Alegeri prezidențiale 2019, vot diaspora, turul 2. Prezența la urne: Aproape 360.000 de români au votat până la ora 22:00

Votul în diaspora la alegerile prezidenţiale 2019 - 3
Facebook.com

Alegeri prezidențiale 2019, turul 2. Votul din diaspora continuă sâmbătă, după ce vineri s-a înregistrat o prezență record. Procesul electoral se va desfăşura şi duminică, între orele 7:00 şi 21:00.

23-11-2019 21:57

Aproape 360.000 de români au votat până la ora 22:00

Aproape 360.000 de români au votat până la ora 22:00

Aproape 360.000 de români au votat, până sâmbătă, la ora 22.00, în cele 838 de secții din diaspora. Acestora li se adaugă 17.503 persoane care au votat deja prin corespondență.

Astfel, numărul total al românilor din străinătate care au votat deja pentru al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale a ajuns la aproape 375.000.

Italia continuă să conducă în clasamentul țărilor cu cea mai mare prezență la vot, în primele două zile, după ce 69.550 de români și-au exprimat deja votul, fiind urmată de Marea Britanie (68.000), Germania (56.800), Spania (53.000) și Republica Moldova (17.900).

Harta cu prezența la vot în timp real, în diaspora, poate fi consultată mai jos.

23-11-2019 21:11

Peste 340.000 de români au votat până la ora 21:00

Peste 340.000 de români au votat până la ora 21:00

Peste 340.000 de români și-au exprimat opțiunea de vot, până sâmbătă, la ora 21.00, în cele 838 de secții din diaspora. Acestora li se adaugă 17.503 persoane care au votat deja prin corespondență.

Astfel, numărul total al românilor din străinătate care au votat deja pentru al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale a ajuns la aproape 367.000.

Italia continuă să conducă în clasamentul țărilor cu cea mai mare prezență la vot, în primele două zile, după ce 68.500 de români și-au exprimat deja votul, fiind urmată de Marea Britanie (64.700), Germania (55.700), Spania (51.500) și Republica Moldova (17.800).

Harta cu prezența la vot în timp real, în diaspora, poate fi consultată mai jos.

Vot în 52 de secunde în Marea Britanie

Ambasada României în Marea Britanie a postat un video în care demonstrează că românii pot vot în mai puțin de un minut la turul doi al alegerilor prezidențiale.

"Dragi prieteni, doar 52 de secunde pe ceas a durat ca un alegător să își exercite dreptul de vot ! S-a întâmplat la una dintre cele 3 secții de votare din zona Wembley, din Londra, mai precis, secția nr. 545, #Brent 1 din Sudbury School, Watford Road Wembley HA0 3E", se arat[ în mesajul de pe Facebook.


23-11-2019 20:07

Peste 328.000 de români au votat până la ora 20:00

Peste 328.000 de români au votat până la ora 20:00

Peste 328.000 de români și-au exprimat opțiunea de vot, până sâmbătă, la ora 20.00, în cele 838 de secții din diaspora. Acestora li se adaugă 17.503 persoane care au votat deja prin corespondență.

Astfel, numărul total al românilor din străinătate care au votat deja pentru al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale a ajuns la aproape 330.000.

Italia continuă să conducă în clasamentul țărilor cu cea mai mare prezență la vot, în primele două zile, după ce 65.100 de români și-au exprimat deja votul, fiind urmată de Marea Britanie (59.200), Germania (53.300), Spania (47.000) și Republica Moldova (17.600).

Harta cu prezența la vot în timp real, în diaspora, poate fi consultată mai jos.

23-11-2019 20:19

Românii din țară, chemați la vot de cei din diaspora

23-11-2019 20:18

Românii, chemați la vot de cei din diapora

Românii, chemați la vot de cei din diapora


Londra este oraşul în care trăieşte cea mai mare comunitate de români din Marea Britanie. Şi foarte mulţi dintre ei au mers deja la vot.

Votant: "Condiţii excelente, faţă de 26 mai când am stat 10 ore, nu am putut să votez, o ruşine naţională, să iasă toţi la vot să schimbăm ceva în ţară."

Votanți: "Suntem plecaţi de 12-20 de ani, dar nu am uitat de unde am plecat, de asta votăm. Vedem ce se întâmplă în România, vedem mesaje, ne trimit reportaje şi e inadmisibil şi e datoria noastră de cetăţeni "

Votant: "Noi tot facem apel la disapora, dar în ţara e grosul, acolo ar trebui să se iasă la vot."

La fel ca în primul tur al alegerilor prezidenţiale, Roxana a votat în capitala Suediei, la Stockholm.

