Alegeri parlamentare 2020. Începe campania electorală. Măsuri speciale impuse în pandemie
Campania electorală pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie începe vineri şi se va încheia pe 5 decembrie la ora 7.00. Campania se va fi în condiţii similare celei pentru alegerile locale, în contextul pandemiei de SARS-CoV-2.
Astfel, întrunirile şi evenimentele electorale desfăşurate în spaţiul închis se vor desfăşura cu maximum 20 de persoane, iar cele în aer liber cu maximum 50 de persoane. În cazul acţiunilor desfăşurate pe stradă, numărul persoanelor care se deplasează sau formează un grup este limitat la 6, iar pentru acţiunile din uşă în uşă la 2 persoane.
De asemenea, cei care participă la o acţiune electorală din uşă în uşă sau la una de distribuire a materialelor de propagandă electorală vor purta masca de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pe toată durata interacţiunii între acestea şi cetăţeni, menţinând distanţa fizică de minimum un metru între oricare doi oameni.
Calendarul pentru alegerile parlamentare aprobat prin hotărâre de Guvern este următorul:
„- 6 noiembrie – începerea campaniei electorale.
- 16 noiembrie - Ministerul Afacerilor Externe comunică Autorităţii Electorale Permanente propunerile misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare privind sediile secţiilor de votare din străinătate.
- 18 noiembrie – constituirea oficiilor electorale.
- 21 noiembrie – desemnarea, prin tragere la sorţi computerizată, a preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare din ţară şi a locţiitorilor acestora, precum şi a preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare din străinătate.
- 21 noiembrie - desemnarea preşedinţilor birourilor electorale pentru votul prin corespondenţă şi a locţiitorilor acestora.
- 21 noiembrie - imprimarea buletinelor de vot.
- 24 noiembrie – constituirea birourilor electorale ale secţiilor de votare;
- 3 decembrie, ora 24.00 - depunerea sau livrarea plicurilor exterioare conţinând documentele de vot prin corespondenţă la sediile birourilor electorale pentru votul prin corespondenţă.
- 5 decembrie, ora 7.00 - încheierea campaniei electorale.
- 5 decembrie, ora 7.00 - Începerea votării în străinătate.
- 5 decembrie, ora 21.00 - Încheierea votării în străinătate.
- 5 decembrie, între orele 21.00 - 23.59 - Continuarea votării în străinătate pentru alegătorii aflaţi la ora 21.00 la sediul secţiei de votare, precum şi pentru cei care la ora 21.00 se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot.
- 6 decembrie, ora 7.00 - începerea votării.
- 6 decembrie, ora 21.00 - încheierea votării.
- 6 decembrie, între orele 21.00 - 23.59 - Continuarea votării în ţară şi străinătate pentru alegătorii aflaţi la ora 21.00 la sediul secţiei de votare, precum şi pentru cei care la ora 21.00 se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot”.
Reguli sanitare pentru campania electorală
Ministerul Sănătăţii a emis pe 2 noiembrie un ordin privind stabilirea unor măsuri de sănătate publică necesar a fi respectate pentru desfăşurarea în siguranţă a evenimentelor/întrunirilor/acţiunilor aferente campaniei electorale pentru Senat şi Camera Deputaţilor din acest an. Documentul trasează o serie de măsuri care au scopul de a limita răspândirea COVID-19 în timpul campaniei.
Astfel prevederile sunt:
„1. menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţii la evenimente/întruniri/acţiuni, inclusiv cele desfăşurate pe stradă sau din uşă în uşă;
2. asigurarea condiţiilor necesare spălării sau dezinfecţiei regulate a mâinilor la locul de desfăşurare a evenimentelor/întrunirilor/acţiunilor (preferabil portului mănuşilor); în cazul în care participanţii la activităţile electorale utilizează mănuşile, acestea vor fi schimbate frecvent evitându-se atingerea feţei cu mănuşile;
3. asigurarea curăţeniei şi dezinfecţia riguroasă a încăperilor, inclusiv a toaletelor;
4. purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pe toata perioada desfăşurării evenimentelor/întrunirilor/acţiunilor aferente campaniei electorale;
5. afişarea, în locuri vizibile, a regulilor de acces şi de protecţie individuală privind purtarea măştii de protecţie, spălarea/dezinfecţia mâinilor, distanţarea fizică.
Evenimente de campanie care presupun prezenţa fizică a participanţilor
Având în vedere riscul reprezentat de transmiterea virusului SARS-CoV-2 între persoane prin intermediul picăturilor de secreţii respiratorii, în scopul reducerii/evitării aglomeraţiei şi a contactelor interumane, se impune respectarea unor măsuri în cazul organizării de evenimente/întruniri/acţiuni care presupun prezenţa fizică a participanţilor, după cum urmează:
Limitarea numărului de persoane:
a) în cazul evenimentelor/întrunirilor desfăşurate în spaţiu închis, limitarea numărului participanţilor la maximum 20;
b) în cazul evenimentelor/întrunirilor desfăşurate în aer liber, limitarea numărului participanţilor la maximum 50;
c) în cazul acţiunilor desfăşurate pe stradă, limitarea numărului persoanelor care se deplasează în grup sau formează un grup la maximum 6;
d) în cazul acţiunilor din uşă în uşă, limitarea numărului persoanelor care compun echipele la maximum 2.
