Un copil de 10 ani din Brăila a fost atacat vineri, cu un cuțit, de un coleg de clasă. Victima a fost externată miercuri din spital, iar agresorul va fi supus unei expertize. Atenție, urmează informații care vă pot afecta emoțional.

Băiatul de 10 ani care şi-a înjunghiat colegul este în curs de evaluare la Direcția pentru protecția copilului din Brăila. Va fi supus și unei evaluări psihiatrice.

Inspectorii spun că familia lui colaborează și nu s-a pus problema preluării lui, mai ales ca familia nu se afla în evidența asistenților sociali din localitate, ca fiind una cu factori de risc pentru copii.

Oricum, el nu va răspunde penal, iar părinții lui ar putea fi trași la răspundere doar pe linie civilă, de familia victimei, dacă va deschide un proces în care să ceară eventuale despăgubiri.

Incidentul care a șocat opinia publică s-a petrecut vineri, la marginea localității Viziru, din județul Brăila.

Cei doi băieţi în vârstă de 10 ani s-au certat din cauza unei jucării kendama. Au ales să se întâlnească pe un câmp. După ce agresorul l-a lovit de mai multe ori cu un cuțit, l-a dezbrăcat pe copil de pantaloni și de geacă și a încercat să îi acopere trupul cu zăpadă, crezând că l-a omorât şi aşa, poate ascunde crima.

După un timp, un vecin care a văzut ceva suspect de la distanţă, a verificat ce s-a întâmplat, şi a dat alarma. Agresorul fugise deja. Victima a fost dusă de urgenţă la spitalul de pediatrie din Galaţi, şi a fost internată la terapie intensivă. Evoluția copilului a fost bună, iar miercuri băiatul a fost externat.