Roxana: "Procesul e unul foarte rapid, nu stai la cozi, intri, votezi, ceea ce vă sfătuiesc şi pe voi să faceţi".

Şi Tiberiu, student la Birmingham, în Anglia, s-a prezentat sambata la vot cu mult optimism: "Foarte important, atmosfera e liniştită şi civilizată, oamenii vin, votează şi totul se petrece foarte repede. Timpul de asteptrare e sub 30 de secunde, de aceea îndemnăm toţi românii din diaspora să iasă la vot pentru că 5 minute din timpul lor pot contribui la o Românie mai bună."

Şi romanii stabiliti în Spania, la Getafe, au votat pentru schimbare.

Votant: "Pentru viitorul României, pentru o viaţă mai bună".

Reporter: "Vă întoarceţi acolo?"

Votant: "Dacă s-ar schimba lucrurile în bine, sigur că da."

Votant: "Am 13 ani de Spania şi tot timpul am mers la vot, pentru că suntem obligaţi şi trebuie să decidem ce se intampla în România. Dorim schimbare."

În a doua zi de vot, procesul este unul relaxat şi nu se sta la cozi. Românii care trăiesc în străinătate au mers la urne în Finlanda, Franţa, Polonia sau in Vietnam.

Şi nu numai.

Votant in Berlin: "Nouă încă ne pasă de România, acolo avem părinţii, acolo ne trimitem copiii în vacanţă, aşa că ieşiţi la vot, ca alţii să nu vă decidă viitorul vostru şi al copiilor."

Votant in Italia: "Doar ce am ieşit de la vot, a fost foarte simplu, uşor, organizat, mi-a luat mai puţin de 5 minute să votez. Aici, uitaţi, nu se vede foarte bine, deci mergeţi, avem trei zile de vot, nu aveţi niciun motiv să nu o faceţi."

Şi fostul baschetbalist Ghiţă Mureşan a votat la ambasada noastră din Statele Unite.

Într-o secţie de vot din Olanda, un tomberon, de care sunt legate trei baloane în culorile drapelului, ţine loc de urnă.

Românii din diaspora mai pot vota şi mâine între orele 7 şi 21. Secţiile vor rămâne deschise însă până la miezul nopţii dacă este nevoie. 

HARTA prezenței la vot în timp real în diaspora. Care sunt țările unde se votează masiv

23-11-2019 15:43

Harta prezenței la vot în timp real

23-11-2019 19:02

Peste 300.000 de români au votat până la ora 19:00

Peste 300.000 de români au votat până la ora 19:00

Peste 300.000 de români și-au exprimat opțiunea de vot, până sâmbătă, la ora 19.00, în cele 838 de secții din diaspora. Acestora li se adaugă 17.503 persoane care au votat deja prin corespondență.

În primul tur, numărul celor care votaseră până la ora 19.00 era de aproximativ 230.000.

Italia continuă să conducă în clasamentul țărilor cu cea mai mare prezență la vot, după ce 58.900 de români și-au exprimat votul,  fiind urmată de Marea Britanie (53.200), Germania (49.000), Spania (40.000) și Republica Moldova (17.100).

Prezența la vot în timp real, în diaspora, poate fi consultată mai jos.

23-11-2019 18:04

Peste 270.000 de români au votat până la ora 18:00

Peste 270.000 de români au votat până la ora 18:00

Peste 270.000 de români au votat în diaspora, până sâmbătă, la ora 18.00. Acestora li se adaugă cele 17.503 persoane care și-au exprimat opțiunea de vot prin corespondență.

În primul tur, numărul celor care votaseră până la ora 18.00 era de 206.000.

În continuare, cea mai mare prezență la vot este în Italia (53.300), urmată de Marea Britanie (48.500), Germania (44.950), Spania (35.800) și Republica Moldova (16.500).

Prezența la vot în timp real, în diaspora, poate fi consultată mai jos.

23-11-2019 17:00

Peste 240.000 de români au votat până la ora 17:00

Peste 240.000 de români au votat până la ora 17:00

Peste 240.000 de români au votat în diaspora, până sâmbătă, la ora 17.00, acestora adaugându-li-se cele 17.503 persoane care și-au exprimat opțiunea de vot prin corespondență.

În primul tur, numărul celor care votaseră până la ora 17.00 era de aproape 190.000.

În continuare, cea mai mare prezență la vot este în Italia (46.800), urmată de Marea Britanie (42.900), Germania (39.900), Spania (31.800) și Republica Moldova (15.600).

Prezența la vot în timp real, în diaspora, poate fi consultată mai jos.

