„Așa, și, care-i treaba?”. Cum arată „palmaresul” penal al lui Ghiță și „Pușcărie”, suspecții prinși în cazul Kreiner

×
Publicitate

Doi dintre suspecții crimei din Sibiu au fost prinși în Scoția și Irlanda de Nord.

 Laurențiu Ghiță și Marian Cristian Minae, poreclit, „Pușcărie” au 35 de ani. Al treilea suspect, Cosmin Zuleam, de 31 de ani, considerat liderul grupării este căutat.

Cei trei au fost arestați, în lipsă, pentru omor și tâlhărie calificată, după ce l-au jefuit, torturat și ucis pe omul de afaceri Adrian Kreiner. Au mai fost condamnați, în trecut, pentru fapte asemănătoare.

Anunțul prinderii a doi dintre cei trei indivizi căutați pentru uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost făcut de Poliția Română. La operațiune au participat criminaliști din mai multe țări - Ungaria, Franța, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, precum și Republica Irlanda.

„În urma cooperării polițienești internaționale dintre autoritățile române și cele din Ungaria, Franța, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, precum și Republica Irlanda, Poliția Română a localizat doi bărbați, ambii în vârstă de 35 de ani, bănuiți în cauză, pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, respectiv în Scoția și Irlanda de Nord. Cei doi au fost depistați de partenerii externi, pe baza informațiilor oferite de Poliția Română”, anunța Poliția Română.

Crișan Mucenic Lăzureanu, expert criminalist: „S-a întâmplat de multe ori ca informația despre locul unde sunt ei de găsit să fie culeasă tot din România, să fie indicate polițiilor europene locul exact de unde să poată fi prinși. Fugarii în general se ascund în locuri pe care le cunosc, în zone în care au locuit, în care au lucrat, în zone indicate de complici”.

Între timp au apărut noi imagini cu cei trei suspecți, surprinși după ce au ieșit din casa milionarului ucis.

Primul are un rucsac în spate, iar ceilalți doi îl urmează îndeaproape. O altă cameră, dintr-un magazin din Sibiu, i-a filmat când își luau de mâncare în ziua de dinaintea atacului.

Laurențiu Ghiță a fost prins în Scoția, iar Marian Cristian Minae în Irlanda de Nord. Cosmin Costinel Zuleam, considerat coordonatorul grupului, este încă liber.

Cei trei sunt suspecți în cazul crimei din Sibiu, un dosar complicat, care a pus pe jar polițiștii români, inclusiv cu o gafă care a dus la capturarea unui om nevinovat, eliberat ulterior cu scuzele de rigoare.

Anchetatorii îi acuză pe Zuleam, Ghiță și Minae că au intrat în casa omului de afaceri din Sibiu, Adrian Kreiner și l-au torturat. Toți trei sunt din Dolj.

Cosmin Costinel Zuleam are 31 de ani și a reușit să părăsească primul țara. Ar fi plecat în Belgia la scurt timp după ce Kreiner a murit la spital.

În 2020, Zuleam a mai fost condamnat în Slovenia pentru un furt de telefoane. El și doi complici au luat dintr-un depozit 230 de smartphone-uri în valoare de 155.000 de euro. A făcut atunci 17 luni de închisoare.

Mama lui spune că nu știe nimic despre el.

Reporter: Băiatul dumneavoastră este dat în urmărire generală, doamnă.
Mama suspectului: „Așa, și care-i treaba?".

Al doilea suspect de omor, prins în Irlanda, este Cristian Marian Minae, în vârstă de 35 de ani, poreclit „Pușcărie". În decembrie 2013, Pușcărie a fost implicat într-unul dintre cele mai mari jafuri din Oltenia. A intrat în casa unui bărbat și a furat 1 milion de lei. Victima și soția lui au fost bătuți, legați și amenințați cu moartea, la fel că în cazul milionarului din Sibiu.

Pentru această faptă, Minae a făcut cinci ani de pușcărie, apoi le-a spus apropiaților că se duce la muncă în străinătate. Este prieten din copilărie cu al treilea suspect, Laurențiu Ghiță. În urmă cu trei săptămâni, Cosmin Zuleam ar fi venit la cei doi.

Vecin: „Ei pe aici au fost cuminți. Ăla stă pe strada cealaltă, ăsta colea, erau prieteni. Și Laurențiu ăla, nu știu, chiar îl credeam copil cuminte, a fost și el în străinătate, s-a dus prin Anglia, pe unde s-a dus, a mai făcut și el bănuți”.

Celălalt suspect, Laurențiu Ghiță, în vârstă de 35 de ani, capturat în Scoția, a fost implicat, în 2015, într-o faptă penală. A furat peste 100 de pachete de țigări dintr-un bar.

Daniela Ghiță, sora lui Laurențiu Ghiță: „Muncea”.
Reporter: Unde muncea?
Daniela Ghiță, sora lui Laurențiu Ghiță: „La fabrica pe unde el a fost plecat prin mai multe țări”.
Reporter: Cât a făcut pușcărie?
Daniela Ghiță, sora lui Laurențiu Ghiță: „2 ani și ceva cred a făcut atunci!".

Indivizii prinși se află în custodia polițiștilor englezi și urmează să fie extrădați.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62385094
Rezultatele Loto 6/49 din 19 noiembrie 2023. Care sunt numerele câștigătoare

Duminică, 19 noiembrie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

62392146
Doi bărbaţi şi o femeie, cercetaţi, după ce poliţiştii au găsit asupra lor peste 240 de kilograme de materiale pirotehnice

Doi bărbaţi şi o femeie sunt cercetaţi de poliţişti, după ce au fost găsite asupra lor peste 240 de kilograme de materiale pirotehnice.

62388278
Bărbat arestat preventiv după ce a lovit de mai multe ori un alt bărbat într-un parc din Sectorul 1 şi i-a furat un rucsac

Un bărbat de 45 de ani a fost arestat preventiv după ce a lovit de mai multe ori un alt bărbat, într-un parc din Sectorul 1 din Bucureşti, şi i-a furat un rucsac. Suspectul, prins de poliţişti, şi-a recunoscut fapta.

 

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.