Românii care au preferat pârtia în locul votului. „Votarea să aştepte că şi noi aşteptăm destul”

×
Publicitate

Peste jumătate dintre românii cu drept de vot nu sunt interesați de alegeri, arată datele furnizate până la această oră de Biroul Electoral Central.

Unii se declară dezamăgiți de clasa politică, dar ezită atunci când trebuie să explice de ce nu fac nimic ca să schimbe situația. Pentru o parte dintre acești oameni, duminică a fost o zi de weekend obișnuită și unii chiar au profitat că șoselele au fost mai libere ca de obicei și au dat o fugă până la munte.

Pe unii români, ziua votului i-a găsit în Poiana Brașov. Nu a nins așa cum au sperat turiștii, dar a fost soare. Întrebați de ce nu sunt la urne, unii au declarat că au amânat pentru mai târziu, deși locuiesc la mare depărtare.

Reporter: „De unde sunteți?”

Bărbat: „De la Vaslui.”

Reporter: „Și ajungeți până după-amiază, la Vaslui, că să votați?”

Bărbat: „Mergem aici, nu? Sunt secții de votare în Brașov. Avem voie să votăm, nu?”

Reporter: „Nu. Doar în județul dumneavoastră.”

Bărbat: „Eh. nu mai mergem."

Reporter: „La vot mai ajungeți?”

Bărbat: „Să vedem.”

Reporter: „Nu sunteți decis.”

Bărbat: „Da, nu cred.”

Reporter: „E mai importantă distracția decât votul?”

Bărbat: „Păi cam da, că timpul e limitat și să ne distrăm."

În Poiana Brașov, zăpada este puțină, așa că amatorii de săniuș s-au înghesuit toți pe un dâmb.

Miruna și Rareș au venit la munte cu bunicul.

Bărbatul promite că va ajunge mbși la secția de votare.

Bărbat: „Când ajungem acasă, votăm."

Bărbat: „Suntem perseverenți. Că e zăpadă, nu e zăpadă, încercăm să ne bucurăm.”

Reporter: „Și la vot?”

Bărbat: „Și la vot, da. O să mergem mai pe seară."

Și turiștii care au mers în Azuga au lăsat votul pe planul doi.

Turistă: „Chiar este senzațional. Vremea ține cu noi. După ce vom termina de dat câteva ture, sigur mergem la vot cu mare drag."

Reporter: „Pe la secția de vot ați trecut?”

Andrei Pintenaru, monitor de schi: „Prima dată și după aia, la pârtie. Am votat deja. Sperăm ca votul să fie unde trebuie."

La Rânca, în Gorj, s-au cazat sâmbătă seară circa două mii de de turiști.

Cu toții și-au petrecut ziua pe pârtie.

Turistă: „Munte! Votarea să aștepte, că și noi așteptăm destul."

Turist: „Acum pe pârtie și apoi mergem la votare.”

Chiar dacă ar fi vrut să voteze, angajații hotelurilor și pensiunilor nu au avut unde, pentru că în stațiune nu a fost amenajată nicio secție.

Constantin Pănescu, administrator pensiune: „Rămân zeci și sute de angajați de serviciu aici și nu pot coborî să voteze și majoritatea sunt din Gorj. Ar putea vota, dar nu au cum. Dacă era o urnă aici, în centru, ca în anii trecuți, era posbil."

Cei care au vrut să voteze au putut să o facă doar la secțiile de votare amenajate în județul de reședință.

VEZI AICI PREZENȚA LA VOT ÎN TIMP REAL

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Cum arată ultima ”bijuterie” lansată de BMW: ”Suntem mai pregătiți ca niciodată pentru viitor”
Cum arată ultima ”bijuterie” lansată de BMW: ”Suntem mai pregătiți ca niciodată pentru viitor”
Citește și...
Oficial. Biroul Electoral Central a respins toate contestaţiile şi sesizările privind alegerile parlamentare din 2024

Biroul Electoral Central a respins, sâmbătă, în şedinţă, toate contestaţiile şi sesizările privind alegerile parlamentare.

Nicuşor Dan: E un semnal foarte bun că partidele pro-europene se reunesc şi dau un mesaj către electorat

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că în acest moment un guvern de coaliţie pro-europeană are „şanse foarte mari”, pentru că „nimeni nu poate să ignore majoritatea” din Parlament.

Deputat PSD, furios că alegătorii au confundat partidul său cu PSDU: „Excrocheria secolului. Peste 20% din voturi pierdute”

Deputatul PSD Laurențiu Viorel Gîdei susține că la alegerile parlamentare din 1 decembrie a avut loc „excrocheria secolului” (sic!), după ce alegătorii ar fi confundat PSD cu PSDU pe buletinele de vot.

Recomandări
Un an la Cotroceni cu Nicușor Dan. De ce este criticat acum președintele României de unii dintre foștii săi susținători

În 26 mai 2026 se împlinește un an de când Nicușor Dan a depus jurământul ca președinte al României. Un an cu vizite diplomatice importante, numiri controversate la parchetele de justiție și o criză politică guvernamentală de amploare.

Sondaj INSCOP: 27% dintre români văd corupția drept principala problemă a țării. Salariile și pensiile, marile priorități

Românii consideră, în proporţie de 27,8%, că principala problemă a României este corupţia, conform unui sondaj INSCOP.

CSM atacă dur noua lege a salarizării și avertizează asupra unui pericol pentru justiție: „Conține soluții normative absurde”

Consiliul Superior al Magistraturii reacționează ferm după publicarea Proiectului de Lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acuzând că prevederile propuse afectează grav independența justiției.