23-11-2019 16:08

Aproape 220.000 de români au votat până la ora 16:00

Aproape 220.000 de români au votat până la ora 16:00

Aproape 220.000 de români au votat în diaspora, până sâmbătă, la ora 16.00, acestora adaugându-li-se cele 17.503 persoane care și-au exprimat opțiunea de vot prin corespondență.

În continuare, cea mai mare prezență la vot este în Italia (41.000), urmată de Marea Britanie (38.300), Germania (35.600), Spania (29.200) și Republica Moldova (14.800).

Prezența la vot în timp real, în diaspora, poate fi consultată mai jos.

23-11-2019 15:19

200.000 de persoane au votat până la ora 15:00

200.000 de persoane au votat până la ora 15:00

Numărul românilor care au votat în diaspora, până sâmbătă, la ora 15.00, a ajuns la 200.000. Acestora li se adaugă 17.503 persoane care și-au exprimat opțiunea de vot prin corespondență.

În continuare, cea mai mare prezență la vot este în Italia (36.500) și Marea Britanie (34.400).

Prezența la vot este ridicată și în Germania (32.200), Spania (27.200) și Republica Moldova (13.900).

Prezența la vot în timp real poate fi consultată mai jos.

Cum se desfășoară votul în Marea Britanie

Cum se desfășoară votul în Marea Britanie

Prezența la vot în diaspora, ora 14:00

Peste 170.000 de persoane au votat până la ora 14:00


170.635 de români au votat în cele 838 de secții din diaspora deschise pentru turul doi al alegerilor prezidențiale.

Acestora li se adaugă 17.503 persoane care și-au exprimat opțiunea de vot prin corespondență.

În continuare, cea mai mare prezență la vot este în Italia (30.779) și Marea Britanie (28.043).

Prezența la vot este ridicată și în Germania (26.092), Spania (23.049) și Republica Moldova (12.356).

Secțiile de vot s-au închis și în Japonia, unde au votat în primele două zile 123 de români și în Coreea de Sud, unde au votat 45 de persoane. În Australia mai este deschisă doar secția din orașul Perth, care urmează să se închidă peste o oră. Până acum, în Australia au votat 593 de persoane.

Momentan, nicio persoană nu a votat în Iran și Coreea de Nord. În Coreea de Nord, a doua zi de vot s-a încheiat.

Prezența la vot în timp real poate fi consultată mai jos.

Cum se desfășoară votul în China

Cum se desfășoară votul în China. 174 de persoane au votat în cele trei secții deschise

Militarii români aflați în Portugalia pentru un exercițiu multinațional au votat

Militarii români aflați în Portugalia pentru un exercițiu multinațional au votat

Prezența la vot în timp real

Prezența la vot în diaspora, ora 13:00

Peste 145.000 de români au votat până la ora 13:00


147.763 de persoane au votat în diaspora până la ora 13:00, în primele două zile ale scrutinului prezidențial.

Cea mai mare prezență la vot este în acest moment în Italia, unde au votat 27.420 de persoane în cele 142 de secții deschise.

În Marea Britanie au votat 24.444 de români, în Germania 21.771, iar în Spania 19.589.

Pe următorul loc se situează Republica Moldova, unde 11.220 de români s-au prezentat la urne.

Cum se desfășoară votul în Germania

Cum se desfășoară votul în Germania

Cum se desfășoară votul în Franța

Cum se desfășoară votul în Franța

Ghiță Mureșan a votat în Statele Unite

Ghiță Mureșan a votat în Statele Unite

Prezența la vot în diaspora, ora 12:00

Peste 125.000 de români au votat până la ora 12:00


128.722 de persoane au votat în diaspora până la ora 12:00, în primele două zile de alegeri prezidențiale.

Acestora li se adaugă 17.503 români care au decis să voteze prin corespondență.

Pe primul loc în ceea ce privește prezența la urne se află din nou Italia, unde 24.048 de persoane au votat până în acest moment.

Următoarea poziție este ocupată de Marea Britanie, unde 22.037 de persoane au votat.

În primul tur, în jurul orei 12:00 abia se depășise pragul de 100.000 de persoane prezente la urne.

În Uniunea Europeană, o prezență la vot ridicată se înregistrează și în Germania (18.479) și Spania (16.736).

În Republica Moldova au votat puțin peste 10.000 de persoane.

Prezența la vot în diaspora la ora 11:00

Peste 110.000 persoane au votat până la ora 11:00


114.939 de români s-au prezentat la urne în diaspora până sâmbătă la ora 11:00, în al doilea tur al alegerilor prezidențiale.

