fiind 31 august. Senatul este cameră decizională.

Noi modificări la legea salarizării. Ce s-a schimbat în ultima variantă - surse

Noua variantă a proiectului legii salarizării bugetarilor aduce mai multe modificări față de forma anterioară, în special în ceea ce privește modul de calcul și control al sporurilor și finanțarea creșterilor salariale din sănătate.

Percheziții la două spitale și la domiciliile unor cadre medicale din Iași. Presupusă fraudă cu certificate de handicap

Procurorii şi poliţiştii ieşeni au făcut, miercuri, percheziţii la două unităţi medicale, dar şi la domiciliile unor cadre medicale, într-o anchetă privind presupuse fraude cu documente medicale.