Sâmbăta Mare, ultima zi din Săptămâna Patimilor. Pro TV transmite în direct slujba de Înviere de la Mânăstirea Antim
Astăzi este sărbătoare pentru majoritatea românilor. Este Sâmbăta Mare, ultima zi din Săptămâna Patimilor.
În Vinerea Mare, ziua în care Iisus a fost răstignit, pentru ca apoi, prin Înviere, să ne ofere nouă viaţă veşnică, bisericiile din toată ţara s-au umplut. Enoriașii au trecut, rând pe rând, pe sub Sfântul Epitaf și s-au îngropat odată cu Hristos pentru moartea păcatelor și învierea spre o viață nouă, fără greșeli.
Sâmbătă seară, credincioşii ortodocşi şi greco-catolici vor merge la Slujba de Înviere şi vor rosti "Hristos a Înviat! Adevărat a Înviat!".
Pro TV va transmite în direct slujba de Înviere de la Mănăstirea Antim din Capitală.
În Vinerea Mare, credincioșii au cântat într-un glas cu preoții „Prohodul Domnului” și și-au amintit de patimile prin care a trecut Mântuitorul. Apoi au înconjurat biserica și L-au condus spre mormânt, după care au trecut din nou pe sub Sfântul Epitaf, ceea ce, popular înseamnă ultima sărutare care se acordă celui mort.
Enoriașii care au venit la biserică au simțit o încărcătură aparte.
„Este cel mai frumos moment din an. Sunt foarte multe emoţii, dar e minunat, eu una trăiesc un sentiment minunat”
„E o slujbă foarte emoționantă și trebuie să fim alături de Mântuitorul în drumul spre Înviere.”
„Înseamnă fericire, pace și multă credință în Dumnezeu” - spuneau oamenii.
Și poate de aceea, ne-am și deschis casele pentru vecinii prigoniți, care fug din calea războiului și ne rugăm împreună pentru pace. În Vinerea Neagră, bisericile au fost pline. Credincioșii au trecut rând pe rând pe sub Sfântul Epitaf, pentru a se pregăti apoi sufletește de Prohodul Domnului și Înviere.
În Vinerea Mare s-a scos Sfântul Epitaf
Vineri a plâns cerul și ne-a amintit cât de multe a îndurat Iisus Hristos.
În Vinerea Mare se scoate în mijlocul bisericii Sfântul Epitaf, un obiect bisericesc, o pânză dreptunghiulară frumos țesută, pe care se află imprimată sau pictată icoana Înmormântării Mântuitorului. Epitaful sau Sfântul Aer este așezat pe o masă mai înaltă, iar credindincioșii îl acoperă cu buchete de flori.
Enoriaș: „Astăzi este răstiginrrea pe cruce și am venit la biserică să sărbătorim, cumva, să aducem flori. Lalele. Câte un buget fiecare.”
Enoriaș: „Sincer, faptul că plouă un pic trebuie să ne aducă aminte de Răstignirea Domnului nostru iisus și astăzi este o zi în care, practic, ținem post, negru dacă se poate, eu încerc. Mă rog să pot și să ne încărcăm sufletul. Să ne pregătim.”
Într-o liniște deplină, credincioșii s-au așezat emoționați la rând. Au ținut în mâini luminâri aprinse și au trecut de trei ori pe sub masa unde era așezat Sfântul Epitaf, un simbol pentru cele trei zile în care Iisus a stat în mormânt.
Bianca și Delia: „Astăzi este Vinerea Mare și se trece pe sub masă și îmi place foarte mult. Pentru că mie îmi place la biserică, pentru că sunt multe icoane cu Dumnezeu. Ne-am luat niște haine noi și frumoase ca să putem arăta credința.”
Mama: „Cu copiii, mergem la Denie, încercăm mai liniștiți pentru că încă este post.”
După un an plin de suferințe, petrecut mai mult în spital, o doamnă a avut puterea să vină pentru a se spovedi şi împărtăşi.
Enoriaș: „Pentru mine ziua aceasta, de când mă știu cu această boală, a fost cea mai mare zi. M-a ajutat Dumnezeu să ajung aici. Sunt puternică. Așa mă simt.”
Preot: „Este o revoluție a binelui, este o bucurie, este o explozie de bucurie, suntem binecuvântați să avem peste 700 de mii de ucraineni care vor petrece sfânta sărbătoare, i-am împărtășit și ne rugăm împreună pentru ca urgia razboiului să înceteze. Venim la Biserică, aduce, flori și ne îngropăm și noi cu Domnul Iisus Hristos, de trei ori, pentru că peste puțină vreme să celebrăm biruința asupea morții și viața cea de veci.”
Tot în Vinerea Mare, în biserici se pregătesc Sfintele Paşti.
Este o seară de rugăciune, Slujba Prohodului a început în toate bisericile din țară, iar credincioșii cântă într-un glas cu preoții.
Prohodul Domnului ne arată jertfa pe care Mântuitorul Iisus Hristos a oferit-o pentru mântuirea creștinilor. S-a răstignit în Cetatatea Ierusalimului, unde la vremea respectivă, se știa că este centrul Pământului. Sunt zeci de oameni care au venit la biserică, însoțiți de copii, de bunici și de prieteni. Cu toții se roagă și își doresc să trăiască într-o lume mai bună. Cu toții așteaptă să fie scos Sfântul Epitaf afară, în mijlocul credincioșilor.
La finalul slujbei urmează acea procesiune de înconjurare a lăcașului de cult, care simbolizează ducerea în mormânt a lui Isus Hristos. Preoții oferă flori credincioșilor pe care aceștia le așează la icoane. Vinerea Mare este un moment culminant din Săptămâna Mare, când Iisus Hristos s-a pogorât de bună voie să împace pe oameni cu Dumnezeu.
Este ziua când fiecare dintre noi cu o floare și o lacrimă a recunoștinței venim la cel mai iubit mort. Este un paradox, pentru că atunci când mergem la o înmormântare, mergem cu durere, pentru că acela a trecut la cele veșnice. Dar în cazul Mântuitorului venim cu lacrimi în ochi și ne amintim de suferințele pe care le-a îndurat, dar ne gândim în același timp și ne umplem suflete cu bucuria Învierii.
Și pentru că vorbim de Înviere, cea mai mare sărbătoare a creștinilor, PRO TV va transmite în direct slujba de aici, de la Antim.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: biserica, slujbe, enoriasi, vinerea mare, sambata mare,
Dată publicare:
22-04-2022 18:31