La fel ca în primul tur, comunitățile de români din Marea Britanie și Italia sunt cele mai active.

În Marea Britanie au votat până acum 20.705 români, iar în Italia 20.679. 

De asemenea, prezența la vot este ridicată și în Germania (16.059) și Spania (14.599).

A doua zi de vot s-a încheiat deja în Noua Zeelandă, unde au votat până acum 89 de români. Urnele se vor închide în curând și în Australia.

Prezenţa la vot a românilor din diaspora la alegerile prezidenţiale (1992-2014)

Prezenţa la vot a românilor din diaspora la alegerile prezidenţiale (1992-2014)


Participarea românilor din străinătate la alegerile prezidenţiale după 1989 arată o prezenţă mai slabă înainte de 2009 şi un trend de creştere începând cu scrutinul din acest an. 

De asemenea, se observă că în intervalul 1992-2004 nu există diferenţe mari de participare între turul unu şi turul doi. La scrutinele din 2009 şi 2014 însă, prezenţa diasporei la turul al doilea s-a dublat faţă de primul tur.

Prezidenţiale 1992

  • Prezenţă primul tur: 43.882
  • Prezenţă turul al doilea: 46.106
  • Secţii de vot în străinătate: 121

Prezidenţiale 1996

  • Prezenţă primul tur: 72.358
  • Prezenţă turul al doilea: 84.957
  • Secţii de vot în străinătate: 176

Prezidenţiale 2000

  • Prezenţă primul tur: 33.169
  • Prezenţă turul al doilea: 16.331
  • Secţii de vot în străinătate: 152

Prezidenţiale 2004

  • Prezenţă primul tur: 40.869
  • Prezenţă turul al doilea: 40.149
  • Secţii de vot în străinătate: 153

Prezidenţiale 2009

  • Prezenţă primul tur: 95.068
  • Prezenţă turul al doilea: 147.754
  • Secţii de vot în străinătate: 294

Prezidenţiale 2014

  • Prezenţă primul tur: 161.262
  • Prezenţă turul al doilea: 379.116
  • Secţii de vot în străinătate: 294 

100.000 de persoane au votat în diaspora

Peste 100.000 de persoane au votat în diaspora


Pragul de 100.000 de alegători în turul al doilea al scrutinului prezidențial a fost atins la puțin timp după ora 9:00.

Astfel, a fost depășit recordul înregistrat în primul tur, când pragul de 100.000 de voturi a fost atins în jurul orei 11:30.

Prezența la vot în primul tur a depășit-o cu mult pe cea de la alegerile prezidențiale din 2014, când au votat doar puțin peste 160.000 de persoane.

În anul 2014, în turul doi, prezența la vot a fost de peste două ori mai mare ca în primul tur,  379.116 de români fiind prezenți la urne. Alegerile din 2014 au fost de asemenea îngreunate de cozile formate la secțiile de votare.

Prezența la vot în diaspora la ora 9:00

Peste 98.000 de persoane au votat până la ora 9:00


98.660 de români au votat în diaspora, în turul doi al alegerilor prezidențiale, până sâmbătă la ora 9:00.

În primul tur, doar 80.000 de persoane votaseră până la această oră în cele 838 de secții de votare din diaspora.

Cea mai ridicată prezență la vot este în acest moment în Marea Britanie, unde au votat 19.155 de români și Italia, unde 17.422 de persoane s-au prezentat la urne.

O prezență la vot ridicată este și în Germania, unde au votat 14.000 de persoane, și în Spania, unde până la ora 9:00 au votat 13.063 de români.

Prezența la vot a crescut și în partea de vest a globului. În Statele Unite au votat 1.669 de persoane, iar în Canada 1.086.

În Coreea de Nord, Iran și Turkmenistan nu a votat niciun român în primele două zile de scrutin.

Secţie de votare din Italia, evacuată din cauza unui cod roşu de inundaţii

Secţie de votare din Italia, evacuată din cauza unui cod roşu de inundaţii


Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat că o secţie de votare din Italia a fost evacuată din cauza unui cod roşu de inundaţii, dar procesul electoral nu a fost afectat, conform News.ro.

„În cazul secţiei de votare nr. 427 din Savona, Italia, ca urmare a unei situaţii de forţă majoră (cod roşu de inundaţii) survenită în cursul serii, autorităţile locale au notificat Consulatul General al României la Torino, solicitând evacuarea clădirii în care se află secţia de votare în cauză”, a transmis MAE.

Ministerul face precizarea că procesul de vot aferent primei zile nu a fost afectat în niciun fel la această secţie.

