„Fir întins” la bani europeni. Ce trebuie să facă pescarii pentru a fi recompensați de Ministerul Agriculturii

×
Publicitate

Pescarii care vor aduna gunoaie din Marea Neagră vor primi bani pe tona de deșeuri colectate, promite Ministerul Agriculturii.

3,5 milioane de euro au venit deja de la Uniunea Europeană pentru astfel de operațiuni. Iar din acești bani, 1,2 milioane sunt alocați micilor pescari.

Pentru fiecare kilogram de gunoi adunat, oamenii vor primi cel puțin 3 lei, spun autoritățile.

Cel puțin 5-6 astfel de pescadoare ies zilnic în largul Mării Negre. Teoretic este o perioadă foarte bună pentru pescuitul la scrumbie și calcan. În practică însă, pescarii spun că plasele pescărești dar și celelate unelte de pescuit sunt pline mai bine de trei sferturi cu tot felul de gunoaie și deșeuri.

De cele mai multe ori, gunoaiele din larg ajung la mal unde rămân până când sunt adunate de firmele de salubrizare.

Adrian Bîlbă, cercetător Științific INCDM București: „Toate furtunile rup și mărunțesc aceste bucăți de plastic, îl aduc în forme ingerabile de către vietăți marine și mai departe de către noi”.

Doar voluntarii organizațiilor de mediu fac curat, pe cheltuiala lor. Unii au scos din mare peste 1,4 tone de deșeuri.

Marian Paiu, director executiv Mare Nostrum: „Noi am inițiat două tipuri de colectare una cu navele de pescuit. Și a doua manual cu ajutorul scafandrilor”.

1,2 milioane de euro pentru colectarea deșeurilor marine

Iulian Rusu, președinte Asociație Scafandri: „Majoritatea epavelor pe care le-am găsit, vreo 17 până acum, aveau plase pe ele”.

Ministerul Agriculturii își propune să investească aproape 10 milioane de euro - bani europeni - în construcția unei platforme în portul Midia, unde să fie colectate și sortate gunoaiele din Marea Neagră. Este luat în calcul și sudul litoralului.

Mihai Leonov, subsecretar de stat Minsterul Agriculturii și Dezvoltării Rurale: „Vom predeve pentru colectarea de deșeuri marine o sumă de 1,2 milioane de euro”.

Laurențiu Mirea, președintele Federației Asociației de Pescari: „Micii pescari îi vom considera sisteme de colectare a deșeurilor. Ei când predau se va face un proces verbal cu tarife pe fiecare tip”.

La fiecare metru pătrat, în apele românești ale Mării Negre, se găsește cel puțin un deșeu, spun reprezentanții Uniunii Europene.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62261620
Kievul presează Germania. Kuleba cere accelerarea livrărilor de muniţie şi antrenarea piloţilor ucraineni

Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a cerut Germaniei, într-un interviu publicat duminică, să accelereze livrările de muniţie şi să înceapă antrenarea piloţilor ucraineni pe avioanele de luptă occidentale.

62330450
Cine este românul dat dispărut în Thailanda. A fost găsit înecat și fără picioare | FOTO

Rudele au confirmat identitatea românului care nu a reușit să mai iasă la suprafață în timpul unei scufundări în largul Phuket, în ianuarie.  

62330694
Mai mulți români se află printre victimele groaznicului accident din Ungaria. Informații oficiale de la MAE

Cel puțin trei români se află printre cele 36 de persoane rănite în uriașul accident care a avut loc sâmbătă după amiază pe o autostradă din Ungaria, potrivit MAE. Unul ditre români este în stare gravă.  

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.