Video. Tramvai deraiat la Arad. O pasageră a fost rănită și dusă la spital

×
Publicitate

A fost deschis dosar penal pentru vătămare corporala, la Arad, după ce un tramvai a sărit de pe șine, iar o pasageră a fost rănită.

Alte două persoane au avut nevoie de ajutorul medicilor la fața locului. Vagoanele tramvaiului au deraiat și au rupt doi stâlpi de curent. Principala cauza a accidentului ar fi o schimbare bruscă a macazului, chiar în momenmtul în care garnitura era în mișcare, dar ancheta este încă în desfășurare.

Un tramvai a deraiat, miercuri seară, în municipiul Arad, iar o pasageră rănită a fost transportată la spital, în timp ce alţi doi pasageri au acuzat dureri uşoare după ce s-au lovit în vagon, scrie Agerpres.

Incidentul a avut loc pe Calea Iuliu Maniu, înainte de urcarea pe un pasaj.

Constantin Virgil Laurențiu, vatman: ”Dintr-o dată am simțit o zdruncinătură,  am călcat frâna, am tras pantograful, am deschis ușile și am coborât călătorii. Nu au avut nimic, iar o doamnă s-a lovit în cădere de pe scaun la mână și la gleznă. Cred că s-a schimbat macazul, fiind defect.”

Directorul Companiei de Transport Public Arad, Claudiu Godja, a declarat, că garnitura formată din două vagoane a deraiat din cauza unui macaz.

"Primul vagon a trecut, însă macazul s-a schimbat, iar al doilea vagon a trecut pe altă linie şi a deraiat, lovind doi stâlpi din beton, pe care i-a rupt. Partea din spate a celui de-al doilea vagon, unde a avut loc impactul cu stâlpii, a fost distrusă", a spus Godja.

Conform sursei citate, macazul este unul mecanic şi este posibil ca vatmanul care a trecut înainte să nu fi schimbat corect linia ferată.

Directorul Companiei de Transport Public Arad a precizat că o pasageră în vârstă de 45 de ani, care stătea în al doilea vagon, a fost rănită uşor şi transportată la spital.

El a mai declarat că circulaţia tramvaielor este blocată şi nu se ştie când va fi reluată pe linia care leagă centrul municipiul de cel mai mare cartier - Micălaca şi de localităţile Vladimirescu, Mândruloc, Cicir, Sâmbăteni şi Ghioroc. Pentru realimentarea cu energie electrică a reţelei este nevoie de reinstalarea stâlpilor.

La faţa locului, alţi doi pasageri au acuzat dureri, după ce s-au lovit în vagon, dar nu au vrut să meargă la spital.

Referitor la acest incident, Inspectoratul de Poliţie Judeţean a precizat că vatmanul, în vârstă de 42 de ani, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

"Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor care au dus la producerea evenimentului", a precizat IPJ Arad.

Testele făcute de polițiști arată că vatmanul nu consumase băuturi alcoolice.

Circulația tramvaielor în zona va fi afectată timp de câteva zile, până se vor încheia reparațiile.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Instructor auto, prins în flagrant când îi dădea răspunsurile unui candidat la examenul teoretic de șofat

Un instructor auto din Bistrița a fost prins în flagrant delict de polițiștii DGA, în timp ce ajuta un candidat la proba teoretică a examenului.

Un recuperator care se dădea polițist, prins de polițiștii buzoieni. Ce l-a dat de gol

Un recuperator care pretindea că e polițist pentru a-și îndeplini scopul a fost ridicat de adevărații polițiști.

Gheorghiţă: Avem o creştere a ratei bazale de reproducere a cazurilor de la 0,7 la aproape 1

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că este îngrijorat de faptul că există o creştere a ratei bazale de reproducere a cazurilor de COVID de la 0,7 la aproape 1, scrie News.ro. 

Recomandări
Soluția „de avarie” a lui Siegfried Mureșan dacă PSD nu îl sprijină. De unde ar putea lua voturile necesare învestirii

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Moment istoric pe A1. Constructorii au străpuns tunelul rutier de la Holdea, cel mai lung din România

Moment istoric pentru infrastructura rutieră din România. Constructorii au finalizat cu succes lucrările de excavare ale tunelului de la Holdea, cel mai lung din țară.

Urșii coboară din pădure pentru o hrană mai consistentă. Ce îi atrage tot mai mult: „E mană cerească pentru ei”

Când urșii găsesc la vale, lângă sat, o hrană mai consistentă ca cea din pădure vor alege mereu să stea lângă om.