„În vederea asigurării desfăşurării în condiţii optime a procesului de vot pentru zilele de sâmbătă şi duminică, Consulatul General al României la Torino a întreprins demersuri în regim de urgenţă şi a identificat o nouă locaţie în aceeaşi localitate, schimbarea locaţiei urmând a face obiectul aprobării de către Autoritatea Electorală Permanentă. Noua locaţie identificată pentru secţia de vot menţionată este: Palazzo Comunale, Piazza Sisto IV, Savona”, a mai precizat MAE.

Cum se desfășoară votul în diaspora

Cum se desfășoară votul în diaspora


În străinătate, urnele vor fi deschise și sâmbătă și duminică până la ora locală 21:00, cu posibilitatea prelungirii programului, dacă vor fi oameni la coadă.

Oana Goudali, româncă din Finlanda: „Greva de la poșta din Finlanda se pare că o să-i afecteze prin faptul că încă nu se știe exact când vor ajunge plicurile cu voturile lor."

În prima zi, la secțiile de votare atmosfera a fost foarte relaxată. La Madrid, chiar dacă a fost frig și a plouat neîntrerupt, românii s-au prezentat la urne cu speranțe pentru un viitor mai bun, înapoi în țară.

Anca Nițulescu, româncă din Spania: „Am votat, mi se pare important să votăm pentru că președintele până la urmă implică și o anumită direcție în care se orientează România”.

Român din Madrid: „Pentru viitorul nostru. Ce-i mai important, nu viitorul?”

Român din Paris: „Noi românii de aici de lângă Paris, noi ăștia, va invităm la vot pe toți românii pentru o românie mai bună”.

Român din Paris: „Pentru cine este în țară, pentru noi că vrem să ne întoarcem în țară să trăim decent... și fără hoție!”

Votul s-a desfășurat fără incidente peste tot în lume.

Ioana Petricean, Belgia: „Am venit, am votat, a fost foarte ușor, foarte rapid.”

George Mihali, Franța: „Am reușit să votez în al doilea tur în maxim 20 de secunde, organizarea a fost excepțională iar prezența românilor a fost destul de consistentă.”

Oana Maria Botas, Spania: „A fost foarte rapid, într-un minut am votat, n-am stat deloc la coadă, n-au fost oameni, nu aveți niciun motiv să nu veniți la vot."

Dacă ritmul de votare se menține constant, sunt șanse mari ca românii din diaspora să doboare recordul de prezență din primul tur de scrutin când au votat aproape 675.000. În prima zi a primului tur, s-au prezentat la urne peste 100.000 de oameni.

Mai multe detalii, în videoul de mai jos.

Prezența la vot în diaspora, ora 7:00

Peste 95.000 de persoane au votat până la ora 7:00


96.109 români s-au prezentat la urne până la ora 7:00, în a doua zi a scrutinului prezidențial. Acestora li se adaugă 17.503 persoane care au votat prin corespondență înainte de începerea turului doi.

Cea mai mare prezență la vot este acum în Marea Britanie, unde au votat 19.105 români, urmată de Italia, unde 16.949 persoane s-au prezentat la urne.

A doua zi de scrutin în secțiile de vot din partea estică a globului a început în noaptea de vineri spre sâmbătă. 

În Noua Zeelandă, 83 de persoane au mers la urne, în Australia 428 și în Japonia 73.

Prezența la vot este mai ridicată decât în primul tur al alegerilor din acest an.

Cum s-a desfășurat prima zi de vot în diaspora

Cum s-a desfășurat prima zi de vot în diaspora


Românii au votat în număr mare în prima zi a scrutinului din diaspora, până la ora 22:30 fiind prezenți la urne peste 90.000 de români.

Prezența la vot a fost mult mai ridicată decât în primul tur, când în prima zi au votat 75.723 de persoane.

Acestora li se adaugă aproximativ 17.503 români care au votat prin corespondență.

Nu au fost înregistrate incidente și nici cozi. De asemenea, timpii de așteptare au fost mici.

Cea mai bună prezență la vot a fost înregistrată vineri în Marea Britanie (18.193), Italia (17.104), Germania (13.972) și Spania (13. 102).

La câteva ore de la deschiderea urnelor de vot, românii aflați în Statele Unite și Canada s-au mobilizat și au început să voteze. Până la ora 22:30 în SUA au votat 670 de români, iar în Canada 486.

În partea de est a globului, unde s-au deschis primele secții de votare în noaptea de joi spre vineri, interesul românilor a fost de asemenea mai mare comparativ cu primul tur.

De pildă, în Australia au votat 189 de români din cei peste 18.000 înscriși pe liste iar în Nouă Zeelandă 36, din puțin peste 1000.

