Nicuşor Dan: E un semnal foarte bun că partidele pro-europene se reunesc şi dau un mesaj către electorat

62498682

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că în acest moment un guvern de coaliţie pro-europeană are „şanse foarte mari”, pentru că „nimeni nu poate să ignore majoritatea” din Parlament.

Potrivit edilului, e „un semnal foarte bun” că partidele care nu pun în discuţie apartenenţa la NATO şi la Uniunea Europeană se reunesc şi dau un mesaj către electorat.

„Sunt un politician care caută dialogul, şi nu scandalul, iar în momentul în care mi se va cere ceva, o să fac, pentru că este o decizie foarte importantă pe care urmează să o luăm toţi, ca societate. Nu e o alegere între două persoane, cum multă lume a spus, ci o alegere între a rămâne în Uniunea Europeană şi NATO, cu toate problemele pe care le avem, şi clasa politică, şi societatea, şi a alege un preşedinte care vrea opusul, care pune în discuţie scutul de la Deveselu, toate trăsnăile astea... E o chestiune foarte serioasă şi foarte bine că oamenii de afacere au intervenit în această discuţie, pentru că, de fapt, toate instituţiile statului trăiesc din banii pe care ei îi produc”, a declarat Nicuşor Dan la Digi24.

Întrebat despre posibilitatea ca extremiştii să se înţeleagă şi să ajungă la un guvern minoritar, Nicuşor Dan a spus că nu există niciun guvern care să nu aibă o validare în Parlament, iar această opţiune nu există.

„Atâta timp cât avem partide care au împreună peste 65% din voturile din Parlament, un guvern susţinut de 35% nu are nicio şansă să treacă. N-am urmărit discuţiile dintre ei, dar în momentul în care partidele pro-europene se înţeleg, ei n-au nicio şansă”, a spus nicuşor Dan.

Citește și
Surpriză. Ce partid are cel mai tânăr parlamentar, după alegerile din 1 decembrie. Nu este Partidul Oamenilor Tineri
Surpriză. Ce partid are cel mai tânăr parlamentar, după alegerile din 1 decembrie. Nu este Partidul Oamenilor Tineri

Primarul general al Capitaltei a adăugat că singura şansă ca un partid format din AUR, POT şi SOS să intre la guvernare este ca unul din celelalte partide pro-europene să realizeze o alianţă cu ei.

„Şi toţi s-au exprimat explicit că nu vor face asta. Şi tind să-i cred, pentru că sunt totuşi lucruri foarte serioase. Deci, în momentul de faţă, majoritatea din Parlament pare că se consolidează, în discuţie mai rămâne cine va fi preşedintele. Pentru că preşedintele are totuşi nişte atribuţii în stat”, a explicat Nicuşor Dan.

Edilul a adăugat că un preşedinte „rezonabil”, care vede că are o majoritate de 65% în Parlament şi care declară ferm că nu vrea să guverneze decât în această formulă, „nu poate să nu vadă asta şi să desemneze pe cine consideră domnia sa din rândul acestor partide”.

„Un preşedinte care baleiază, poate să facă orice. Poate să numească un prim-ministru de care ştie că nu o să strângă o majoritate şi nu o să facă un guvern şi de asta e important ca în această alegere să avem un preşedinte rezonabil. (...) Teoretic, niciun scenariu nu este exclus. Dar pentru moment, eu cred că trebuie să ne mobilizăm pentru alegerile din 8 decembrie şi să alegem un preşedinte pro-european şi pro-NATO. Rămânem cu toate problemele pe care le aveam până acum în societate, corupţia şi toate celelalte, dar măcar nu ne creăm o problemă uriaşă în plus”, a spus Nicuşor Dan.

În priviţa unor variante de premier, Nicuşor Dan a spus că deocamdată nu se poate spune, întrucât sunt „multe necunoscute” şi fieare dintre partide are lista lui de oameni pe care îi consideră potriviţi să ocupe o funcţie de decizie.

