Alegeri parlamentare 2020. Foști cântăreți și fotbaliști, pe listele partidelor pentru scrutinul din 6 decembrie

×
Publicitate

Alegeri parlamentare 2020. Reprezentaţiile de la tribună parlamentului ar putea suna diferit în viitoarea legislatură. Pe listele partidelor apar inclusiv cântăreţi şi compozitori, care s-au remarcat în lumea artistică.

În bănci s-ar putea aşeza și câţiva fotbalişti, dar şi un luptător la categoria grea.

Eugen Gioancă, senatorul pasionat de muzică populară ales ințial din partea social democraţilor, a preluat mandatul în iunie 2019 de la Claudiu Manda. Gioancă s-a remarcat la moţiunea pentru demiterea Vioricai Dancilă.

Atunci s-a întreţinut îndelung cu premierul Ludovic Orban. Ulterior a plecat din PSD, iar acum îl regăsim pe listele PNL Dolj pentru Camera Deputaţilor.

Partidul Ecologist nu a mai intrat în parlament din 1996. La alegerile din decembrie vrea să revină şi a pus pe liste doi artişti. Sanda Ladosi ar vrea să fie senator la Mureş, fiind urmată pe liste de compozitorul Andrei Kerestely.

Şi tot la Mureş şi-a depus candidatura Marcel Pavel. Vrea să ajungă deputat tot din partea ecologiştilor.

Categoria foştilor fotbalişti cu aspiraţii politice ar putea fi bine reprezentată în viitorul legislativ. Fotbalist al generaţiei de aur, Dorinel Munteanu este propus de PMP Cluj pentru Senat.

Fost mijlocaş la Steaua şi antrenor, Adrian Neaga vrea să completeze echipa partidului ecologist la Senat.

Pentru aceste alegeri, social-democraţii au convins la Cluj un fost arbitru internaţional, pe Patriţiu Abrudan, să deschidă lista pentru Camera Deputaţilor.

Alegerile parlamentare sunt programate pe 6 decembrie.

 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62158121
PSD contestă sloganul ”O Românie fără hoție”. Motivul: "dezavantajează competitorii electorali
Câțiva lideri ai alianței USR-PLUS susțin că organizația PSD Dâmbovița a contestat în instanță sloganul de campanie folosit de USR-PLUS, ”O Românie fără hoție”.
62157952
GHID VIDEO. Cum vor vota românii din străinătate prin corespondență
Autoritatea Electorală Permanentă va transmite alegătorilor români din străinătate care au optat pentru votul prin corespondenţă la alegerile parlamentare din 6 decembrie un videoclip informativ privind tehnica votării.
62157877
Alegeri parlamentare 2020. Ce candidați PSD, PNL și Pro România sunt cu probleme penale
Condamnaţi la închisoare, politicieni incompatibili sau inculpaţi în dosare se regăsesc şi anul acesta în rândul candidaţilor pentru Parlament.