Nicio persoană nu a votat momentan în Coreea de Nord, Iran și Turkmenistan.

MAE: Șapte secţii de vot din diaspora au adresele modificate

MAE: Șapte secţii de vot din diaspora au adresele modificate


Iulian Ivan, reprezentantul cu însărcinări speciale pentru procese electorale, a atras atenţia că în cazul câtorva secţii adresele pentru turul al doilea sunt diferite faţă de primul tur.

Astfel, există trei secţii pentru care s-a stabilit o locaţie diferită încă de la momentul adoptări Hotărârii AEP nr. 38/2019. Este vorba despre:

  • Secţia 153 - Monaco
  • Secţia 256 - Patras (Grecia)
  • Secţia 396 - Sesto San Giovanni (Italia)

Totodată, în urma finalizării primului tur de scrutin, ca urmare a unor situaţii obiective, MAE a solicitat AEP modificarea adreselor pentru alte patru secţii de votare. Este vorba despre:

  • Secţia de votare 178 - Leipzig care va fi relocată la Administraţia Primăriei Leipzig, Burgplatz 1;
  • Secţia 734 (Madridejos - Spania) va fi relocată la CEIP Santa Ana - Salon de Actos, Calle Ruisenor, nr. 1.
  • Secția 578 din Plymouth va fi relocată la Londra/Edgware, la adresa The Hive London, Camprose Avenue, HA8 6AG.
  • Secţia 294 Ladispoli îşi va muta adresa la Via Aldo Moro 52/1.

Ivan a precizat că pentru opt secţii de votare situate în zone îndepărtate (Angola, Canada, Cuba, Irak, Iran, Siria şi Venezuela) va fi permisă posibilitatea tipăririi buletinelor de vot pe plan local, având în vedere că există riscul ca materialele trimise din ţară să nu ajungă în timp util.

Rezultatele finale ale primului tur de alegeri

Rezultatele finale ale primului tur de alegeri


Preşedintele Klaus Iohannis a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale, cu 37,82%, fiind urmat de candidatul PSD, Viorica Dăncilă, cu 22,26%, şi candidatul Alianţei USR PLUS, Dan Barna, cu 15,02%, după centralizarea rezultatelor din toate secţiile de votare, conform BEC.

  • Klaus Iohannis - 3.485.292 voturi (37,82%)
  • Viorica Dăncilă - 2.051.725 voturi (22,26%)
  • Dan Barna - 1.384.450 voturi (15,02%)

Conform voturilor exprimate doar în diaspora, clasamentul a arătat diferit:

  • Klaus Iohannis - 352.103 voturi
  • Dan Barna - 188.177 voturi
  • Theodor Paleologu - 43.029 voturi
  • Viorica Dăncilă - 17.968 voturi

Prezența la vot în primul tur al alegerilor

Prezența la vot în primul tur al alegerilor


În primul tur al alegerilor prezidențiale au votat peste 675.000 de români în diaspora, dintre care 25.189 prin corespondență.

În a doua zi a primului tur, prezența la vot din diaspora a depășit-o pe cea de la alegerile prezidențiale din anul 2014, când doar puțin peste 160.000 de români au reușit să voteze.

Cea mai mare prezenţă la vot în diaspora s-a înregistrat în Italia (aproape 130.000 de alegători) şi Marea Britanie (peste 119.000), conform platformei online a Biroului Electoral Central. Prezenţă ridicată s-a înregistrat şi în Spania şi Germania.

În Statele Unite s-au prezentat la urne 10.722 de români, iar în Canada 3.943.

Cea mai mică prezență la vot s-a înregistrat în Coreea de Nord, unde au votat doar șapte persoane.

Cea mai mică pondere din totalul de persoane care au votat în diaspora în turul doi o reprezintă tinerii cu vârste cuprinse între 18-24 de ani și bătrânii de peste 65 de ani.

De asemenea, în primul tur organizat în diaspora nu au fost înregistrate cozi mari sau incidente.

Programul secţiilor de votare din diaspora

Programul secţiilor de votare din diaspora


  • Vineri, 22 noiembrie - între ora locală 12,00 şi ora locală 21,00
  • Sâmbătă, 23 noiembrie - între ora locală 7,00 şi ora locală 21,00
  • Duminică, 24 noiembrie - între ora locală 7,00 şi ora locală 21,00.

Alegătorii care la ora 21.00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând, în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot, pot să îşi exercite dreptul de vot până cel mult la ora locală 23.59, precizează MAE.

