„Am ajuns să fiu traficant fără să-mi dau seama”. Tineri deținuți le-au vorbit elevilor despre capcanele drogurilor

×
Publicitate

Lecție ieșită din tipare pentru mai mulți elevi de liceu care au fost duși în penitenciarul din Baia Mare, pentru a sta de vorbă cu deținuții.

Unde au avut parte de o lecție despre fața nevăzută a consumului ori traficului de droguri. În fața lor și-au spus povestea mai mulți deținuți iar cei mai mulți au ales să le vorbească tocmai pentru a-i feri de aceste tentații care le pot ruina viața.

Discuțiile au durat mai bine de o oră, iar la final elevii au avut mai multe curiozități și au adresat și întrebări.

Un bărbat de 35 ani a ajuns în spatele gratiilor în 2021 pentru trafic de droguri de mare risc. Mai are câteva luni și își va recupera libertatea. Mărturisirile lui, despre cum a intrat în acest mediu periculos, au impresionat audiența.

Tânăr: „Primul contact cu drogurile a fost în jurul vârstei de 17 ani și am început de la o țigară și după am luat mai multă marfă și treptat am ajuns să fiu traficant fără să-mi dau seama”.

Tot pentru trafic de droguri în formă continuată a ajuns după gratii și acest tânăr.

Tânăr: „Am zis că ce poate fi să trag și eu 2 fumuri să văd cum îi, dar de la primul fum s-ar putea să nu mai poți controla situația. Devenisem un dealer de droguri fără să-mi dau seama. Făceam trafic de droguri și a continuat vreo 2-3 ani până în 2023”.

Puși în fața unor asemenea drame reale, elevii au căutat să afle cât mai multe informații.

Elev: Cum v-ați simțit după ce n-ai mai consumat?

Deținut: „Ceream medicamente pentru somn, stări de greață, sevraje, insomnii, eu din cauza impactului nu m-am mai gândit”.

Cum în curând mulți dintre elevii de liceu vor obține și permisul de conducere, aceștia au aflat și despre riscul consumului de droguri ori de alcool la volan.

Parcă aș avea un fior să nu vrei să participi la infracțiuni de genul, condus fără permis sau consumarea și traficul de droguri. Mi-am schimbat un pic mentalitatea. Poveștile și prin ce au trecut, doar auzind ți se pare greu”.

Norbert Borgyos, purtător de cuvânt Penitenciarul Baia Mare: „Societatea și mediul online nu prezintă și această realitate cruntă de dincolo de gratii și noi aici pot să vadă cu ochii lor rezultatul acțiunilor ilicite și faptul că grupul și anturajul rămân la poarta penitenciarului și aici ramai singur”.

Astfel de acțiuni organizate de Penitenciarul din Baia Mare cu sprijinul IPJ Maramureș, vor continua tot acest an.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62541435
Ce se întâmplă cu ajutorul de deces. Precizări de la Cotroceni, în contextul reducerilor de cheltuieli

Dragoş Anastasiu, consilier onorific al preşedintelui, a declarat miercuri că nu s-a discutat despre reducerea ajutorului de deces, ci doar despre combaterea evaziunii fiscale în firmele de servicii funerare.

62551413
Zeci de românce păcălite și obligate să se prostitueze în Marea Britanie. Cum erau ademenite de proxeneți

Zeci de tinere păcălite prin metoda „loverboy” au ajuns să se prostitueze în Marea Britanie și în România. Cei care le-au exploatat sunt vizați într-un dosar penal instrumentat de anchetatori români, împreună cu ofițeri de poliție din Londra.

61790892
Cine va scăpa de sală pentru permisul de conducere. Legea a trecut de Camera Deputaților și merge la promulgare

Deputatul PSD Silvia Mihalcea anunță că obținerea permisului de conducere va fi simplificată pentru anumite categorii, după adoptarea unui proiect de lege care modifică Ordonanța 195/2002 privind circulația rutieră.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.