II.2. Organizatorii evenimentelor/întrunirilor/acţiunilor au obligaţia de a asigura şi de a respecta următoarele măsuri şi reguli:
a) purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii la evenimente/întruniri;
b) afişarea, în locuri vizibile, a unor afişe şi/sau indicatoare privind regulile de acces în perimetrul/incinta/spaţiile în care se desfăşoară evenimentele/întrunirile, precum şi regulile de protecţie individuală privind purtarea măştii de protecţie, spălarea/dezinfecţia mâinilor, distanţarea fizică;
c) efectuarea triajului observaţional şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care intră/sosesc în spaţiul în care se desfăşoară evenimentele/întrunirile;
d) interzicerea accesului persoanelor care prezintă semne vizibile de infecţie respiratorie la evenimente/întruniri;
e) asigurarea unor fluxuri de intrare/ieşire separate, unice, ce vor facilita menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţi;
f) limitarea duratei evenimentelor/întrunirilor desfăşurate în spaţiu închis la maximum 2 ore;
g) asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană, în cazul evenimentelor/întrunirilor/acţiunilor desfăşurate în aer liber;
h) distribuirea materialelor de propagandă electorală se va face la standuri de autoservire;
i) asigurarea de recipiente de colectare/coşuri de gunoi cu capac, dedicate exclusiv aruncării măştilor de protecţie şi, eventual, a mănuşilor, în funcţie de numărul de participanţi estimat;
Organizatorii evenimentelor/întrunirilor/acţiunilor au obligaţia de a asigura şi de a respecta următoarele măsuri şi reguli:
a) purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii la evenimente/întruniri;
b) afişarea, în locuri vizibile, a unor afişe şi/sau indicatoare privind regulile de acces în perimetrul/incinta/spaţiile în care se desfăşoară evenimentele/întrunirile, precum şi regulile de protecţie individuală privind purtarea măştii de protecţie, spălarea/dezinfecţia mâinilor, distanţarea fizică;
c) efectuarea triajului observaţional şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care intră/sosesc în spaţiul în care se desfăşoară evenimentele/întrunirile;
d) interzicerea accesului persoanelor care prezintă semne vizibile de infecţie respiratorie la evenimente/întruniri;
e) asigurarea unor fluxuri de intrare/ieşire separate, unice, ce vor facilita menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţi;
f) limitarea duratei evenimentelor/întrunirilor desfăşurate în spaţiu închis la maximum 2 ore;
g) asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană, în cazul evenimentelor/întrunirilor/acţiunilor desfăşurate în aer liber;
h) distribuirea materialelor de propagandă electorală se va face la standuri de autoservire;
i) asigurarea de recipiente de colectare/coşuri de gunoi cu capac, dedicate exclusiv aruncării măştilor de protecţie şi, eventual, a mănuşilor, în funcţie de numărul de participanţi estimat;
În acest context se recomandă evitarea acestor acţiuni şi transmiterea materialelor de propagandă electorală online.
Măsuri specifice:
1. persoanele care participă la o acţiune electorală din uşă în uşă sau la o acţiune de distribuire a materialelor de propagandă electorală vor purta masca de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pe toată durata interacţiunii între acestea şi cetăţeni, menţinând distanţa fizică de minimum 1 metru între oricare două persoane; de asemenea, vor evita orice interacţiune apropiată cu persoanele care prezintă semne şi/sau simptome de boli respiratorii;
2. în situaţia în care persoanele care participă la o acţiune electorală din uşă în uşă sau la o acţiune de distribuire a materialelor de propagandă electorală prezintă semne şi/sau simptome de boli respiratorii, acestea nu vor participa la acţiunile în cauză şi se vor adresa medicului de familie pentru consult;
3. persoanele care participă la o acţiune electorală din uşă în uşă sau la o acţiune de distribuire a materialelor de propagandă electorală îşi vor dezinfecta mâinile înainte de începerea acţiunii;
4. se recomandă ca persoanele care participă la o acţiune electorală din uşă în uşă să nu pătrundă în interiorul locuinţelor;
5. materialele de propagandă electorală (broşuri, pliante etc.) vor fi oferite prin plasarea pe clanţa uşii şi/sau în cutia poştală etc.;
6. în situaţia în care se impune instruirea persoanelor care vor participa la o acţiune electorală din uşă în uşă sau la o acţiune de distribuire a materialelor de propagandă electorală, aceasta se va face pe cât posibil la distanţă, online sau telefonic. În cazul în care instruirea se va face în spaţii închise sau în aer liber, se vor aplica regulile specifice, stabilite potrivit legislaţiei în vigoare”.