Secțiile de votare deschise în străinătate

Secțiile de votare deschise în străinătate


Ministerul Afacerilor Externe organizează 838 de secții de votare în străinătate la alegerile prezidențiale 2019.

La alegerile europarlamentare din 2019 numărul secţiilor din străinătate a fost de 441, în numeroase țări înregistrându-se aglomeraţie la secţiile de vot.

În țările din spațiul Uniunii Europene vor fi organizate 639 de secții de votare.

  • Votul în Uniunea Europeană

Cele mai multe secții de votare pentru români au fost amplasate în Spania (143) și Italia (142).

Românii din capitala Spaniei, Madrid, vor putea vota în nouă secții amenajate pentru scrutinul prezidențial, în cadrul Ambasadei, Consulatului și Institutului Cultural Român. În restul orașelor, secțiile de vot au fost amplasate în școli, centre culturale sau hoteluri.

În Italia, cinci secții de votare au fost amplasate în Roma și Torino, trei în Milano și două în Padova, Bari, Catania și Verona. În alte 121 de orașe în care trăiesc români va fi amplasată o singură secție de votare.

În Germania, AEP a anunțat că vor fi amplasate 79 de secții de vot, dintre care câte șase în München și în Nürnberg, patru în Stuttgart, trei în Berlin și câte două în Bonn, în Ulm, în Karlsruhe și în Offenbach am Main.

Românii din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord vor putea vota în 72 de secții, dintre care 18 sunt în Londra și două în Luton, Bristol, Swindon, Plymouth, Manchester, Leeds, Northampton, Birmingham, Coventry, Edinburgh și Glasgow.

În Franța vor exista 50 de secții de votare pentru români, cinci dintre acestea fiind în Paris și trei în Marsilia.

Românii din Republica Moldova vor putea vota în 37 de secții, dintre care 12 vor fi în Chișinău.

  • Votul în SUA și Canada

Românii din Statele Unite vor putea vota în cadrul a 38 de secții amplasate pe teritoriul țării. Trei secții vor fi amplasate în Chicago, două în New York și una în cadrul Ambasadei României de la Washington.

În Canada vor fi amplasate 11 secții de votare, dintre care două în Toronto și Montreal și una la Ambasada României din Ottawa.

De asemenea, în America de Sud vor fi amplasate secții de votare în șapte țări: Columbia, Venezuela, Peru, Brazilia, Chile, Argentina și Uruguay.

Secțiile de votare anunțate de AEP vor fi amplasate în ambasade, consulate, școli, hoteluri, centre culturale și de business, teatre sau camere de comerț. De asemenea, românii din Afganistan vor putea vota în cadrul bazei militare NATO din Kabul.

Va fi organizată, în premieră, o secție de votare și în Mali, pentru a permite militarilor români care participă la misiunile din cadrul operațiunii Multidimensionale Integrate a ONU de Stabilizare în Republica Mali să își exercite dreptul de vot.

Harta tuturor secțiilor de votare din străinătate poate fi consultată aici.

Tot ce trebuie să știi despre votul în străinătate

Tot ce trebuie să știi despre votul în străinătate


  • Cine poate vota în străinătate?

Cetățenii români pot vota în una din secțiile amplasate în străinătate indiferent dacă sunt rezidenți, domiciliați sau turiști,

  • Cu ce acte de identitate puteți vota?

Cetățenii români pot vota cu cartea de identitate, pașaportul (diplomativ, de serviciu, simplu) sau cu carnetul de serviciu militar.

  • Unde votați dacă nu v-ați înregistrat pe portalul www.votstrainatate.ro?

Puteți vota la orice secţie de votare, fiind înscrişi în listele electorale suplimentare.

  • Doar 80.000 de români din străinătate s-au înregistrat ca să voteze

Potrivit Autorității Electorale Permanente, aproape 80.000 de români din diaspora s-au înregistrat pentru a-și exprima votul la alegerile prezidențiale 2019, care se desfășoară în două scrutinuri: primul a avut loc în data de 10 noiembrie, iar al doilea pe 24 noiembrie.

Dintre cei aproximativ 80.000 români înscriși, 38.944 de români s-au înregistrat pentru a vota la secţiile din străinătate, în timp ce 41.003 au optat pentru votul prin corespondenţă.

  • Votul prin corespondență

La alegerile prezidențiale 2019, poate vota prin corespondență orice cetățean român cu drept de vot care are domiciliul sau reședința legal stabilite în străinătate și care s-a înscris în Registrul electoral cu opțiunea pentru votul prin corespondență.

Alegătorii care s-au înscris pentru a vota prin corespondență pe site-ul www.votstrainatate.ro au primit prin intermediul companiei naționale Poșta Română documentele necesare exercitării dreptului de vot prin corespondență.

