Ziua Armatei, sărbătorită fără ministru, după demisia lui Vasile Dîncu. Mesajul președintelui Iohannis

×
Publicitate

Armata României și-a sărbătorit marți pentru prima dată Ziua, fără să aibă în frunte un ministru plin. La ceremoniile de la Mormântul Ostașului necunoscut din Capitală a fost prezentă întreaga conducere a Forțelor Terestre, Aeriene și Navale.

Iar șeful statului a confirmat că bugetul pentru apărare va crește anul viitor, de la 2 la 2,5 procente din Produsul Intern Brut. Aliații ne-au asigurat că vor apăra și întări flancul de sud-est al NATO. De altfel, de la începutul războiului trupele aliate s-au înmulțit considerabil pe teritoriul României. 

În prezența șefilor tuturor armelor din Ministerul Apărării, condus interimar de premierul Nicolae Ciucă, dar și a atașaților militari acreditați la București, președintele României a reamintit că România va face un pas important în finanțarea Armatei. Bugetul alocat Apărării va fi majorat în 2023 la 2,5 la sută din PIB.

Klaus Iohannis: „Este vital să investim în propriile noastre forțe de apărare pentru că, din păcate, vedem că există încă state tributare unei mentalități depășite, care folosesc forța armată pentru a amenința suveranitatea unei țări independente, sfidând întregul sistem internațional bazat pe reguli. Răspunsul nostru - al țărilor NATO și al partenerilor noștri - trebuie să fie unul decisiv și hotărât, menit să contribuie la descurajarea acțiunilor oricărui potențial adversar.”

Despre descurajare vorbesc și aliații prezenți într-un număr fără precedent în România. Forțele militare dislocate la noi numără în acest moment în jur de 5500 de militari aliați.

Cel mai nou Grup de Luptă al NATO, coordonat la Cincu de Franța, în calitate de națiune cadru, ar urma să devină operațional în mai puțin de două luni.

General Maior Iulian Berdilă, șeful Statului Major al Forțelor Terestre: „Vom începe cu nivelul Batalion și evident că asumarea pentru nivel Brigadă va trebui să aibă loc la declararea capacității operaționale depline. O postură și o prezență așa cum spuneam, consolidată pentru descurajare și apărare.”

Odată cu sosirea primelor blindate de luptă ale infanteriei, contingentul francez marchează a treia rotație la Cincu, acolo unde urmează să ajungă și un escadron de tancuri Leclerc. Șeful Forțelor Terestre Franceze spune că numărul militarilor pe teritoriul României va continua să crească.

General Pierre Schill, șeful Statului Major al Forțelor Terestre franceze: „Vom crește numărul soldaților în următoarele zile pentru că detașăm un nou batalion și va fi format în total din 800 de militari.”

Dacă la Cincu, francezii construiesc baza viitorului Grup de Luptă NATO, la malul Mării Negre se afla Grupul de Luptă american. La Mihail Kogălniceanu sunt dislocați încă din vară 1500 de militari din Divizia 101 Aeropurtată. Le stau alături elicopterele Blackhawk și tehnica specifică forțelor terestre. Militarii americani sunt prezenți și cu drone MQ 9 Reaper.

În viitorul apropiat, forțele aliate dislocate în România vor spori nu doar cu lunetiștii și forțele speciale portugheze, ci și cu o prezență spaniolă semnificativă. Madridul a anunțat că în Decembrie vor începe să ajungă la noi nu mai puțin de 8 avioane de vânătoare F18, dar și 130 de militari din forțele aeriene.

Aliații asigură alături de Forțele Aeriene Române și misiunile de poliție aeriană în spațiul național și NATO, cu avioane de vânătoare de ultimă generație.

 

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Deputatul Aurel Glad Varga vrea pașaport diplomatic pentru primari, prefecți și președinții de consilii. Proiect de lege

Deputatul Aurel Glad Varga vrea ca și primarii, prefecții ori președinții de consilii județene să beneficieze de pașaport diplomatic și a elaborat un proiect de lege în acest sens.

Accident grav în Dolj în care au fost implicate două mașini şi o căruţă: O persoană a murit şi şapte au fost rănite

O persoană a murit şi alte şapte au fost rănite, marţi dimineaţă, într-un accident rutier produs în judeţul Dolj în care au fost implicate două autoturisme şi o căruţă.

 

Vizită-surpriză a președintelui german Steinmeier în Ucraina: Mesajul meu pentru ucraineni: puteţi conta pe Germania!

Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a sosit, marţi, la Kiev, a anunţat purtătoarea sa de cuvânt, confirmând vizita surpriză a lui Steinmeier în Ucraina.

Recomandări
Propunere-surpriză pentru Nicușor Dan. Varianta de guvern care ar putea împăca și PSD și PNL

Joi au loc, la Cotroceni, consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială. Și asta în ciuda faptului că niciun lider politic nu poate pune pe masă majoritatea cerută de Nicușor Dan. 

De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Reacția României la propunerea șefei CE pentru Canada. Ce ar însemna statutul de „membru asociat” al UE

Ministrul interimar de Externe, Oana Ţoiu, afirmă că invitaţia lansată de șefa Comisiei Europene, care propune Canadei statutul de „membru asociat” al UE, face parte dintr-o direcţie de aliniere strategică accelerată.