Furtunile puternice care au lovit România au făcut prăpăd: Oameni răniți, mașini și case avariate, copaci scoși din rădăcini

×
Publicitate

Autoritățile numără pagubele după trei zile de Coduri roșii de caniculă, și vijelii. Pompierii intervin și acum, în 85 de localități din vestul și sudul țării. Peste 250 de copaci au fost frânți de rafalele de vânt, care au avut și 100 de km pe oră.

Sunt și zeci de mașini avariate, case rămase fară acoperișuri, dar și mai multe persoane rănite. Unele de resturi purtate de vânt, altele în incendii de vegetație uscată. Pericolul vă trece abia la noapte, avertizează meteorologii.

Vijeliile au făcut prăpăd în vestul țării. Din cauza umezelii din aer, furtunile au căpătat o forță atât de mare încât vântul a avut la rafală și 100 de km pe oră. Un arbore aflat în curtea unei şcoli din Oradea a fost smuls cu totul din rădăcini. În cădere a dărâmat un zid din cărămidă și a avariat o mașină.

Tot în Bihor, vijelia a smuls acoperișul unei clădiri şi l-a azvârlit peste mai multe vehicule parcate.

Pe autostradă, în apropiere de Lugoj, remorca unui camion a fost luată de vijelie și a rămas suspendată în aer. Mai mulți șoferi care treceau prin zonă, s-au oprit să o pună înapoi pe roti că să nu se răstoarne pe sensul opus.

În Lugoj, au fost și victime. O bucată de tablă luată de pe acoperișul unui bloc a lovit o femeie pe stradă. Rănita a fost transportată la spital.

Raed Arafat, Șeful DSU: „La Bihor o persoană care era pe câmp cu un utilaj, are 50% arsuri pe corp, iar la Galați o altă persoană pe câmp care a avut arsuri pe 15% plus încă 4 persoane cu atac de panică duse la spital. Recomandarea noastră către populație e cooperare maximă cu autoritățile și să se adăpostească, dacă e vorba de vijelie, dacă e vorba de viituri să meargă undeva unde e mai înalt."

În Arad, o vilă a fost lovită de fulger și a luat foc. Au ars acoperișul și mansarda, pe o suprafață de 200 de metri pătrați.

Deși se află sub Cod Roșu de caniculă și Capitala a fost măturată de o vijelie puternică. Vântul a bătut cu 55 de km pe oră și a pus la pământ mai mulți arbori. Patronul unei cafenele a surprins un copac în cădere pe bulevardul Pache Protopopescu.

Azi alte 6 județe din vestul țarii au intrat sub Cod Roșu de vreme rea.

Caniculă în jumătatea de sud a țării

În timp ce vestul țării se confruntă cu vijelii, în jumătatea de sud canicula rămâne principala problemă. În Capitală, la ora 14 temperatura a ajuns deja la 35 de grade celsius la umbră. În soare atmosfera e sufocantă, din cauza umezelii din aer temperatura resimțită este de 41 de grade celsius.

Arșiță a fost atât de puternică încât meteorologii au numărat 124 de recorduri zilnice de temperaturi doborâte în 24 de ore. Cele mai ridicate, de 40,4 grade s-au înregistrat la Zimnicea și Calafat. Ambulanțele au ridicat de pe străzi peste 100 de persoane cărora li s-a făcut rău.

Alis Grasu, Managerul Serviciului de Ambulanță B-IF: „În ultimele 24 de ore 1532 de persoane au avut nevoie de ajutorul ambulanței. Dintre acestea 941 au fost cazuri grave, iar 125 se aflau în loc public."

Potivit ANM canicula se restrânge mâine deasupra Dobrogei.

Vestea bună, este că începând de mâine, temperaturile scad peste tot. O scădere mai accentuată o să vedem în vest nord și centul țării, pe unde avem coduri de vijelii încă în vigoare. Mâine la amiază ar trebui să avem doar 17 grade pe la munte și 18, 19 Arad și Timișoara.

Joi și Vineri vremea pare că revine la normal, cu temperaturi potrivite pentru luna lui cuptor. 27 ar trebui să avem la amiază prin Capitală, de exemplu.

Vestea mai puțin bună e că de sâmbătă, începe din nou să se facă foarte cald și din nou vom vorbi de caniculă, adică temperaturi peste 35 de grade la umbră și disconfort termic ridicat în special în sudul țării.
 

Articol recomandat de sport.ro
Inter, depunctată pe final de sezon? Scandalul din Italia poate arunca în aer lupta la titlu
Inter, depunctată pe final de sezon? Scandalul din Italia poate arunca în aer lupta la titlu
Citește și...
Schimbări în circulația trenurilor pe ruta București–Budapesta. Ce se întâmplă cu călătorii care și-au cumpărat deja bilete

Circulaţia trenurilor internaţionale IR 72 şi IR 73 va suferi, temporar, modificări, ca urmare a unor lucrări la infrastructura feroviară între staţiile Recaş şi Remetea Mare, a anunţat, luni, CFR Călători.

Un județ renunță pentru prima dată la bursa anuală a locurilor de muncă. Angajatorii nu au oferit suficiente joburi

AJOFM Buzău intenționează să nu mai organizeze bursa generală a locurilor de muncă, programată anual în luna mai, din cauza numărului redus de oferte din partea angajatorilor, insuficient pentru organizarea evenimentului.

Un tânăr de 26 de ani din Maramureș şi-ar fi împuşcat accidental tatăl cu o armă de vânătoare. Ce a făcut după incident

Un tânăr de 26 de ani este anchetat de către poliţiştii maramureşeni sub suspiciunea că şi-a împuşcat accidental tatăl cu o armă de vânătoare.

Recomandări
PSD și AUR au anunțat că au început demersurile pentru a depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan

Liderii PSD și AUR, Marian Neacșu și Petrișor Peiu, au anunțat luni dimineață că formațiunile politice pe care le reprezintă au început demersurile comune pentru inițierea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Bolojan.

Aliații lui Orbán se grăbesc să își mute averile din Ungaria cu avioane private. Lista țărilor unde și-ar ascunde miliardele

Înfrângerea lui Viktor Orbán a declanșat o cursă contra cronometru în rândul apropiaților săi, care își mută averile în străinătate. Miliarde de forinți ajung în Emirate, SUA și Asia, în timp ce noua putere anunță anchete.

„Pensiile de stat nu vor fi suficiente”, avertizează Comisia Europeană. Românii, îndemnați să investească chiar și 10 euro

Pensiile de stat nu vor fi suficiente pentru a asigura un venit lunar decent viitorilor beneficiari, este avertismentul Comisiei Europene.