Alegătorii din străinătate au fost informați prin SMS și/sau prin e-mail cu privire la statusul plicului exterior expediat și cu privire la înregistrarea acestuia la biroul electoral competent sau la misiunea diplomatică și cu privire la înregistrarea acestuia la biroul electoral competent.

Pe site-ul mae.ro, există un ghid al alegătorului prin corespondență, care poate fi consultat aici.

Românii care au optat pentru votul prin corespondență trebuie să expedieze plicurile sigilate cu voturile prin corespondență astfel încât acestea să sosească la birourile electorale pentru votul prin corespondență până data de 7 noiembrie 2019, ora 24:00 (pentru TURUL 1), respectiv 21 noiembrie 2019, ora 24:00 (pentru TURUL 2).

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
Alegeri prezidențiale 2019 turul 2. Cine poate solicita urna mobilă
Alegeri prezidențiale 2019 turul 2. Cine poate solicita urna mobilă

Alegeri prezidentiale 2019 turul 2. Autoritatea Electorală Permanentă a făcut precizări despre cei care pot vor la urna mobilă la votul din 24 noiembrie.

Alegeri prezidențiale 2019, turul 2. Care este procedura de votare
Alegeri prezidențiale 2019, turul 2. Care este procedura de votare

Ajunși în secțiile de votare, alegătorii trebuie să își prezinte actele de identitate operatorilor de calculator, care preiau şi introduc datele în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV).

Alegeri Prezidențiale 2019, vot diaspora, turul 2. Peste 90.000 de români au votat în prima zi
Alegeri Prezidențiale 2019, vot diaspora, turul 2. Peste 90.000 de români au votat în prima zi

Alegeri prezidențiale 2019, turul 2. Diaspora a început deja să voteze în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.  Procesul electoral se va desfăşura şi sâmbătă şi duminică, între orele 7:00 şi 21:00.

Alegeri prezidențiale 2019 turul 2. Cine poate solicita urna mobilă
Alegeri prezidențiale 2019 turul 2. Cine poate solicita urna mobilă

Alegeri prezidentiale 2019 turul 2. Autoritatea Electorală Permanentă a făcut precizări despre cei care pot vor la urna mobilă la votul din 24 noiembrie.

Alegeri prezidențiale 2019, turul 2. Care este procedura de votare
Alegeri prezidențiale 2019, turul 2. Care este procedura de votare

Ajunși în secțiile de votare, alegătorii trebuie să își prezinte actele de identitate operatorilor de calculator, care preiau şi introduc datele în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV).

Alegeri Prezidențiale 2019, vot diaspora, turul 2. Peste 90.000 de români au votat în prima zi
Alegeri Prezidențiale 2019, vot diaspora, turul 2. Peste 90.000 de români au votat în prima zi

Alegeri prezidențiale 2019, turul 2. Diaspora a început deja să voteze în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.  Procesul electoral se va desfăşura şi sâmbătă şi duminică, între orele 7:00 şi 21:00.

Recomandări
Ciolacu rămâne premier, suspans în desemnarea prezidențiabilului. UDMR preia cele mai grele ministere, de care PSD și PNL fug
Ciolacu rămâne premier, suspans în desemnarea prezidențiabilului. UDMR preia cele mai grele ministere, de care PSD și PNL fug

Discuțiile aprinse din jurul coaliției de guvernare sunt aproape de sfârșit. Liderii pro-europeni au fost duminică la consultări cu președintele Klaus Iohannis, care a amânat să anunțe propunerea de premier.  

Mall-urile și piețele, invadate de români cu febra Crăciunului: ”Am încheiat astăzi. 1.000 de lei, cam așa”. ”Trăim bine!”
Mall-urile și piețele, invadate de români cu febra Crăciunului: ”Am încheiat astăzi. 1.000 de lei, cam așa”. ”Trăim bine!”

“Doar iau ceva repede din magazin și gata”. Asta și-au spus încrezători majoritatea românilor, în ultimul weekend dinaintea Crăciunului. Apoi s-au trezit la capătul numeroaselor cozi, formate de alți optimiști ca ei.  

Lista finală a miniștrilor PSD, PNL și UDMR. Surprizele care apar pentru prima dată într-un guvern
Lista finală a miniștrilor PSD, PNL și UDMR. Surprizele care apar pentru prima dată într-un guvern

Partidele pro-europene care negociază pentru formarea Guvernului au ajuns, duminică seară, la un acord, atât asupra împărţirii ministerelor, cât şi asupra celor care vor prelua portofoliile.