„Deci o să fie o negociere cu patru partide, o negociere foarte complicată. Dar faptul că ei s-au aşezat şi spun că vor să meargă aşa e un semnal foarte bun, Desigur negocierile şi pe poziţii, şi pe program vor fi dificile între patru partide. De exemplu, votul primarilor în două tururi. Discuţia asta o avem de cel puţin 10 ani în spaţiul public. Unii o vor, ceilalţi nu. Pe de altă parte, există semnalul pe care românii l-au dat, inclusiv votanţii lui Călin Georgescu, că lucrurile nu merg cum trebuie în societatea românească. Şi că trebuie să existe nişte reforme. Şi i-am auzit pe toţi liderii de partide că au înţeles mesajul românilor. Deci, o să vedem şi nişte reforme. (...) Desigur, persoana primului-ministru este importantă tot timpul, pentru că el este cel care ia ultima decizie. Dar, aşa cum văd eu lucrurile acum, există capacitate de negociere la fiecare din cele patru partide”, a afirmat Nicuşor Dan.

Întrebat dacă, în condiţiile în care ar ajunge preşedinte, Călin Georgescu ar puatea scoate România din NATO şi UE, Nicuşor Dan a răspuns că nu crede că poate face asta „cu un parlament care are o voinţă, cu o majoritate în Parlament care are o voinţă clară pro-europeană şi pro-NATO”.

„Însă, ca noi să ne pierdem foarte multe energii în fel de fel de lupte sterile, în care preşedintele spune una, Parlamentul spune alta, Guvernul alta, asta e posibil să facă, da, ca preşedinte”, a declarat Nicuşor Dan.

Ce spune despre Călin Georgescu

Edilul Capitalei a mai spus că nu l-a întânit personal niciodată pe Călin Georgescu, ci l-a văzut doar la televizor şi că i se pare o persoană „foarte ciudată, instabilă”.

„Acum, ca toţi românii interesaţi de ce se întâmplă ţara asta, am văzut diferite materiale cu domnia sa, în care spune că NATO e inutil şi că noi trebuie să fim prieteni cu toată lumea, că trebuie să dăm afară companiile. A spus nişte lucruri pe care apoi le-a spus exact invers. Pe de o parte, zice că este tradiţionist, pe de altă parte temele din discursul său nicidecum nu sunt creştine. Sunt un fel de animism, aşa, din cunoştinţele mele, limitate, de istoria religiilor. O persoană foarte, foarte ciudată, instabilă, aşa, la prima vedere, i-aş pune eticheta asta”, a conchis Nicuşor Dan.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Oficial. Biroul Electoral Central a respins toate contestaţiile şi sesizările privind alegerile parlamentare din 2024
Oficial. Biroul Electoral Central a respins toate contestaţiile şi sesizările privind alegerile parlamentare din 2024

Biroul Electoral Central a respins, sâmbătă, în şedinţă, toate contestaţiile şi sesizările privind alegerile parlamentare.

Deputat PSD, furios că alegătorii au confundat partidul său cu PSDU: „Excrocheria secolului. Peste 20% din voturi pierdute”
Deputat PSD, furios că alegătorii au confundat partidul său cu PSDU: „Excrocheria secolului. Peste 20% din voturi pierdute”

Deputatul PSD Laurențiu Viorel Gîdei susține că la alegerile parlamentare din 1 decembrie a avut loc „excrocheria secolului” (sic!), după ce alegătorii ar fi confundat PSD cu PSDU pe buletinele de vot.

Rezultate alegeri parlamentare 2024. PSD câştigă detaşat alegerile pentru Parlament în Buzău, fieful lui Marcel Ciolacu
Rezultate alegeri parlamentare 2024. PSD câştigă detaşat alegerile pentru Parlament în Buzău, fieful lui Marcel Ciolacu

Partidul Social Democrat este câştigătorul detaşat al alegerilor parlamentare din Buzău. 

Recomandări
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa

Donald Trump a declarat miercuri că el și secretarul general al NATO, Mark Rutte, au „stabilit cadrul unui viitor acord cu privire la Groenlanda” la câteva ore de la discursul de la Davos.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.