Sorin Oprescu ramane in arest, dupa ce instanta i-a prelungit mandatul de arestare preventiva cu 30 de zile

61714017

Tribunalul Bucuresti a admis, miercuri, cererea DNA de prelungire cu 30 de zile a masurii arestului preventiv in cazul primarului suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, in dosarul in care este acuzat de luare de mita.

Decizia nu este definitiva, iar Sorin Oprescu poate face contestatie.

Oprescu a fost adus miercuri la Tribunalul Bucuresti, unde s-a judecat cererea DNA de prelungire a arestului preventiv cu 30 de zile.

"Domnul Oprescu a dat declaratii in sala de judecata, acesta fiind si motivul pentru care a dorit sa fie externat in cursul zilei de ieri, ca sa fie astazi prezent si sa-si sustina punctul de vedere in fata magistratului care urmeaza sa decida asupra masurii preventive. Astazi, este gata raportul in ceea ce priveste analizele. Contrar surselor dumneavoastra, care au sustinut ca este sanatos, ceea ce stim noi este total opus. Urmeaza un alt set de investigatii. Starea de sanatate a fost degradata in ultimele 15 zile in Arestul Central. Este posibil sa fie internat din nou si nu doar la acelasi spital, ci la alt spital, in functie de ce decid medicii", a afirmat avocatul lui Oprescu.

Viorel Mocanu a explicat ca medicii i-au descoperit lui Oprescu afectiuni in forma agravanta, insa, deocamdata, avocatii nu au intrat in posesia raportului intocmit de specialisti.

El a adaugat ca, marti seara, in momentul in care Oprescu a fost scos din Spitalul Universitar Bucuresti, politistii i-au pus catusele, desi primarul avea o problema la o mana.

"A existat un incident la momentul in care a fost luat, marti seara, de la Spitalul Universitar Bucuresti, respectiv faptul ca venea dupa o interventie chirurgicala la incheietura mainii drepte, a solicitat sa nu-i fie puse catusele, insa adjunctul Arestului Capitalei nu a fost de acord si a spus ca asa trebuie sa fie filmat", a declarat Viorel Mocanu.
 

Primarul suspendat al Capitalei a fost arestat preventiv pe 7 septembrie, insa de atunci s-a confruntat cu mai multe probleme medicale, potrivit Agerpres. El a fost internat recent la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, unde a fost supus unor investigatii amanuntite, insa medicii au ajuns la concluzia ca nu sufera de boli grave si poate fi tratat in arest.

Sedinta de judecata trebuia sa inceapa la ora 10, insa a fost amanata pana la 13:00. Magistratii ar putea decide inlocuirea masurii preventive cu una mai blanda - controlul judiciar sau arestul la domiciliu. Decizia nu e definitiva.

Miercuri dimineata, Sorin Oprescu a fost vizitat de iubita lui, medic la Spitalul Universitar, care i-a adus de mancare, dar si un costum. Primarul suspendat al Capitalei a fost dus apoi la Tribunal.

Potrivit DNA, in perioada 2013 - 2015, un grup bine organizat, la care a aderat si Sorin Oprescu, a infiintat in administratia locala din municipiul Bucuresti un sistem prin care operatorii economici care doreau sa primeasca anumite contracte din partea institutiilor publice aflate in subordinea primarului trebuiau sa remita o parte din profitul brut realizat din executia acelora, cu titlu de mita, unor factori de decizie din cadrul aparatului primarului.

"Astfel, executantul pastra pentru sine intre 30% si 33% din profitul brut, iar diferenta era remisa functionarilor din cadrul aparatului primarului municipiului Bucuresti, cu titlul de mita, un procent de 10% din valoarea contractului fiind cerut pentru Oprescu. Concret, membrii grupului, persoane cu functii de conducere din cadrul a doua institutii publice din subordinea primarului municipiului Bucuresti, facilitau castigarea contractului, vorbeau cu angajatii din subordine sa accepte documentatia de atribuire, precum si sa aprobe si sa dispuna efectuarea platii facturilor emise de firmele respective, foarte repede fata de momentul facturarii, totodata solicitand sume de bani pentru persoane cu functii de conducere in aparatul primarului municipiului Bucuresti, precum si pentru primar", preciza DNA.

Pe 5 septembrie, Sorin Oprescu a primit la locuinta sa din Ciolpani suma de 25.000 de euro de la subalternul sau Bogdan Popa, director al Centrului Cultural Palatele Brancovenesti, bani care ar proveni, conform DNA, din acte de coruptie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
Perchezitii la un procesator de carne din judetul Alba. Prejudiciul ar fi de 2 milioane de euro

Patronul unui abator din judetul Alba este suspectat de o evaziune fiscala de peste 2 milioane de euro, iar maniera prin care a inselat statul, spun anchetatorii, este una bine pusa la punct.

Trei indivizi, arestati dupa ce au pacalit sase persoane prin "metoda accidentul". O batrana le-a dat 25.000 de lei

Metoda "accidentul" inca face victime. Alte sase persoane, de aceasta data din Dambovita, au cazut in plasa sarlatanilor. Ele au fost pacalite ca rudele lor au fost implicate in grave accidente rutiere si au urgenta nevoie de bani pentru operatii.

Gelos ca fosta sotie si-a refacut viata, un barbat din Dolj a incendiat casa femeii. Ce le-a spus apoi politistilor

Un barbat din Dolj este suspectat ca i-a incendiat casa fostei sotii, care acum si-a refacut viata. Inainte insa, omul, in varsta de 48 de ani, a intrat in locuinta femeii si l-ar fi agresat pe actualul ei sot.

Recomandări
Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.

Două noi centrale, la Constanța și Arad, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. Când vor începe să funcționeze

Premierul interimar Ilie Bolojan anunță că două proiecte importante de modernizare a sistemelor de termoficare, finanțate prin PNRR, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. 

Trump anunță „cel mai mare acord petrolier din istorie” cu Venezuela: „Va reduce considerabil prețul benzinei”

Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea căruia Statele Unite ar urma să-şi dubleze rezervele de petrol, transmit AFP şi Reuters.