„A fost ridicată de către familia Cuza”. Casa în care a copilărit Alexandru Ioan Cuza s-a redeschis publicului

×
Publicitate

Casa în care a copilărit Alexandru Ioan Cuza și a locuit până să devină domnitor, în 1859, a intrat în circuitul turistic.

Monumentul istoric se află în Galați și în ultimii 5 ani a fost închis publicului pentru renovare. Casa de pe strada care poartă tot numele lui Cuza și-a recăpătat statutul de muzeu în urma unei investiții de un milion de euro. Mica Unire este sărbătorită mâine, pe 24 ianuarie.

Monumentul istoric a trecut prin numeroase etape de reabilitare, care au culminat cu reconstruirea, din temelii, în 1939. Proiectul a fost respectat, iar restauratorii au încercat să păstreze cu fidelitate atmosfera epocii. De altfel, în timpul săpăturilor arheologice, au fost găsite trei rânduri de fundații, fiecare din altă epocă istorică.

Cristian Căldăraru, dir. Muzeul de Istorie Galați: „A fost ridicată de către familia Cuza, Ioan și Sultana Cuza, în jurul anilor 1829-1830. Aici a locuit întreaga familie cu copiii săi. Aici Alexandru Ioan Cuza a locuit și după ce s-a căsătorit cu Elena Cuza. Și tot de aici Alexandru Ioan Cuza a plecat în scaunul domniei.”

Înainte de a urca în scaunul domnesc, Alexandru Ioan Cuza a fost, între 1856 și 1858, pârcălab de Covurlui - un fel de prefect al acestei regiuni a Moldovei. În această perioadă a locuit în aceeași casă spațioasă, cu patru camere la parter și alte patru la etaj. În muzeu sunt păstrate și exemplare ale ziarelor vremii, care arată impactul internațional al Unirii Principatelor Române.

Puțini știu că această casă, între 1920, când a fost cumpărată de un negustor ieșean, și 1938, a fost, așa cum spun istoricii, un loc al plăcerilor.

Costel Fotea, președinte CJ Galați: „Am reușit să reabilitam acest muzeu cu fonduri europene. Investiția este de peste patru milioane de lei, aproape un milion de euro. Este o verigă din lanțul Unirii de bază, care s-a înfăptuit aici, la Galați.”

Tot în Galați se află Biserica Vovidenia, unde a fost înmormântată Sultana Cuza, mama domnitorului. Iar în județ mai este și Muzeul de la Mânjina, dar și Conacul boierului Costache Conachi, de la Țigănești - locuri în care s-au întâlnit sau au trăit personaje-cheie ale Micii Unirii.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62419696
Animalele sălbatice primesc hrană de la angajații ocoalelor silvice pentru a trece mai ușor peste perioada geroasă

Pentru a trece mai ușor peste perioada geroasă care a cuprins țara, dar și pentru a sta departe de zonele locuite, animalele sălbatice primesc hrană de la angajații ocoalelor silvice.

62419685
Cetăţean maghiar, arestat după ce a fost prins în flagrant în timp ce vindea droguri la Odorheiu Secuiesc

Un cetățean maghiar a primit mandat de arestare pentru 30 de zile, după ce a fost prins în flagrant delict, în Odorheiu Secuiesc, în timp ce ar fi comercializat o substanță psihoactivă.

62419676
„Eram în birouri și deodată am văzut fum”. Incendiu de proporții la depozitul unei fabrici patiserie din județul Timiș

Un incendiu puternic a mistuit luni seară depozitul unei fabrici de produse de patiserie din județul Timiș.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.